Obiceiurile de nunta, de la bun-gust la dezgust

Sampanie si sarmale, matase si prosoape de baie agatate de masini luxoase... Ceremonialul nuntii la ro­mani a ajuns un mix grotesc de gesturi rituale prost interpretate, amestecate cu ritmurile zgomotoase ale unei petreceri moderne. Ple­cand pe urmele etnolo­gilor, am ajuns la ori­ginea adevaratelor obiceiuri de nunta si le-am descoperit rostul.

Curiozitatea ce a stat la baza cercetarii de fata pleaca de la o discutie petrecuta in redactia ELLE, unde doua ta­be­re dezbateau cu aprindere excluderea din cadrul nuntii a tuturor obiceiurilor „rurale'. „Cum sa incingi hora in fata blocului, sa te va­da toti vecinii?!', se minuna o colega, in timp ce o alta sustinea ca nu concepe nunta fara muzica lautareasca. Asa ca mi-am facut un inventar al obiceiurilor atat de hulite de tinerii de astazi, de la ruperea colacului deasupra ca­pului miresei (imaginati-va figura hair-stylistilor in acest moment) la imbroboditul miresei.

Am scos din ecuatie toate gesturile impru­mutate, de genul aruncarea buchetului si scoaterea jartierei, si am pornit la studiu. Inutil sa va spun ca atunci cand vorbim despre orice nunta care are loc astazi in orasele din Ro­ma­nia, afara de cele organizate de diver­se­le muzee etnografice, suntem undeva la ani-lu­mi­na departare de o nunta taraneasca autentica.

Scopul nuntii

E de ajuns sa plecam de la scopul si durata ceremonialului de nunta pentru a intelege mutatiile imense care s-au petrecut in societata noastra, cel putin in acest domeniu. Daca astazi doi tineri se casatoresc din proprie initiativa pentru ca se iubesc nespus si au decis sa isi petreaca viata impreuna, alta­da­ta oamenii se casatoreau dintr-un singur motiv: sa aiba urmasi legitimi. Credinta populara considera ca, in lumea de dincolo, sufletul omului traieste in doua pantece: in cel al mamei, unde are loc preexistenta, care se presupune ca incepe in noaptea nuntii, si in pantecele pamantului, postexistenta. Se pare ca urarea „casa de piatra' nu are sensul strict de locuinta zidita din piatra pentru tineri, ci de intemeiere a unui adapost solid care va fi locuit de suflet in preexistenta, perioada deschisa de actul prenuptial si inchisa de nastere.

Actul casatoriei fiind considerat unul sacru, nici nu-i de mirare ca virginitatea celor doi miri era o conditie sine qua non! Faptul ca fe­tele deveneau apte pentru maritis era anun­tat pu­blic in sat prin anumite gesturi simbolice: schimbarea pieptanaturii parului sau intoarcerea ulcelelor ce impodobeau pe­retii casei cu gura spre drum. Baietii erau si ei scosi la joc si luau parte la sezatori. Var­sta optima pentru casa­torie era 15-20 de ani la fete si 18-30, la baieti. Depasirea limi­tei de 20, respectiv 30 de ani, atragea dupa sine catalogarea tinerelor drept „fete ba­trane', iar a baietilor, drept „flacai tomnateci'.

Un alt fapt care a dus la deteriorarea si pierderea semnificatiei obiceiurilor de nunta il constituie condensarea intr-o singura zi a unui ritual care, initial, dura trei zile. Petrecerea, care la noi se consuma intr-o seara la restaurant, avea loc mai intai la casa miresei si apoi, din nou, la casa mirelui si era insotita de nenu­ma­­rate ceremonialuri, dansuri si strigaturi.

Invitatiile

Cata bataie de cap dau astazi mirilor invi­ta­tiile de nunta?! Trebuie sa alegi nu numai textul, dar si fontul scrisului, culoarea si hartia, si toate cu mult timp inaintea nuntii. Lucrurile stateau mult mai simplu inainte. Pentru ca la nunta nu participau rudele de departe, ci doar oamenii din sat, cu o zi inainte de marele eveniment un vornicel cu plamani puternici, dotat cu o sticla de vinars, era tocmit sa mearga din poarta in poarta sa invite oa­me­nii la nunta: „Mirele nostru vestit /Azi prin mine v-a poftit /Sa faceti o cale si-o carare / Pana la curtea dumisale / La un scaun de odihna/Si-un pahar de bautura / Si mai multa voie buna' (urare din satul Ilisesti, Bucovina). Dupa care inchina un pahar cu invitatul, obtinand de la acesta si confirmarea pe loc.

Gatirea bradului

Inca se mai practica prin unele locuri jucatul bradului sau al steagului la nunta. Ei bine, acest obicei pleaca de la faptul ca atat mirele, cat si mireasa aveau in trecut anumite substitute simbolice. Mireasa era asociata cu marul sau cu colacul (dar nu din acela umplut si in nici un caz cu un cozonac), in timp ce mirele era substituit simbolic printr-un brad, steag sau bat inflorat. Iata ce ne spune etnograful Ion Ghinoiu despre acesta: „Bradul, prin simbolurile sale falice (forma coroanei, cetinii si fructului), apare ca substitut fitomorf al divinitatii masculine. El se intal­nes­te la nunta mai ales in sudul Romaniei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Mol­do­vei), iar in Transilvania si Banat este inlocuit cu steagul de nunta, sau cu un bat inflorat, in Bucovina si Moldova de nord'.

Ritualul gatirii bradului are loc in casa mirelui, cu o zi inainte de nunta, cand feciorii si fetele din anturajul celui ce urmeaza sa se insoare ii leaga crengile cu batiste si flori colorate. „Dupa ce este impodobit, bradul e infipt intr-o paine, aflata pe masa, dupa care luminarea de alaturi se stinge, semn ca acum urmeaza sa se petreaca actul imperecherii. De altfel, bradul, steagul sau batul inflorat formeaza cupluri divine cu marul, painea, colacul, simbolurile femi­ni­tatii. Si la casa miresei, persoane initiatice (bradarul, stegarul, colacarul) oficiaza im­pe­recherea cuplului divin prin gesturi simbolice: spargerea talerului miresei cu prajina steagului, infigerea merelor rosii in bratele crucii care formeaza scheletul stea­gului. Toate aceste gesturi au inlocuit simbo­lic actul nuptial care in vremuri preistorice avea loc in vazul comunitatii.

Barbieritul mirelui si gatitul miresei

Cu toate ca nunta era considerata unul dintre cele mai vesele momente ale vietii, din cadrul ei nu lipseau momentele de tensiune si de jelanie. In timp ce drustele (un fel de domnisoare de onoare) ii impleteau flori in cosite miresei, ele deplangeau plecarea tinerei din randul fetelor. Daca cunoscutul refren „Ia-ti mireasa ziua buna, / De la tata, de la muma' nu mai trebuie amintit nimanui astazi, nu la fel se intampla cu versurile care insoteau ceremonialul „barbieritului mirelui'. In timp ce unul dintre vornicei il spumuia pe acesta, ceilalti flacai proaspat insurati de­plan­geau pierderea libertatii vietii de hol­tei: „Foaie verde de dudau / Bine mai traiam flacau / Incalecam calul meu / Si plecam unde vroiam eu'. Si inainte, ca si acum, mireasa folosea di­ver­se tratamente pentru a fi frumoasa in ziua nuntii, chiar daca salonul de cosmetica se muta in casa parinteasca, iar tratamentele cu caviar erau inlocuite de altele, daca nu la fel de luxoase, cel putin la fel de naturale.

Acest ri­tual era cunoscut sub numele de ucnaua miresei, asta pentru ca o armata de druste ii vopseau parul miresei cu un fel de praf galben, numit ucna. Nici unghiile nu scapau pana nu ajungeau rosii, cat despre sprancene, erau in trend cele negre, culoare obtinuta prin fo­lo­sirea semintelor unor fructe numite mezi. Atunci cand la gatitul miresei se aflau prin preaj­ma si neveste, acestea o avertizau pe vii­toarea sotie ca soarta ce o asteapta nu-i una usoara: „Copila din doi parinti / La ce focul te mariti? / Ca barbatul nu ti-i frate /Sa gandesti ca nu te bate'.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din lifestyle