(P) Meseria de bonă: între pasiune și responsabilitate

În era vitezei, a joburilor care de multe ori depășesc programul clasic de opt ore, părinții resimt din ce în ce mai acut nevoia unui ajutor pentru creșterea copilului. Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

ANTET-POSDRU

Una dintre problemele cu care se confruntă cei care sunt proaspăt părinți este alegerea unei bone. Apar dileme, îndoieli și îngrijorări. Auzim tot felul de povești cu babysittere, experiențe mai puțin fericite prin care au trecut alte familii și de cele mai multe ori ne temem să nu ni se întâmple și nouă. Iar acest lucru ne face uneori din start sceptici, suspicioși.

Mamele recunosc faptul că își găsesc foarte greu un babysitter calificat și în care să aibă încredere. Asta în primul rând pentru că atunci când este vorba despre copilul tău dorești să-i oferi totul și de cea mai bună calitate. Orice părinte vrea să își știe copilul în siguranță, în orice moment al zilei. Mai ales atunci când nu este lângă el, ci în grija unei alte persoane.

Încrederea pe care o transmite sau ar trebui să o transmită o candidată la postul de bonă nu poate veni decât în urma experienței acumulate sau a unei bune pregătiri, atât psihologice cât și practice. Pentru asta există cursuri speciale de calificare, dealtfel obligatorii începând cu acest an, iar Brainstorming Consulting, oferă astfel de cursuri gratuite celor care vor să învețe cum să inspire încredere și profesionalism.

shutterstock_71947735

Proiectul 'Trei generații pentru mâine' sprijină femeile între 18 și 64 de ani din Bucureşti și județul Ilfov care sunt în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le cursuri gratuite pentru profesia de bonă/baby-sitter. Acestea sunt certificate la nivel național și durează trei luni. În urma cursului, după examen, toate absolventele primesc un certificat de calificare pentru meseria de babysitter'.

Pe lângă răbdare, tenacitate si experiență, femeile care se angajează să aibă grijă de copiii altora trebuie să obţină o calificare, să cunoască psihologia micuţilor şi să ştie să acorde primul ajutor. Sunt condiții obligatorii prevăzute în legea bonelor, care a intrat în vigoare la începutul acestui an.
Desigur, un alt test de care trebuie să treacă o bonă este chimia' cu părinții dar și cu copilul.

'Este vorba de acea legatură specială, de o anume afinitate, care se crează încă de la primul contact. Pentru că, până la urmă, bona nu este doar acea persoană care are grijă de copilul tău ci devine, cu timpul, parte din familie. Este foarte important ca ea să știe să dezvolte și să mențină o relație optimă, să fie pe aceeași lungime de undă cu părinții, să înțeleagă și să asigure, încă de la început, educația pe care aceștia doresc să o ofere copilului/copiilor. Să nu uităm că nici familiei nu îi este foarte ușor să integreze o persoană din exterior. Însă comunicarea și respectul reciproc pot fi cheia succesului, așa cum se întâmplă în orice relație', spune de Cristina Coca – expert activități de instruire în cadrul proiectului 'Trei generații pentru mâine' derulat de Brainstorming Consulting și agenția de publicitate Godmother.

shutterstock_2316418272

Majoritatea femeilor care au absolvit aceste cursuri și-au găsit un job și se declară extrem de încântate atât de cunoștințele dobândite cât și de mediul profesionist și primitor în care au fost instruite.

Eugenia „Căldura, atmosfera destinsă şi plăcută, ospitalitatea, subiectele interesante discutate, modul de predare şi profesionalismul formatorilor, interesul manifestat în privinţa pregătirii noastre profesionale, responsabilitatea de care dau dovadă, mi-au adus confortul şi determinarea de a învaţă şi studia în profunzime modul de înţelegere al copiilor, cum să ne jucăm cu ei, cum să-i îndrumăm. Nu în ultimul rând, temele abordate de formatori m-au ajutat să privesc lucrurile dintr-un alt punct de vedere evident, pozitiv. Pentru toate acestea: respect şi mulţumiri tuturor!”

Mariana: M-am simțit extraordinar, am învățat lucruri interesante atât la curs, cât și din experiența colegelor mele. După mulți ani de rutină, timp în care interacțiunea mea cu cei din jur a fost aproape inexistentă, cursul acesta a venit exact în momentul în care aveam nevoie de el. A fost ca un medicament pentru psihicul meu. Am întâlnit persoane deosebite, am învățat să am mai multă încredere în mine și să gândesc pozitiv. Atmosfera placută de aici, modul de predare interactiv m-au făcut să-mi descopăr multe calități și să nu-mi dau seama când a trecut timpul.

shutterstock_77686402

Maria P: Eu am aflat de aceste cursuri de pe internet. Apreciez această inițiativă atât de atractivă și benefică pentru oricine, mai ales pentru noi cele fără un loc de muncă – de la bunici, tinere mămici și până la tinere absolvente.'

Mădălina: Brainstorming reprezintă pentru mine locul în care mă pot dezvolta și pot evolua. Învățăm jucându-ne, câștigăm încredere de sine, povestim și învățăm din propriile experiențe'.

Foarte important de precizat este faptul că toate cursurile sunt autorizate de Autoritatea Naţională pentru Calificări şi recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

În plus, femeile care participă la cursurile gratuite oferite de Brainstorming Consulting și au copii între 5-10 ani îi pot înscrie tot gratuit la Centrul de educație și îngrijiri Igloo. Mămicile, pot avea astfel răgazul să participe la cursurile susținute de formatori (psihologi, artiști, psihopedagogi, psihoterapeuți și asistenți sociali), într-un cadru interactiv și stimulativ, iar apoi să își caute un loc de muncă care li se potrivește.

shutterstock_169980059

Cursurile de calificare în profesia de baby-sitter și activitățile Centrului de educație și îngrijiri Igloo se desfășoară la sediul Brainstorming Consulting din str. Făinări nr 45A. Acestea fac parte din proiectul „Trei generații pentru mâine' cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale', DMI 6.3 „promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii'.

Doritoarele se pot înscrie și participa gratuit la cursuri la 0720.930.808 sau 0723.321.150 sau pot consulta oferta și programul pe www.b-storm.ro sau pe pagina de Facebook a proiectului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle