Prieteni cu beneficii? 10 reguli absolut necesare pentru ca relația să funcționeze

Prieteni cu beneficii

Însă, pentru ca lucrurile să funcționeze cât mai bine într-o relație de genul prieteni cu beneficii, e nevoie de câteva reguli, pe care, dacă le încalci, vei desființa limitele și vei deschide o cutie a Pandorei.

Așa că, pentru a evita confuzia, momentele delicate și dezamăgirile, iată o listă cu ce trebuie să faci și ce nu trebuie să faci atunci când vorbim despre prieteni cu beneficii.

1. Fii onestă!

Trebuie să fii sigură că ești deschisă în legătură cu absolut orice! Amândoi trebuie să fiți în aceeași poveste, în cazul în care unul dintre voi începe să aibă sentimente (la fel și în cazul în care unul dintre voi vrea să pună capăt). Amândoi trebuie să fiți de acord cu rezultatul final. La fel, trebuie să fii absolut deschisă în legătură cu ceea ce îți dorești în materie de sex. Pentru că, până la urmă, ăsta este rostul relației de prieteni cu beneficii!

2. Fii pregătită din punct de vedere emoțional!

Din punct de vedere emoțional, sexul fără obligații poate fi o provocare pentru cei mai mulți dintre noi! Pentru că suntem programați să simțim o conexiune emoțională cu persoana cu care am făcut sex. Așa că (măcar) încearcă să nu te implici mai mult decât e cazul!

3. Întotdeauna faceți sex protejat!

Nu cred că e nevoie să o spun, dar îmi voi face datoria: folosiți preservative de fiecare dată! Nu numai că sunt cea mai eficientă metodă contraceptivă (sunt sigură că nu vrei să rămâi însărcinată cu cineva cu care nu ești interesată să ai o relație pe termen lung), dar te și feresc de bolile cu transmitere sexuală (ceea ce este esențial atunci când nu ai o relație exclusivă cu cineva, ci sunteți doar prieteni cu beneficii).

4. Păstrează-ți disponibilitatea pentru alte relații!

Cu alte cuvinte, nu deveni prea confortabilă cu această situație și nu îți limita opțiunile! Cu siguranță nu vrei să ratezi șansa de a fi cu cineva cu care să ai o relație serioasă și de durată, doar pentru că ai un amic cu care mai faci sex din când în când!

5. Nu petrece nopțile la el!

Dacă râmâi peste noapte la el nu vei face altceva decât să complici lucrurile! Pentru că nu vrei să te atașezi emotional! Iar să rămâi peste noapte la el este un demers intim, care presupune destul de multă apropiere! Așa că spune-i „noapte bună', fă un duș și du-te la tine acasă, unde te vei simți relaxată și total satisfăcută!

6. Nu te cuibări în brațele lui!

Îmbrățișările de acest fel încurajează intimitatea, adică exact ceea ce nu-ți dorești atunci când sunteți prieteni cu beneficii. Pentru că vrei să păstrezi lucrurile cât mai simple și să nu le complici emoțional cu astfel de gesturi de tandrețe!

7. Nu te aștepta la arsenalul unei relații serioase!

Cu alte cuvinte, nu te aștepta la cine romantice, la flori, la cadouri sau la sărbătorirea unor momente speciale. Atunci când ai un prieten cu beneficii, te bucuri de sex (să sperăm că de cea mai bună calitate!), de niște conversație și… cam atât! Nu trebuie să ai așteptări mai mari de atât!

8. Nu fi acaparatoare!

Aceasta este o relație de prietenie, nu o legătură amoroasă! Nu e de dorit să-ți lași lucrurile la el (sau periuța de dinți) și nici alte obiecte personale (farduri, cosmetice, încărcător de telefon). Nici nu trebuie să te superi dacă are o întâlnire sau alte planuri, atunci când ai tu timp sau chef să vă vedeți. De îndată ce vei deveni acaparatoare, va dispărea toată distracția! Lucrurile funcționează și în sens invers!

9. Nu-l prezenta părinților tăi!

Se presupune că un prieten cu beneficii este o prezență pasageră în viața ta. Dacă nu-l cunosc din alte împrejurări pe prietenul tău, nu-l prezenta prietenilor tăi apropiați și familiei tale! Nu vrei să auzi în jurul tău discuții de genul: „Și voi ce planuri de viitor aveți?', „Aveți intenții serioase?', „Când vă mutați împreună?', „Vreți să faceți un copil?', „Când ne faceți bunici?'.

10. Nu te enerva dacă se întâlnește cu cineva! Sunteți doar prieteni cu beneficii, nu iubiți!

Trebuie să ai mereu în vedere că prietenul tău cu beneficii nu este partenerul tău. Așa că are tot dreptul să meargă la întâlniri cu alte femei, să aibă instalate pe telefon aplicații de dating, să se împrietenească cu oricine are chef pe Facebook. Iar dacă afli că este interest de cineva nou, nu trebuie să te simți înșelată sau să consideri că este lipsit de loialitate. Și tu ești liberă să te întâlnești cu oricine ai chef!

Citește și:
50 de întrebări pe care să i le pui partenerului tău (înainte ca relația să devină prea serioasă)

Foto: Shutterstock

Mai multe articole