Obsesia succesului

A te realiza, a te implini, a folosi la ma­ximum potentialul cu care esti inzestrat... Astazi nu vorbim decit despre asta. De ce e atit de important succesul personal? Si cum ajungem la el?

Obsesia succesului

Pe scurt, aceasta pira­mida arata cam asa: la baza ei stau nevoile fiziologice primare (aer, apa, mincare etc), ur­mate de nevoia de securitate, de cea de afec­tiune si de cea de recunoastere, respect si auto-respect in cadrul unui grup social. Toate acestea sint necesitati de baza, in lipsa carora omul traieste o senzatie de deficit.

Ultimul nivel al acestei piramide este, insa, putin diferit. Odata ce oamenii si-au satisfacut nevoile primare, adica au destula hrana, se simt in siguranta, au parte de afectiune si de respect, vor tinde spre satisfacerea unor necesitati mai inalte, mai spirituale, cuprinse in termenul de „actualizarea Sinelui“. Cum arata omul din virful piramidei? Maslow spune, printre altele, ca acest individ este extrem de independent si, in acelasi timp, se bucura de compania oamenilor; isi conduce viata dupa propriile principii si, pentru ca depinde intr-o masura mai mica de cei din jur, este mai direct, mai putin anxios si mai putin ostil fata de acestia; are capacitatea de a lega prietenii profunde; acesti oameni isi iubesc mult viata – nu ca ar fi lipsiti de incercarile prin care trecem cu totii, dar sint mai constienti de frumusetea ei. Si, mai ales, nu obosesc niciodata sa traiasca, pentru ca au capacitatea sa se bucure de rasaritul si apusul soarelui, de iubire si de na­tura, iar si iar.

Iata, deci, o schita de por­tret a omului spre care tindem. Bineinteles, aceasta piramida trebuie citita nu doar de jos in sus, ci si ca un tot. Oamenii au nevoie, in acelasi timp, sa manince si sa bea, dar si sa dea un sens vietii lor. Marturie sta faptul ca lucrul pe care il regreta cel mai mult bolnavii incurabili, de exemplu, este acela ca nu si-au trait cu destula intensitate viata interioara. Cel putin asa sustine psihologul Bruno Fortin in cartea sa Gestionarea emotiilor. El este de parere ca, pentru a ne realiza din plin ca oameni, trebuie sa retinem patru verbe: „a avea“, „a fi“, „a face“ si „a apartine“. „A avea un minimum de confort, a fi receptiv la propriile emotii si la propria creativitate, a face ceea ce talentul iti permite si a apartine unei familii, unui grup de prieteni, unei comunitati. In doze mai mari sau mai mici, fiecare dintre noi avem nevoie de toate acestea. Altfel avem asigurata o criza existentiala.“

Fie, dar unii mai circotasi ar putea spune ca, dincolo de aceste consideratii mai mult sau mai putin teoretice, in spatele dorintei de realizare a femeilor care au raspuns chestionarului nostru s-ar putea ascunde o doza destul de consistenta de egoism. Poate ca la o privire superficiala sau rautacioasa asa ar parea sa fie, dar cred ca, de fapt, lucrurile nu sint chiar asa dramatice. Oamenii au ten­dinta de a se concentra mai mult ca altadata asupra acelor aspecte ale vietii care nu ii satisfac pe deplin. Faptul ca „viata personala“ se afla in topul prioritatilor poate fi un semn ca restul e OK. Si chiar daca aceasta optiune inseamna in fapt un vot pentru propria persoana, ce-i rau in asta?

Poate ca ar fi timpul sa nu mai credem ca a veghea asupra noastra si a nevoilor noastre este un lucru egoist. „E timpul reconcilierii cu notiunea de ego“, spune acelasi Bruno Fortin, in cartea citata mai sus. „Un ego bun este o necesitate, pentru ca el inseamna un motor bun pentru viata noastra.“ De altfel, multe voci considera de bun augur schimbarea de prioritati in viata femeilor. Simtul sacrificiului, care era mindria ge­neratiilor anterioare, nu mai apare azi ca un lucru sanatos. Acest sacrificiu constant s-a dovedit, de fapt, generator de frustrari care au otravit nu numai vietile femeilor, ci si – adesea – pe ale celor din jurul acestora (dovada sta, daca vreti, literatura ultimelor doua secole).

Gene­ratii intregi de femei au invatat sa puna nevoile celor din jur inaintea nevoilor personale. Dar cum sa-i faci fericiti pe cei de linga tine daca tu esti nefericita, frustrata, plina de resentimente? E la fel ca principiul mastii de oxigen in avion: in caz de avarie, scriu instructiunile, trebuie sa-ti pui mai intii tu masca de oxigen si apoi o pui pe cea a copilului de linga tine. E logic: cum sa-i ajuti pe cei de linga tine daca tu nu poti respira? Desigur, jocul cu ego-ul are limitele lui. Daca nu bagam de seama, riscam sa ne inecam in propria reflexie. Grija exagerata fata de propria persoana este o forma subtila de narcisism. Analizindu-te mereu si mereu, revizuind permanent cite ceva la tine si apoi luind-o de la capat intr-un efort obsesiv de a atinge noi standarde autoimpuse, vei ajunge sa crezi ca esti buricul pamintului.

Si realizarea personala va deveni atunci o nevoie mereu presanta, care nu-ti va lasa timp sa te bucuri de ceea ce ai. Se cuvine, asadar, sa ne ferim de a deturna de la sensul sau celebra expresie a lui Socrate „cunoaste-te pe tine insuti“. A te cunoaste e un lucru esential, dar scopul acestui demers este acela de a te curata de ceea ce ti-e strain, de a-ti defini dorintele, de a accede la esenta propriului sine, nu de a-ti crea o personalitate umflata, care sa ocupe tot spatiul din jurul tau, in detrimentul celorlalti. A te rea­liza in plan personal nu exclude faptul de a darui din energia ta celor din jur. Sint sigura ca femeile de succes de azi au inteles deja acest lucru. 

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle