(P) „Pentru mine corpul este un vehicul prin care se transmit povești oricât de abstracte ar fi ele.”

"Privesc fiecare mișcare încărcată de sens oricât de banală ar fi ea. Mersul, spălatul pe dinți, modul în care îți legi șireturile, cum te ridici din pat. Totul poate fi privit ca o coregrafie. Depinde prin ce filtre alegi să analizezi mișcarea. ”

(P) „Pentru mine corpul este un vehicul prin care se transmit povești oricât de abstracte ar fi ele.”

Dacă ar fi un panou publicitar ar fi fost unul sub formă de oglindă. Cu siguranță ar reflecta o lume diafană, puternică și minunat de complexă. Nici măcar nu și-a dorit vreodată să fie dansatoare. Perspectiva de a dansa în fața altor persoane o făcea să se simtă inconfortabil. Teatrul a fost prima ei iubire. Dar pentru că și-a dorit să-și depășească frica de a fi expusă publicului a început să meargă la cursuri de dans contemporan, pe când era studentă la Actorie. „Cum aflam despre un curs, hop acolo eram și eu. Greu a fost începutul, după nu m-am mai oprit. Descoperirea dansului și odată cu el a propriului corp a însemnat enorm pentru mine la momentul respectiv. Era ca și cum învățam o altă limbă, un nou limbaj prin care puteam să mă exprim. M-a făcut să mă simt liberă.'

Iar acum este un artist în formare, în căutarea propriei voci. „În ultimele luni am făcut multe poze pe film. Din când în când mai scriu și poezii. Mă gândesc cum aș putea să combin aceste limbaje pentru că îmi doresc să îmi dezvolt propria mea practică. La nivel conceptual sună minunat, dar practic e un drum lung de parcurs până acolo. Am multe idei, materializarea lor constituie adevărata provocare. Acum, om vedea ce-o fi.'

De altfel, se regăsește în muzica Lanei del Rey. „M-a urmărit încă din adolescență și pot să spun că m-a inspirat în anumite moduri. Mereu am apreciat poezia din versurile ei.'

Un proiect drag, prin care a simțit că viziunea artistică îi este modelată, șlefuită a fost  'Omnia/Un loc în timp' , un film de dans, la care a lucrat în vara 2020. Un proiect intens de 10 zile, alături de coregrafii Jan Burkhardt și Sigal Zouk, care a fost o adevărată provocare de a învăța să se adapteze, să scoată ce e mai bun și frumos din actul artistic. „Mi-a fost destul de greu deoarece sala Omnia este practic o clădire lăsată în paragină și am fost expuși constant la mult praf. A fost un mediu foarte dificil în care să lucrezi față de confortul pe care ți-l oferă o sală de dans. Pe de altă parte a fost foarte interesantă senzația pe care am trăit-o, ca și cum intram într-un univers pararel ale cărui reguli le stabileam noi. Jan și Sigal au fost minunați, au reușit să creeze un mediu în care cu toții am cooperat în armonie chiar și atunci când au existat momente dizarmonice.'

Am întrebat-o ce înseamnă să fii un artist și am aflat că și-a scris primul manifest artistic tot în 2020, doar că acum nu se mai regăsește în el. „Suntem într-o perpetuă schimbare, la fel ca emoțiile și conceptele după care te ghidezi ca artist sunt volatile. Un artist caută, chiar și atunci când nu știe ce caută. Cam atât a mai rămas valid din manifestul meu. Cred că fiecare om este artist deoarece avem felul nostru unic creativ de a îmbina diverse informații. Cred că singura diferență este că un artist o face în mod conștient.'

Să fie o rebelă oare? Adică „să ai curajul să expui nedreptatea în orice natură ar fi ea prezentă, nu să te subordonezi ei. Și să îți dai voie să fii așa cum vrei tu să fii, fără cenzuri inutile.' Da, este categoric. 

Este o rebelă asumată, pentru care formele de exprimare nedescoperite sunt cele mai challenging. „Sunt o artistă aflată la început de drum și acest statut aduce cu sine și o doză de confuzie. Consider că mai am atâtea lucruri de învățat. Încă nu simt că mi-am găsit locul. Mereu am fost curioasă și am căutat să îmi extind orizonturile de înțelegere și să experimentez diverse limbaje artistice. Teatrul a fost prima mea iubire și centrul din care s-au ramificat viitoare căutări.' 

„Do I contradict myself? Very well, then I contradict myself, I am large, I contain multitudes.' este scris în bio de pe contul ei de insta. „Nu consider că am o viață virtual socială foarte activă. Îmi place să mă joc la nivel vizual pe instagram și să îmi creez puzzle-uri de care probabil numai eu sunt conștientă.'

Același spirit ludic se simte și în abordarea ei asupra discursului pe care fiecare și-l construiește prin alegerile vestimentare. „Eu mai mereu mă îmbrac în negru, este și un defect profesional aș putea spune. În facultate mereu ne îmbrăcam în negru la orele de actorie. Cu timpul am ajuns să mă identific cu acest stil și să-i atribui un soi de dimensiune poetică. În simplitate, simt că esența fiecăruia radiează mai puternic.'

Feminitatea transferă o anumite senzualitate stilistică în vestimentație sau hainele oferă senzualitate unei femei? Amelia crede că ambele sunt adevărate. „Dar cel mai important este cum te simți tu și cum alegi să-ți exprimi feminitatea. Femininitatea exprimată de fiecare este unică și e foarte bine că este așa. Nu cred că este un concept cu reguli clare. Ești feminină dacă te comporți așa…sau ești feminină dacă te îmbraci așa… '

Dar în afară de femeie este și dansatoare, iar ca dansatoare „hainele au un rol esențial în crearea imaginilor pe care coregraful și le dorește să le înfățișeze publicului. Ca performer te pot ajuta, te mai pot și încurca, oricum ar fi, ai misiunea să le integrezi și să găsești o cale să fii prietenă cu ele. Nu merită să te războiești cu ele, e o luptă sortită eșecului.'

De asemenea crede că cea mai mare putere a unui dansator este prezența. Nu este convinsă că ar putea să înșire o listă de sfaturi motivaționale pentru cei care vor își construiască un drum în domeniile creative, pentru că „de multe ori am impresia că le spunem oamenilor ce am avea noi nevoie să auzim dar le-aș spune să se înarmeze cu răbdare și mereu să-și asculte intuiția indiferent ce păreri primesc din exterior.'

Dacă cineva care o cunoaște ar fi oprit pe stradă și ar întreba „Cum e, Amelia, de fapt?', răspunsul ei preferat ar fi „Un mister chiar și pentru ea.'

Hainele și încălțămintea fac parte din colecția Primăvara 2021 Calvin Klein, disponibilă în magazinele selecționate Calvin Klein Jeans din România. 

Foto Credit: Deea Buzdugan

Make-up: Ioana Alexandra, MAC Cosmetics

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle