Portret: Voica Oltean – O “Tânără Speranță” a filmului românesc

Voica Oltean e o actriță de 18 ani din Târgu Mureș, care locuiește la București, și-a făcut debutul în film (Breaking News) și a obținut un premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary și două nominalizări la Premiile Gopo. Iată ce a povestit Voica despre ea și planurile ei!

Portret: Voica Oltean – O “Tânără Speranță” a filmului românesc

„Nu cred că a fost un moment care m-a determinat să fac meseria asta sau un moment în care am spus ‘Gata! mă fac actriță!'”, povestește Voica Oltean despre parcursul ei actoricesc. „Nimic nu mi se potrivea foarte bine, așa că ai mei mi-au propus să dau la actorie. Am mers la București și am dat admiterea la un liceu de arte. Am intrat, iar după aceea, am început să merg la castinguri. Așa am ajuns să joc în primul film.”

Breaking News i-a schimbat viața în mod pozitiv: „Observ că mă dezvolt și evoluez din toate punctele de vedere. După ce a apărut Breaking News, trebuie să recunosc că nu mai știam de capul meu. Încerc, totuși, să rămân cu picioarele pe pământ. În ultimii doi ani nu am prea avut timp să stau. Am avut marele noroc să obțin proiecte încontinuu, așa că încă nu m-am uitat în urmă să văd cum a fost, dar mă simt extraordinar de bine să lucrez!”. Despre casting-ul filmului, Voica Oltean îmi spune că s-a desfășurat la ea în liceu. A fost selectată și chemată la o a doua probă, unde regizoarea Iulia Rugină a ales-o pe ea: „Cred că Iulia a știut de la început ce caută pentru Simona (n. red. – personajul interpretat de Voica în Breaking News) și mai cred că eu am fost cel mai aproape de ceea ce căuta ea.”

Îmi explică că nu a fost ușor, au filmat iarna la mare, iar Voica a stat patru săptămâni departe de familie și prieteni, ceea ce a fost cel mai greu pentru ea. Însă, „serile în care stăteam cu Iulia m-au ajutat mult. Încercam să ne rupem puțin de poveste și vorbeam lucruri mai personale. Ziua mea de naștere a picat fix în ultima zi de filmare și am avut parte de cea mai frumoasă aniversare de până acum. Am primit un tort mare îmbrăcat în poze din marțipan de la filmări, iar eu cu Andi Vasluianu (n. red. – actorul din rolul personajului principal masculin din film) am dansat pe „Sitting on the Dock of the Bay”. Atunci am simțit realmente că în acele patru săptămâni de stat împreună s-a format o familie. Cred că Iulia e omul care m-a învățat cel mai mult până acum despre naturalețe, sinceritate și echilibru”.

Și că tot a menționat naturalețea, am fost curioasă să aflu cât de mult s-a regăsit Voica Oltean în personajul ei. Iar răspunsul a fost: „Foarte mult. Am conturat-o pe Simona după personalitatea mea puțin. Suntem amândouă adolescente rebele, care știu ce înseamnă suferința și care habar n-au avut cum să o gestioneze atunci când a apărut. Ce ne face să nu fim tocmai la fel e că eu îmi exteriorizez durerea mai mult și încerc să fac ceva cu ea. În același timp, ce am încercat să-i conturez Simonei și ceea ce avea deja, curajul. Am simțit că asta e salvarea ei”. Cât despre mențiunea juriului de la Karlovy Vary, Voica Olteanu își aduce aminte că a plâns de fericire. „Cred că am fost prima dată mândră de mine.”

Iar despre Premiile Gopo, tot ea continuă: „Îmi doream foarte mult să fiu nominalizată la categoria „Tânăra Speranță”. Ciudat a fost că, până să dau scroll și să ajung la categoria respectivă, mi-am văzut numele altundeva. Dacă îmi permiteam să visez la o nominalizare, nici prin cap nu-mi trecea să mă gândesc la Cea mai bună actriță în rol principal. Evenimentul a fost foarte frumos. Am fost înconjurată de oameni dragi și am avut împreună o seară plină de emoții. Mama m-a ținut de mână”.

Voica Oltean locuiește în Capitală, singură de când a intrat la liceu. Însă e o tânără responsabilă și e „înnebunită după București. Era ca o junglă plină de posibilități si am încercat să profit la maximum de orice. Am găsit oameni cu care știam că aș putea să cresc și, datorită educației pe care mi-au oferit-o părinții mei, am știu să discern, cred, ce e bun și ce e rău”. Iar în ceea ce privește viitorul, Voica încheie: „Am premiera noului film în care am jucat la Londra. Am cunoscut-o pe regizoarea Lynsey Miller, cu care am lucrat diferit. Acum dau admiterea la facultate, joc la teatrul Apollo 111 și la Replika și mai am câteva proiecte de terminat. Iar planurile pentru viitorul îndepărtat?! Să mă fac actriță, să am grijă de pisicile mele, să am o familie și să călătoresc. Basic, nu?”.

Citește și:
5 documentare despre modă pe care merită să le vezi acum

Foto: Adi Bulboaca

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle