Pledoarie pentru plictiseala

Ne e teama, fugim de ea, o evitam cit putem… In zilele noastre, plictiseala e pusa la zid. Totusi, multi psihologi si filozofi sint de parere ca, daca stim sa ne folosim de ea, inactivitatea poate fi extrem de fecunda. Ancheta asupra unui subiect deloc plictisitor.

Pledoarie pentru plictiseala

Dar, intr-o buna zi, am putea hotari sa punem piciorul pe frina si sa oprim pentru citeva clipe cursa nebuneasca in care ne-am obisnuit sa traim. De ce-am face-o? Pai, pentru a ne gindi la noi, de exemplu! Plictiseala poate fi benefica, daca stim sa ne folosim de ea. Ea ne poate oferi acel moment de respiro in care sa aruncam o privire spre noi. Am putea astfel sa aflam cite ceva, sa ne desco­perim dorintele, visele, personalitatea si sa constientizam aparentele inselatoare, perspectivele false. Sa descoperim, in sfirsit, li­bertatea. Libertatea de a ne lupta pentru visele noastre, de a ne lua la intrebari.

Experienta plictiselii la copii este, din acest punct de vedere, edificatoare. Ce asteapta un copil din partea parintelui atunci cind ii spune ca se plictiseste? Aparent, asteapta ca acesta sa decida pentru el, sa-i dicteze dorintele. In realitate, copilul vrea sa fie eliberat de voin­ta parintelui pentru a si-o construi pe a sa proprie. Cam la fel e si la adulti: experimentarea vidului creator pe care ni-l ofera plictiseala poate fi exact acea ocazie de a afla ce vrem in viata si de la viata. In deplina libertate, cu luci­ditate. Dezbracati de spoiala normelor sociale si de presiunile exterioare.

Sa indraznim sa ne plictisim, acordindu-ne astfel sansa unei intilniri intime cu noi insine! N-avem altceva de facut decit sa pro­fitam de vara si de natura de linga noi, care ne permite aceasta scufundare in profunzimile eului nostru: apa, marea, cerul, norii, muntii, gradinile. Tot ceea ce ne indeamna la repaos. Vom descoperi astfel acea plictiseala meditativa, cu adevarat creativa.

Nu va temeti, n-a murit nimeni din asta. „Viata mea a fost dominata de experienta plictiselii“, spunea Cioran. Si totusi, in ciuda multor pronosticuri, Emil Cioran nu s-a sinucis, pentru ca a stiut sa se foloseasca de plicti­seala ca de un adevarat colac de salvare. Cunosc persoane pentru care arta de a se ascunde din cind in cind a devenit o adevarata arta de a trai. Un mod de a medita asupra vietii si de a lua distanta fata de existenta coti­diana. Ei isi extrag astfel vitalitatea, forta de a merge mai departe. Aceasta experienta le permite sa treaca de la eul frus­trat la eul esential, fundamental, interior, pentru a ajunge la sine.

A nu face nimic inseamna, in fapt, o purificare. Ne oferim noua insine o cura de repaos. Facem din plictiseala un aliat, transformind-o intr-un act asumat. Nu spunea Pascal ca nefericirea omului vine din faptul ca e incapabil sa stea 24 de ore intr-o camera fara a face nimic? Si atunci? Sa strigam „traiasca plicti­seala“? De ce nu? Pentru ca ea ne indreapta spre esenta, ne obliga sa gindim, sa visam si, mai ales, pentru ca plictiseala poate fi un semnal ca e timpul sa ne miscam. In fata unui spectacol insipid, in fata unor persoane al caror discurs ne oboseste, plictiseala care pune stapinire pe noi e un semnal ca e timpul sa ne exersam libertatea de a actiona si a reactiona.

Ca e cazul, in sfirsit, de a termina, de a ne ridica, de a pleca. Si ca e timpul sa parasim acel loc, acei oameni, acele legaturi, acel oras, acel job, sa inchidem usa dupa noi. De ce nu, sa rupem le­gaturile intr-un cuplu care nu mai functio­neaza. Apropo: cine poate pretinde ca nu a traversat perioade de plictiseala in viata de cuplu? Uneori e doar o ches­tiune de timp… Dar cind plictiseala devine omniprezenta, cind unul casca atunci cind celalalt vorbeste, cind privirile nu se mai intilnesc, e timpul sa-ti iei picioarele la spinare si sa recunosti cu sinceritate ca celalalt nu mai face parte din visul tau.

La fel, ce semnal mai clar vrei decit plictiseala atunci cind munca ta nu-ti mai ofera nici o satisfactie? Cu conditia, desi­gur, sa ai puterea sa vezi asta si sa accepti acest lucru. Sa accepti, cu alte cuvinte, poate nu pentru prima data, ca visul tau e altul si sa ai curajul de a pleca. Plictiseala poate fi – iata! – fecunda. Oferindu-ne ocazia de a ne confrunta cu noi, ea ne clarifica, ne lumineaza. Impiedicin­du-ne sa refulam ceea ce ne face rau, plictiseala, Maria-Sa, ne conduce spre luciditate. E, pina la urma, o terapie pe care ne-o apli­cam singuri, cu scopul de a evita ca intr-o zi, cine stie, sa ne scufundam in riul depresiei. Astfel, plictiseala ne ajuta sa scoatem la lumina adevarata fiinta care doarme in noi.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle