Hanna Hofmann: „Genul meu e unul fluid.”

Un interviu cu Hanna Hofmann, una dintre eroinele din Touch Me Not, despre identitate și sexualitate și felul în care sunt ele interpretate în filmul care îți va contrazice prejudecățile despre persoanele care nu sunt așa cum ai vrea tu să fie.

Hanna Hofmann: „Genul meu e unul fluid.”

„Spune-mi cum ai fost iubit ca să îți spun cum iubești'. Vorbele regizoarei Adina Pintilie sună ca o mantră în liniștea capitonată a filmului Touch Me Not, o explorare a intimității și a modului în care ne raportăm la corp și sexualitate. Adina apare pe ecran, alături de celelalte personaje, pe care le urmărește în căutarea intimității – ceva la care tindem cu toții, dar de care ne este, în același timp, atât de frică.

Pentru Hanna Hofmann, una dintre actrițele care și-a pus vulnerabilitățile în slujba filmului, schimbarea a venit la 50 de ani, când a început să-și asume genul căruia a simțit că-i aparține dintotdeauna. După 20 de ani de căsătorie, a renunțat la vechea viață, pentru a deveni femeie. A început să practice munca sexuală ca o continuare a descoperirii propriei sexualități și pentru a ajuta, la rândul ei, alți oameni să-și investigheze dorințele și a militat pentru drepturile minorităților sexuale și ale lucrătorilor sexuali.

Hanna, împreună cu ceilalți protagoniști ai filmului, a venit la București, pentru o serie de proiecții speciale însoțite de dezbateri, sub numele „Politicile corpului', care funcționează ca o extensie firească a filmului. După ce a câștigat anul trecut cea mai importantă distincție a festivalului de film de la Berlin, Touch Me Not a fost distribuit în peste 35 de țări și a stârnit controverse încă de dinainte ca mulți să apuce să-l vadă. Un astfel de film are nevoie de dialog ca de aer. După cum spunea Bianca Oana, producătoarea filmului, la conferința de presă care a deschis parcursul filmului în cinematografele din România, „Așa cum Hanna le oferă clienților un safe space în care aceștia își pot explora fanteziile, noi creăm un spațiu de discuție'.

Foto: Vlad Chirea

ELLE: Poți să-mi povestești despre cum ai ajuns să te implici în acest proiect? Care a fost momentul în care Adina ți-a câștigat încrederea și ai decis că vrei să faci parte din el?

HANNA HOFMANN: Am văzut un anunț în ziarul nostru local din Lepizig: „Manekino Film caută lucrători sexuali, bărbați sau trans'. La momentul respectiv, în 2014, eram și una și alta, așa că m-am oferit să mă întâlnesc cu regizoarea și să-i împărtășesc din cunoștințele mele din această zonă, pe care o cunoșteam foarte bine. Prima noastră înâlnire a fost o discuție de două ore despre munca sexuală în Germania, în special despre persoanele transgender care fac asta. Adina mi-a părut foarte riguroasă și dedicată muncii sale, cu un interes real în personalitățile celor pe care îi distribuie în film și în plus, venea cu un concept cinematografic neobișnuit. Mi-a propus să mă ocup chiar eu de casting. Am fost reticentă inițial, gândindu-mă că sunt în vârstă și poate un caz prea particular, dar într-un final, m-a convins.

ELLE: „Nu e nimic greșit sau ciudat când vine vorba de sexualitate. E propriul tău mod de a juca acest joc' Pentru mulți dintre noi, asta e mai ușor de zis decât de făcut. Această afirmație de-ale tale din film era scrisă în scenariu sau e o credință personală? Când și cum ai spune că ai ajuns la concluzia asta? Ți se pare că ai adoptat-o și în viața ta?

H.H.: Trebuie să adaug: într-adevăr, nu e nimic greșit când vine vorba de sexualitate, dar atâta timp cât nu te rănești pe tine sau pe partener și nu încalci legea. Până acum, m-am ghidat după acest motto, dar să nu trecem cu vederea partea de „joc' de care vorbeam. Pentru mine, sexualitatea are o componentă jucăușă, care nu e automat legată de dragoste. Desigur că părerile mele de acum sunt rezultatul unor zeci de ani de cercetări și inhibiții. Când eram tânără eram mult mai timidă decât cei de vârsta mea, în parte pentru că simțeam că trăiesc într-un corp greșit. În general, aș zice că aplic acest principiu, dar am limitele mele, nu tot ce ține de sex mă interesează neapărat. În munca mea ca lucrătoare sexuală, atunci când simt că o întâlnire nu ar putea fi plăcută și pentru mine, nu accept acel client. Dar acest lucru a venit ca urmare a experienței mele de 12 ani, la început încercam aproape orice.

ELLE: Personajul Laurei spune la un moment dat că nu știe „cum a ajuns aici', pentru că povestea ei de viață este destul de comună. În opinia ta, care sunt principalele motive pentru care oamenii pierd contactul cu propriile corpuri și emoții?

H.H.: Motivele ar putea fi variate: abuz sexual, surmenare, o educație rigidă, depresie, uneori chiar droguri sau multe altele. Să nu uităm că 1% dintre oameni se identifică ca fiind asexuali. Organizând un grup de susținere pentru persoanele transgender care fac tranziția de la bărbat la femeie, am întâlnit oameni care își urau corpurile și nu simțeau niciun fel de excitare cu organele genitale cu care se născuseră. Unii nu făcuseră sex niciodată până la vârsta de 40-50 de ani. După cum îți poți imagina, persoanele transgender au de multe ori o relație conflictuală cu propriile corpuri, cu atât mai mult cu cât se află sub presiunea socială și a respingerii. Ăsta este motivul pentru care mulți practică munca sexuală – le oferă un spațiu consensual în care își pot explora corpurile, sexualitatea, dorințele.

ELLE: Cum a fost să-ți începi tranziția la vârsta de 50 de ani, a fost cumva mai ușor pentru că erai deja matură? Ce sfat ai da unui adolescent care descoperă că are alt gen decât cel primit la naștere?

H.H.:Un astfel de proces nu e niciodată ușor. La început mi-a fost foarte frică de consecințele sociale, familiale și profesionale. Încă din adolescență am devenit conștientă de disconfortul pe care îl simt cu corpul meu și pe la 22 de ani, am înțeles că genul meu e unul fluid. Am încercat să găsesc un moment potrivit pentru a-mi face coming out-ul și am strâns informații înainte, pentru a fi pregătită cum trebuie. Faptul că internetul începuse să se dezvolte mult mai mult atunci a fost foarte de ajutor, pentru că așa am găsit grupuri de self-help și am cunoscut persoane cu probleme similare. Când mi-am făcut coming out-ul, a trebuit să mă mut în alt oraș și să las prietenii și familia în urmă. Dar la puțină vreme după ce am făcut asta, m-am simțit cu adevărat liberă, trăind în apartamentul meu mic și fiind capabilă să mă explorez. Am apăsat pe butonul de reset.

Cât privește vârsta, au fost avantaje, dar și dezavantaje. Dacă ești mai în vârstă, nu te mai afectează atât de mult ce crede lumea despre tine și ești capabil să gestionezi conflictele mai bine. Dar în același timp, ai petrecut foarte mult timp trăind o viață greșită și provocând suferințe inutile, mai ales dacă ți-ai construit o familie. Iar o reconversie profesională devine mult mai dificilă. Nu aș da sfaturi abstracte unor oameni, fără să cunosc circumstanțele specifice. În general, ajută să vorbești cu un psiholog cât mai devreme și să ai în vedere faptul că tranziția e mai ușoară când ești tânăr și corpul tău nu a ajuns să fie încă modificat de hormonii greșiți.

ELLE: Berlinul este binecunoscut pentru cât de incluziv este, dar cum sunt tratate minoritățile sexuale în restul Germaniei?

H.H.: În ceea ce privește persoanele LGBT și lucrătorii sexuali, cred că trăiesc într-una dintre cele mai liberale țări din lume. Dar bineînțeles că și aici există oameni care ar dori să ne îngrădească libertățile, fie pentru a câștiga un anume electorat sau pentru a vinde mai multe ziare. Cu niște ani în urmă, depindea foarte multe de orașul sau land-ul unde locuiai, pentru că sudul era mult mai conservator decât nordul. Acum, orice oraș mare are un ONG, o paradă Pride și grupuri de consiliere, iar activiști merg în școli pentru a informa cu privire la minoritățile sexuale. Dificultățile cu care se confruntă persoanele LGBT și lucrătorii sexuali vin în principal din partea familiei și a prietenilor. Discriminarea pe muncii profesională a persoanelor transgender s-a redus și ea semnificativ, bănuiesc că datorită descreșterii ratei șomajului.

Touch Me Not / Foto: PR

ELLE: Spuneai că ai practicat munca sexuală în mai multe moduri – pe stradă, ca escortă sau într-un bordel. Care erau fricile tale atunci când ai început să faci asta? Cât de diferite au fost experiențele pe care le-ai avut?

H.H.: Ca femeie, mi-am dorit dintotdeauna să fiu lucrătoare sexuală. Îmi place să fiu dorită, să fac sex cu parteneri diferiți și sunt capabilă să fac diferența dintre sexualitate și dragoste. Asta e tot ce știam înainte. În Leipzig, în 2007, când procentul de șomaj era de 20%, ca persoană trans de 50 de ani care nu mai lucrase de multă vreme, nu aveam nicio șansă să-mi găsesc un job. Am avut două joburi total diferite înainte să ies pe stradă și în bordel ca travestit, așa că era ceva total nou pentru mine. De asta am încercat să aflu cât mai multe lucruri înainte, pentru a face munca asta cum trebuie. Am citit cărți pe această temă și am vizitat colegi, preponderent femei „adevărate' din diferite orașe ale Germaniei, pentru a face schimb de informații. După doi ani, am început să lucrez acasă sau ca escortă. La început, mi-a fost frică să nu intru în conflict cu proxeneții sau cu poliția. Încă de la început mi-am plătit taxele și nu am încercat niciodată să conduc un „stabiliment', pentru a nu avea probleme cu marii patroni de bordeluri din Leipzig. Singura sursă de pericol rămâneau eventualii clienți dificili. Am avut la început câteva experiențe negative în sensul ăsta, dar crede-mă, sub presiune înveți foarte repede. De câțiva ani, prefer să renunț la un client nou decât să-mi asum riscuri. Îmi permit, pentru că nu am niște costuri de viață foarte ridicate și mai am și o agenție imobiliară.

ELLE: Ai spune că munca sexuală necesită și niște actorie? Cum a fost pentru tine să apari în fața camerei în acest film. Spuneai că a fost prima dată când ai făcut un peep show.

H.H.: Desigur! În ceea ce fac, role-play-ul e un element foarte important. Interpretez diferite roluri pentru clienții mei: doctoriță, profesoară, chelneriță și de asemenea, lucrez în postura de dominată sau dominatoare în practicile BDSM. De multe ori, e esențial să mă îmbrac într-un anumit fel, pentru că mă ajută să intru în rol. Iar acest joc are uneori un efect terapeutic atât asupra clientului, cât și a mea. Pe mine mă ajută să-mi explorez corpul, dorințele și fanteziile, iar clienții nu se simt judecați pentru imaginarul lor, ci sunt înțeleși și acceptați. Iar pentru mulți dintre ei, este singurul loc în care îndrăznesc să se arate așa cum sunt și să elibereze tensiuni care altfel ar putea fi nocive atât pentru viața lor privată, cât și publică. Nu am avut probleme cu camera de filmat, pentru că mai fusesem filmată în trecut de către câțiva clienți și am încercat să mă comport de parcă eram la un date pe bune, refuzând să-mi întâlnesc „clienta' înainte. Dar mi-a fost frică de engleza mea imperfectă după ce mi s-a spus că partenera mea de joc este o actriță care vorbește engleza nativ. Iar momentul de striptease s-a potrivit foarte bine în situație, arătându-mă așa cum sunt – departe de a fi perfectă și vulnerabilă, într-un mod în care speram să îi dau încredere Laurei.

ELLE: Adina a dat dovadă de foarte mult curaj, expunându-și emoțiile și vulnerabilitățile în fața camerei, împreună cu restul distribuției. În același timp,  fiind regizoarea filmului, ea se află într-o poziție de putere. Cum s-a reflectat asta în relația pe care ați avut-o la filmare?

H.H.: Întrebarea ar fi mai potrivită pentru Laura Benson și Tomas Lemarquis, care au avut niște experiențe foarte speciale în acest sens. Momentele în care am împărtășit din intimitatea mea au fost cele în care am discutat despre afinitatea mea pentru muzică clasică, care e profund legată de copilăria mea și de munca mea sexuală. Au mai fost și discuțiile despre corpul meu imperfect. Acestea sunt niște lucruri pe care nu le mai spusesem nimănui până atunci.

ELLE: Ca persoană transgender, ai simțit presiunea de a deveni activistă și de a reprezenta comunitatea, să ajuți la educația celorlalți?

H.H.: Nu tocmai. Imediat după ce mi-am făcut coming out-ul, m-am ocupat mai intens de activism, dar nu numai pentru ceilalți, ci și pentru a afla eu însămi mai multe despre asta. De asta am deschis și centrul de consiliere. Dar la un moment dat, când munca sexuală și cea de agent imobiliar a început să meargă din ce în ce mai bine, a trebuit să mă retrag, din lipsă de timp. Cred în continuare, totuși, că toți ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a proteja drepturile elementare ale omului, în special în ziua de azi.

ELLE: După ce a câștigat Ursul de Aur, Touch Me Not a avut parte de un adevărat turneu prin toată lumea, unde presupun că ai avut șansa să cunoști oameni cât se poate de diferiți. Ai putea să-mi spui câte ceva despre această experiență? Ce așteptări ai de la proiecțiile la care vei lua parte în România?

H.H.: Touch Me Not este acum distribuit în vreo 35 de țări. Eu nu am fost prezentă decât în Germania, Polonia, Cehia și România, dar colegii mei au ajuns și în alte părți. Ultimele lor călătorii au fost la New York, unde a fost proiectat la MOMA și în Mexic, unde filmul a avut o rezonanță copleșitoare. În ceea ce mă privește, am fost foarte impresionată de câteva reacții entuziaste de la festivalurile de film la care am participat, din partea unor oameni de pe stradă pe care nu îi mai văzusem în viața mea. Majoritatea criticilor au venit din partea oamenilor care simt nevoia de a pune etichete și pentru care e greu de digerat acest melanj de realitate și ficțiune și diversitate explorată în film. Cred că asta mai vine și dintr-un soi de așteptări voyeuristice (majoritar masculine) care nu sunt îndeplinite și pe care desigur, acei spectatori nu le-ar recunoaște. În timpul petrecut până acum în România, am observat că „eroul local' a avut parte de o primire călduroasă, de discuții vii și un feedback foarte bun, din partea unui public foarte inteligent și sensibil.

Touch Me Not a avut premiera pe 15 martie și poate fi văzut în continuare în cinematografe.

Citește și:
Touch me not: un film despre granițele din mințile noastre

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din portrete-interviuri