Partenerul tău de cuplu nu le suportă pe prietenele tale? Cum să rezolvi această situație delicată

Dacă partenerul tău de cuplu nu le suportă pe prietenele tale conflictele sunt inerente. Cum poți gestiona această situație.

Partenerul tău de cuplu nu le suportă pe prietenele tale? Cum să rezolvi această situație delicată

Două lumi care intră în coliziune. Partenerul tău de cuplu nu le suportă pe prietenele tale, iar contextul este cel puțin incomod. Ții extrem de mult la prietene, partenerul este relația serioasă mult așteptată și ți-ai fi dorit ca atmosfera să fie încărcată de armonie, nu opusul. Ce poți face ca să readuci pacea?

Atenție la mesajele transmise

Sigur, ai încredere și tendința de a-i povesti partenerului tău diverse lucruri despre prietenele tale. Nu le trădezi secretele, dar în ce lumină le-ai pus în ochii lui? Că sunt lipsite de inhibiții, au valori și principii îndoielnice? Așa cum și tu îți dorești un mediu sănătos pentru el, viceversa este valabilă.

Oare proiectează?

Știe despre prietenii lui că nu susțin relația voastră și poate chiar au încercat să vă despartă. Pornind de la asta poate proiecta situația pe propriul tău de grup de prietene care ar putea unelti împotriva cuplului pe care îl formați. Sigur, nu discutăm despre dovezi concrete, ele în realitate chiar vă pot susține, îl plac sau nu se bagă și sunt ok cu deciziile pe care le iei tu pentru tine, fără a dori să te influențeze.

Răni emoționale

Un bărbat cu rana deprivării emoționale și rana instabilității și abandonului poate intra în competiție cu prietenele tale pentru timpul petrecut împreună și pentru afecțiunea ta. Se simte abandonat dacă ieși cu fetele, își poate crea scenarii prin care tu îl părăsești sau pur și simplu devine gelos ori de câte ori ești drăguță și caldă cu ele.

A existat un conflict fățiș…

… între ei, iar tu ești prinsă la mijloc. Te doare și nu știi cum să gestionezi. Îi poți aduce împreună, să discutați cu cărțile pe masă care e problema, să găsiți soluții pentru a dezamorsa bomba conflictuală. Probabil că soluția cea mai dură și de compromis ar fi ca pe viitor să te vezi separat cu fiecare. În niciun caz să renunți la vreuna dintre relațiile care sunt importante pentru tine. Pentru asta e necesar să creionezi un set de reguli pentru fiecare în parte care să ghideze interacțiunea și să te protejeze pe tine ce poți deveni victimă colaterală într-un război al orgoliilor.

Creează ocazii atractive

Nu vei intra acum în rol de arbitru sau mediator, care să îți consume energia teribil. Ce poți face este să te înarmezi cu răbdare și să îi dai timpului… timp. Ai văzut probabil din experiență proprie că unele conflicte se sting și relațiile se transformă sub imperiul trecerii timpului. De asemenea, creează ocazii plăcute, agreabile în care partenerul tău de cuplu și prietenele să interacționeze, fără să fie motive care pot crea un context exploziv.

Citește și:
Simți că nu mai poți? Îți este foarte greu? Trăsături care îți arată că ești o persoană puternică și poți învinge orice

Foto: Pr

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle