Overachievers – Generatia pentru care timpul nu e destul

Inca nu s-a inventat un cuvint rominesc pentru ei. Poate ca termenul de „realizat“, folosit indeobste pentru a-i descrie pe cei care au achizitionat deja, putin dupa virsta de 30 de ani, o masina si un apartament intr-un complex rezidential, ar fi cel mai adecvat. Dar ei sint overachievers. Ei vor mai mult.

Overachievers – Generatia pentru care timpul nu e destul

Timp de doi ani, cit am fost colega de birou a lui Tudor Kovacs, mi-am stabilit intilniri si am luat pastile in functie de programul lui extrem de precis. Era singurul membru al echipei care ajungea la 9 fix in birou, se aseza la laptop si incepea sa lucreze frenetic, respectind apoi cu strictete pauza de masa si cu tot atita strictete si ora de plecare acasa. Urmind un astfel de program, a ajuns, la 36 de ani, sa isi treaca in curriculum vitae 10 ani de training pentru voluntarii americani din Peace Corps, multi ani de voluntariat la Asociatia Accept si inca trei la presedintia asociatiei, si un job la organizatia nonguvernamentala PSI Romania, care a insemnat primul program comunitar pentru persoanele gay din Ro­ma­nia, primul grup de sprijin pentru persoanele gay sau bisexuale infectate cu HIV, primul studiu de estimare a numarului de barbati gay din Bucuresti si inca multe alte prime lucruri de care nu isi aduce aminte pe moment. Cu toate ca activitatea lui este foarte relevanta pentru un numar mare de oameni care traiesc in Romania, Tudor nu se considera un overachie­ver, ci, mai degraba, parte din „ge­neratia fata de care oamenii au cele mai mari asteptari. Un pic mai tineri decit cei afectati de comunism si un pic mai in virsta decit cei afectati de prea multele optiuni”.

Oc­tavian Logigan, care, la 32 de ani, a acumulat 14 ani de munca dintre care opt au fost, in paralel, si de studiu, tinde sa ii impar­taseas­ca parerea: „E o chestie gene­ratio­na­la. Nu atit ca o evolutie a speciei, dar sintem animati de idealuri, avem o incarcatura informationala si ne confruntam in mare parte cu alegeri mult mai complexe decit parintii nostri”.

Miruna Cugler, care, la 24 de ani, avea chiar si patru job-uri paralele, si care lucreaza in prezent la Oficiul Publicatiilor Europene din Luxemburg, crede ca generatia din care face parte este, in raport cu generatia parintilor, una de overachievers si underachievers in acelasi timp. „Ei au luptat mai mult pentru lucruri pe care noi le luam de-a gata. Mama a plecat la 18 ani de la tara in Bucuresti si a facut doua facultati, una terminata cu 10. A invatat de-a rupt ca sa ramina in capitala, sa fie cineva. Eu m-am nascut in Bucuresti, m-am tirit prin facultate destul de plictisita si m-am apucat sa muncesc cu norma intreaga la 19 ani. E aproape jenant prin comparatie.“ Asta desi nimic din parcursul ei profesional nu suna jenant, ci mai degraba intimidant: a facut voluntariat de cind se stie si a lucrat pentru cele mai mari organizatii neguvernamentale din Romania, a facut comunicare corporatista si relatii publice in sectorul privat, a terminat Jur­nalistica si a fost, cinci ani la rind, jurnalist acreditat la Festivalul de la Sziget, iar aproa­pe toate job-urile ei au fost dublate de o activitate de traducator freelance pentru bani in plus, sau de placere, cum era cazul atunci cind il traducea pe Tom Chiarella.

Nici unul dintre ei nu considera ca este un overachiever, in conditiile in care fiecare in­te­lege termenul ca fiind potrivit unor persoane care vor mereu mai mult si mai mult in plan personal si profesional, care „nu se multumesc cu binisor si nici macar cu bine”, dupa cum spune Miruna. Tudor crede ca este chiar contrariul conceptului. „Imi imaginez ca overachiever pe cineva care merge la lucru, termina treaba la birou, apoi merge la inot, si apoi gateste cina. In acest caz, nu, nu sint nici pe departe un overachiever. Eu sint un lenes, imi place sa stau la televizor si sa pierd vremea sau sa citesc comics-uri ridicole pe Internet.” Numai ca faptul de a crede ca nu esti unul este o trasatura tipica pentru un overachiever si face parte din mecanismul lui de functionare.

Tocmai pentru ca nu considera ca a facut destul, overachiever-ul acumuleaza din ce in ce mai multe experiente si merge mereu mai departe. „Acumularea de experiente pe care o vad la generatia mea ma face intotdeauna sa zimbesc”, spune Octavian. „«Altul care a ramas cu sechele de la legenda urbana a experientei obligatorii la angajare, nu sint singurul», imi zic de cele mai multe ori. Cred ca avem oportunitati si resurse pentru a ne explora mai mult decit au facut-o cei din generatiile anterioare. Eu, unul, mi-am promis sa nu-mi re­fuz nici o experienta din care am ceva de invatat.” Propriul lor statut de oameni care reusesc sa faca mai mult si mai bine decit altii devine evident doar prin comparatie, asta desi, paradoxal, overachiever-ul nu este niciodata in competitie cu nimeni altcineva in afara de propria lui persoana. Miruna marturiseste ca se trezeste uneori plingindu-si de mila pentru ca a trecut viata pe linga ea, ca nu a facut mai nimic, nu a vazut mai multe, nu a interactio­nat cu mai multi. „Apoi, daca arunc o privire cerebrala in urma, imi dau seama ca am avut o viata incredibil de plina si de misto si ca am avut o gramada de experiente foarte faine.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle