Orale, de Alex. Leo Serban

Bagau, romanul de debut al Ioanei Bradea, este Vocea umana in epoca 89.89.89... Nu stiu daca Bradea a citit monologul dramatic al lui Cocteau, probabil ca nu (cine mai citeste, astazi, Cocteau?!), dar asemanarile sint destule: tot o femeie parasita de iubit (aici, ea se numeste Andreea), tot un telefon (aici, chiar mai multe!), tot o lunga marturisire a bucuriilor si necazurilor traite impreuna, tot o Voce...

Deosebirile, ce-i drept, sint, si ele, destule: Andreea lucreaza, pe bune, la o linie erotica, dialogheaza nu cu ex-ul ei (un tip pe nume Marius), ci cu nenumaratii Gigei, Ionei, Costei si alti „ei” (care au nevoie de-o „rezolvare” scurta: minutele costa!) si – in fine – convorbirile ei (cartea de fata, 277 pagini, Editura EST) tin o saptamina: de „Vineri seara” pina „Joi” (capitolele sint chiar zilele respective).

Daca a „inventat” ceva, Bradea pare sa fi inventat oralul; nu „literatura orala” (asta era inventata de mult), nici, evident, „sexul oral” (si acesta, de cind lumea…), ci „oralul” ca decor, motor, narator al fictiunii. Vocea ei (omniprezenta, chiar si atunci cind se intersecteaza – & intersexeaza – cu vocile colegelor si clientilor) este cartea insasi: Bradea reuseste un adevarat tur de forta (orala) vorbind nonstop, comentindbir­fin­d­injurindre­gulindble­ste­mind­poematizind fara primejdia pierderii Vocii, in­tr-un delir care nu raguseste o clipa – dimpotriva: care pare sa se regenereze vorbind in continuare!

De la prima fraza a cartii (care, din pacate, nu poate fi citata decit punind o bulina rosie pe ultimul cuvint: „sint o doamna, ce p*** mea”) si pi­na la ultima (care, de lunga ce este, nu poate fi citata decit trunchiat: „… buna seara iubitule, tu cine dracu’ esti ca eu, una, sint Andreea”), „Andreea” Bradea trece prin munci & zile ca-ntr-un orgasm in serie, facut din litere, silabe, cuvinte, fraze si paragrafe (ne)potrivite… (Ne­po­trivite cu o doamna, ce **** ei!)

Dialogurile purtate cu diversii clienti sint absolut indoitoare (de ris) – o microantologie de „orale” care dau sexului ce-i al sexului si Dumnezeu-Textului, tot restul…! Radu Cosasu (care mi-a imprumutat Bagau-l cu entuziasm) scria in Dilema veche ca finalul nu l-a satisfacut. Nici pe mine – cu precizarea ca, in cazul meu, finalul a-nceput inca de pe la pagina 203-204…

Ioana Bradea (n. 1975, la Bistrita) are, indiscutabil, talent; ii mai ramine sa renunte la afectarile filologicale, la lamentarile personale si la zgura „autofictiunii” pentru a reusi sa treaca, intr-adevar si convingator, de la „oral” la „scris”. Deocamdata, Bagau-l ei are o hiba majora – ca sa vorbesc ca-n carte: intra iute (in su­biect), dar iese (il termina) prea tirziu…

Articol publicat in ELLE Decembrie 2004

 

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle