Plus size: cand marimea conteaza

Industria modei e ipocrita cand nu face haine plus size. Si mai pierde si bani.

Plus size: cand marimea conteaza

In ultimii ani, comunitatea modei si cea a admiratorilor ei se izbeste din ce in ce mai des de un subiect caruia nu stie cum sa ii dea de capat – conceptul de plus size. Sigur, se vorbeste despre asta – exista acum supermodele plus size, precum Candice Huffine si Ashley Graham, exista si cativa designeri care si-au diversificat productia astfel incat sa ajunga sa imbrace corpuri de niste dimensiuni considerabile, la care nici nu s-ar fi uitat cu ceva timp inainte. Dar, cand stai si tragi linie, tot nu exista suficiente haine pentru persoanele care nu sunt conforme standardelor acceptate, promovate si glorificate de moda.

Se scrie mult despre acest subiect, mai cu seama peste ocean, acolo unde se estimeaza ca 67% dintre americance poarta marimea 14 sau mai mult. Procentul de acolo se traduce intr-o piata de cateva miliarde de dolari care aproape ca nu exista. Asta in vreme ce, in Romania, vorbim despre aproape jumatate dintre femei care au dimensiuni mai mari decat (literalmente) acopera piata. Si unde se poate estima, doar urmand exemplul americanilor, ca ar exista loc de profit pentru companii care ar alege sa faca haine pentru persoanele care nu sunt conform standardelor cu care s-au obisnuit.

Toate lucrurile astea, insa, sunt pe cale sa se schimbe. Cele doua modele despre care vorbeam mai sus, Ashley Graham si Candice Huffine, sunt promotoarele unui miscari de body positivity care nu va mai putea fi ignorat pentru multa vreme. Chiar daca sunt putine (si faptul ca doar ele ies in evidenta din multitudinea de modele arata cum stau lucrurile in acest moment), ele sunt reprezentative pentru un numar foarte mare de femei care, ce sa vezi, isi doresc si ele haine frumoase, trendy, la moda.

Adica foarte diferite de ceea ce are de oferit astazi moda persoanelor plus size. Spre exemplu, cand Graham a declarat, cu ceva timp in urma, ca nu a putut merge la gala MET din 2016 pentru ca nici un designer nu a vrut sa o imbrace, vorbea serios. Iar vorbele ei au fost intampinate cu revolta de o multime de femei care sunt in situatia ei, care iubesc moda si care ar prefera sa aiba optiuni atunci cand vor sa se simta frumoase si bine imbracate.

Graham nu e singura care a trecut printr-o astfel de poveste – ca ea e si Leslie Jones, de la Saturday Night Live. Ba chiar si Christina Hendricks, Joan din serialul Mad Man, a facut declaratii in acest sens. Tocmai pentru ca aceste femei sunt vocale, unii dintre designeri au inceput sa le ia in seama. Cei mai notabili – Prabal Gurung, care a lansat o colectie in care a inclus si haine pentru persoane plus size, Sophie Theallet, Isabel Toledo si, mai ales, Christian Siriano, fostul castigator de la Project Runway, care si-a facut un nume din faptul ca practica moda la modul cel mai incluziv, realizand modele destinate si persoanelor care poarta mai mult decat clasicul „perfect 10”.

Cu modele plus size pe podiumuri si pe coperte de reviste (din nou, aceleasi nume, alaturi de Barbie Ferreira, Iska Lawrence sau Jordyn Woods), dar mai ales cu o comunitate online din ce in ce mai unita si mai vocala, femeile plus size par sa traiasca o viata noua zilele acestea. Au ajuns sa se accepte, sa nu mai dea doi bani pe parerile altora despre ele, despre „sanatatea” lor sau despre obiceiurile lor alimentare (lucruri des invocate de cei care spun ca a fi plus size este o problema) si isi doresc sa se imbrace bine, sa se distreze, sa se simta bine. Ah, si sa fie vazute.

Citeste si:

8 modele plus-size pe care trebuie sa le cunosti

Poate pentru ca miscarea body positivity infloreste pe internet, tot acolo sunt si retailerii care ofera haine frumoase pentru femeile plus size – Eloquii, Universal Standard, Lane Bryant, 11 Honore sunt locurile in care multe dintre ele gasesc solutii pentru ocazii mai speciale. E un pas, si e unul pe care si case mai mari se grabesc sa il faca. Calvin Klein, Ralph Lauren si Michael Kors au inceput sa devolte mult acest capitol. Asta in vreme ce unele branduri cu adevarat revolutionare, precum Marina Rinaldi, o diviziune a grupului Max Mara, se ocupa exclusiv de garderobele femeilor plus size inca din anii 80.

Dar lucrurile merg incet. Si pana cand vor ajunge acolo unde trebuie, fiecare femeie plus size care face un pas in fata si isi posteaza online un selfie sau apare pe coperta unei reviste e un eveniment – si are parte si de feedback negativ, ca sa nu spun de-a dreptul ca are parte de hartuire si de jigniri greu de imaginat. Fiecare designer care alege sa conceapa si cateva piese plus size e salutat ca un inovator. Iar asta nu e normalitate. Normalitate va fi cand nu vom mai avea motive sa vorbim despre acest subiect.

Foto: Imaxtree

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle