Privind inapoi cu nostalgie – Fantoma comunismului

De cite ori descoperim ceva care ne aminteste de Epoca de Aur, fie ca e vorba de­s­pre o melodie, o ciocolata sau un loc cu parfum optzecist, exclamam nostalgic „Ah, mai tineti minte?“. Se scriu carti, se organizeaza expozitii, baluri ale pio­nierilor, se vind suveniruri „comuniste“. Adina Rosetti arunca o privire asupra acestui fenomen.
 

Nu vom vorbi aici despre domnii aceia (sau tova­rasi?) care se reunesc, in fiecare an, pe 26 ianuarie, la mormintul fostilor dictatori, plingind vremurile cind tot poporul avea Dacie, concedii, dar si cozi interminabile la ulei si zahar. Sint un caz aparte de neadaptare la vremurile noi, nu mai putin crude. Dupa aproape doua decenii de la acel moment, cind istoria a hotarit brusc sa o apuce pe alta cale, asistam la un fenomen la care nu ne-am fi asteptat deloc in furtunosii ani ’90. Atunci eram preocupati sa uitam ce-a fost si sa ne croim mai repede drum printr-un soi de capitalism salbatic, iar acum incercam sa ne reintoarcem in trecutul dureros, fara furie, fara dorinte de razbunare, intr-o tentativa de intelegere si recuperare, de reintegrare fireasca a unei parti din istoria noastra. Nu este vorba aici de Marea Istorie, ci de toate acele marunte lucruri ale vietii de zi cu zi, pe care le-am trait cu totii.

Fantoma comunismului In film si literatura

Pentru ca socotelile noastre cu trecutul sint departe de a fi incheiate (in fond, nici dilema „Cine-a tras in noi dupa 22?“ nu a primit un raspuns transant), fantoma comunismului si a Revolutiei continua sa ne bintuie, de asta data pe cale artistica. Numai ca tonul tragic al anilor ’90 s-a sublimat, in anii 2000, intr-un ton realist, detasat, pe alocuri cu accente nostalgice. Celebrul 4 luni, 3 saptamini si 2 zile al lui Cristian Mungiu este o poveste universala, dar si puternic ancorata intr-una dintre cele mai crunte realitati ale Epocii de Aur: inter­zicerea avorturilor.

Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii (Catalin Mitulescu) este un film mai degraba empatic, care mizeaza pe reconstructia unei lumi pierdute: vedem detasamentul de liceeni aliniindu-se „la careu“ si suspinam cuprinsi de nostalgie „Ah, cum era…“. Hartia va fi albastra (Radu Muntean) este poate singurul film care vorbeste cu onestitate despre haosul si buluceala pe care ne-am obisnuit sa le numim „Revolutie“. In literatura, valul tinerilor scriitori a coincis cu rabufnirea curentului de nostalgie. Romanul Baiuteii al fratilor Florian – desi o carte despre miracolele copilariei si despre iubire – poate fi receptat si ca o reconstituire, plina de umor si duiosie, a unui univers pierdut din care fac parte soimii patriei, tovarasa educatoare, revistele cu Rahan, copilaria la bloc.

Probabil cea mai frumoasa evocare a copilariei in Epoca de Aur ii apartine lui Mircea Cartarescu, in sutele de pagini ale Orbitorului, iar cel mai controversat exercitiu de memorie – lui Vasile Ernu, cu Nascut in URSS. Acuzat ca idea­lizeaza comunismul, prezentind numai „partea sa frumoasa“, Ernu a raspuns in presa ca „nicaieri in cartea mea nu este ascunsa suferinta, ba din contra, e spus negru pe alb: sistemul comunist este un sistem represiv. Insa eu sint nitel mai obraznic si spun ceva mai mult: indiferent in ce sistem traim, sensurile vietii, placerile ei, bucuriile, compromisurile etc. nu se schimba, ci ramin aceleasi. Adica, indiferent daca traim in capitalism sau comunism, noi sintem aceiasi; noi iubim, urim, gresim, tradam etc.“.

Regizorii si scriitori „Noului Val“, adica tinerii aflati acum in plina forta creatoare, simt nevoia reintoarcerii in trecut si o fac fara incrincenarea celor aflati la o virsta inaintata; iar noi vibram la filmele si cartile lor, ca si cum am asista la un fel de exorcizare (dar calma, ironica, fara patimi) a trecutului, exorcizare de care aveam nevoie ca sa mergem inainte.

Amintiri In spatiul virtual

www.latrecut.ro este un exemplu interesant despre cum se poate reconstrui memoria colectiva a unei generatii pe Internet. Este vorba despre un site (inceput sub forma de blog), pe care puteti gasi o colectie (aproape) completa de imagini, senzatii, amintiri si chiar… sunete ale copilariei petrecute cu cheia de git in fata blocului. Fotografii cu celebrele sticle de lapte optzeciste, genericul emisiunii

Gala desenului animat, cintecele „simpatice“ precum „Partidul, Ceausescu, România“ si alte asemenea delicii… Initiatorul acestui proiect este Cristian Vasile (cunoscut in mediul virtual sub pseudonimul de Igu), un tinar de 29 de ani. El povesteste ca totul a inceput dintr-o motivatie absolut personala, aceea de a-si umple golurile propriei memorii. Ceea ce fusese initial conceput ca un blog mai mult pentru prieteni s-a transformat rapid intr-un fel de tezaur antropologic al vietii de zi cu zi din Epoca de Aur, tezaur ce se updateaza continuu de aproape doi ani. Continutul este adus in proportie de 90% de utilizatori, care au in jur de 25-35 de ani. Pentru Igu, latrecut.ro a insemnat si un exercitiu terapeutic de regasire a unor amintiri pierdute, reconstruirea bucata cu bucata a copilariei – o perioada pe care, indiferent de lipsurile unei epoci, o privim printr-o lumina calda, nostalgica.

Igu este de parere ca site-ul sau este un refugiu pentru oamenii ocupati ai zilelor noastre care traiesc niste „vremuri foarte reci si impersonale“, din care simt nevoia sa evadeze in trecut. Bineinteles, reactiile negative de tipul „Haide, dom’le, ce incerci sa faci cu site-ul asta? In comunism au murit oameni!“ nu au lipsit, dar nici nu l-au oprit pe Igu, care vrea sa-si continue demersul si se gindeste chiar la un album pe tema asta…

Pina atunci, va propunem sa intrati pe site, pentru o portie zdravana de nostalgie…
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle