O vară de neuitat – sau cum se vede viața fără going out în timpul pandemiei

Am vorbit cu șapte oameni cu o viață de noapte intensă despre cât de grea a fost adaptarea la o viață fără going out, cum văd viitorul clubbing-ului post-pandemie și ce au învățat din toată această perioadă.

O vară de neuitat – sau cum se vede viața fără going out în timpul pandemiei

A fost o perioadă când cluburile îmi erau mult mai „acasă” decât acolo unde locuiam și cred că nu sunt singurul. Am ieșit ultima dată într-un club la începutul lui martie. Îmi crește temperatura numai când îmi amintesc de baia de mulțime pe care o făceam de fiecare dată când mă plimbam de la bar la locul de fumat și înapoi. Pe la 5 dimineața, contemplând grav asupra vieții cu niște junk food, mă gândeam mai degrabă că nu aș vrea să mai trec niciodată printr-o seară ca asta decât că aș da orice ca să mă întorc acolo. Poate că pare un moft să vorbim în timpul unei pandemii despre ieșitul în oraș, dar după cum vei afla de la unii dintre oamenii cu care am vorbit pentru acest material, fenomenul de clubbing are mult mai multe valențe decât ar putea părea la prima vedere.

Dacă ai ieșit măcar o dată din casă în București, nu ai cum să nu îl/o știi pe Paul Duncă / Paula Dunker. Paula nu e doar o prezență constantă în peisajul cultural (de la dans contemporan la muzică și teatru comunitar), ci și în cel de clubbing, ceea ce m-a făcut să mă întreb imediat cum a resimțit această perioadă de izolare. Spune că sunt deja vreo 20 de ani de când se desfășoară pe ringul de dans și nu vede cu ce ar putea înlocui ieșitul nocturn. Probabil are niște superputeri, pentru că de când îl/o știu, reușește cumva să ajungă la aproape toate petrecerile din oraș. „Din cauza pandemiei a trebuit să renunț la spațiul sacru în care puteam să ne strigăm cu fah și să ne țipăm adevărul în față și problemele pe muzică imens de tare, după care să le dance off-uim într-o baie de oameni, toți pe același ritm.”

Din păcate, primul concert Fluid (duo-ul perfomativ pe care-l formează împreună cu Alex Bălă) de după relaxarea restricțiilor a arătat că problemele sunt tot acolo; înregistrarea performance-ului din deschiderea noului sezon expozițional MNAC a făcut turul internetului având alături cele mai abjecte mesaje homofobe. Petrecerile au fost dintotdeauna foarte importante pentru comunitatea LGBT, cu atât mai mult într-o societate ca a noastră, unde simpla afirmare a identității poate fi primită de cei din jur cu reacții pline de ură. „Ca majoritatea celor queer, îmi doresc ca ieșitul la club să întemeieze în primul rând safe-space-ul de care am nevoie ca să fiu eu”, povestește Paula. „Cel mai bine mă simt la petrecerile adresate clar comunității LGBTQIA+ pentru că tot corpul meu simte că aparține acolo și faptul că petrec are o miză. Clubbing-ul e o platformă ideală pentru activism. E un câmp fragil al vrăjilor nocturne, un spațiu destinat revelațiilor. Pentru mine, dansul în noapte pe un dancefloor e și un spațiu creativ în care descopăr noi mișcări și noi feluri de a gândi, unde cunosc oameni și înfrunt multe bagaje de-ale lor. Un posibil teritoriu terapeutic fizic, cât și mental.”

Pe la sfârșitul lui aprilie, cei de la Corp., o platformă feministă dedicată promovării femeilor pe scena de muzică electronică de la noi, urmau exemplul altor inițiative virtuale de clubbing și puneau de un prim party online, transmis live pe Facebook. Paula a fost gazda, ca de multe alte ori, iar Cosima Opârtan, membră fondatoare Corp. și a seriei de petreceri Queer Night, a fost una dintre DJ-ițe. Și pentru ea ieșitul în oraș era ceva constant, chiar și înainte să se apuce de propriile proiecte muzicale. Mai precis, din 2001. „Atunci nu prea aveam luxul de a alege unde. Erau săptămâni la rând în care așteptam să se întâmple ceva remarcabil fără conștiința faptului că participam la debutul clubbing-ului local și că asta era deja remarcabil. În timpul ăsta, ascultam acasă CD-uri cu mix-uri rip-uite, Essential Mix, Global Underground și înregistrări de la diverse petreceri de care făceam rost cu greu. Petreceam multe seri în Propaganda sau Web și așteptam cu nerăbdare evenimentele mari, The Mission sau 1 mai la mare, unde puteam să ascult și invitați din afara României”, își amintește ea.

Pandemia a afectat-o în mod direct atât pe ea, cât și pe cei care toți organizatorii de evenimente, dar asta a însemnat și că a ajuns să petreacă mai mult timp cu ea. Cosima povestește că se bucură de solitudine, chiar dacă îi lipsesc momentele de comuniune, muzica, prietenii și sentimentul de a construi ceva împreună. „Nu cred că am cu ce să înlocuiesc toate astea, dar citesc mult despre cultura asociată clubbing-ului în ultima vreme și acum adorm în fiecare seară la 22:30.”

Cam același lucru îl spune și Raj Alexandru Udrea, actor independent, performer și drag queen, ale cărui mișcări de twerk probabil le-ai remarcat dacă ai ajuns vreodată în Macaz, fostul teatru-bar de pe Calea Moșilor. Despre perioada de restricții spune că l-a afectat, dar „în același timp m-am bucurat de niște timp cu mine și am reușit să fac o introspecție a sentimentelor, gândurilor și perioadelor mele. Cred că mi-a prins bine restricția asta, dar parcă totuși e prea mult.”

Cam toți cei cu care am vorbit sunt de acord că apropierea de oameni este lucrul care le-a lipsit cel mai tare în această perioadă incertă. „Consider că mă încarc cu oameni, nu îmi place să stau singură deloc”, spune Cerina Rațiu, PR Manager la Molecule F, pentru care interacțiunile umane intră chiar în fișa postului. „Înainte ieșeam aproape în fiecare zi, un melanj între distracție și muncă, pentru că trebuia să ajung tot timpul la evenimente pe vrute și nevrute. Erau zile cu 2-3 evenimente pe seară și câteodată ajungeam apoi și la Control pe terasă, dacă tot eram deja în oraș.” Cerina își amintește că în prima săptămână de carantină a început să aibă o stare de anxietate, dar nu pentru că nu mai putea ieși în oraș, ci pentru că avea tot timpul impresia că nu își termină treaba și că nu performează la fel ca înainte. A trecut prin tot felul de stări în ultima perioadă: „La un moment dat, cea mai mare distracție a mea era să duc gunoiul, pentru că asta însemna că trebuie să ies din bloc.” Și deși îi era dor de prietenii ei, la un moment dat a renunțat la videocall-uri, pentru că nu-i mai erau suficiente și, în plus, i se părea că nici nu au ce să-și spună. „Într-un fel sau altul, pandemia mi-a dat o pauză de la fear of missing out-ul ăsta pe care îl am când nu ies și cred că mulți au simțit asta”, povestește actrița de 24 de ani Ana-Maria Guran. Irina Moroșanu, fondatoarea brand-ului Les Vacances d’Irina, recunoaște că, după ceva vreme, noua situație a început chiar să-i placă. Irina s-a mutat în București dintr-un orășel din Suceava acum aproape 10 ani și de atunci a început să iasă peste tot, inițial la petrecerile de joi din Gaia. „Îmi plăcea, cum îmi place și acum, să ies ca să dansez. Ăsta era scopul principal și dacă nu rezonam cu muzica și nu dansam, era pentru mine doar o noapte pierdută și rămâneam cu o mare dezamăgire.”

Profesor universitar, curator și co-fondator al Bucharest Biennale, Eugen Rădescu e probabil cel mai popular DJ din București care nu spune despre el că e DJ. Acum câțiva ani a început o serie de petreceri intitulate Dirty Disco, punând în cluburi ca Apollo111 sau Control genul de hituri pe care nimeni nu ar recunoaște că le ascultă acasă, dar pe care toată lumea dansează până la epuizare. Așa a început să iasă din ce în ce mai des. „Mi-au lipsit nopțile albe, prietenii, familia, deplasările, trenurile. Niște fețe plăcute, niște zâmbete pe care voiam să le văd, niște ochi de care îmi era dor. Nu m-am gândit să înlocuiesc cu ceva anume ieșitul și viața socială, am încercat să mă mențin pe un echilibru psihic în toată apăsarea asta de două luni de zile.” Eugen spune c-a făcut și el ceea ce a făcut cam toată lumea; „filme, muzică, citit și citit, filme, muzică.” La un moment dat, când a început să se simtă neproductiv, a încercat să compenseze cu altceva. „Am început să gătesc, ceea ce e extravagant pentru mine, pentru că nu mă pricep aproape deloc. Dar m-a scos din rutina zilnică și din depresia fluxului de știri negative și alarmante”, povestește Eugen.

„Îmi doresc să învățăm câte ceva din toată treaba asta și să ne uităm și la mediul înconjurător, care cred că avea nevoie de o pauză. Nu zic c-a fost bine în pandemie, dar cred că ne-a dat niște semnale de alarmă”, e de părere Ana-Maria. Dacă nu ne-am mai întoarce niciodată la situația dinainte și ar trebui să îi povestească cuiva cum era clubbing-ul înainte de pandemie, Irina i-ar spune că „nu mi-e dor, pentru că a fost înlocuit de alte lucruri faine cum ar fi petrecerile văratice pe terasă, cu necunoscuți și cunoscuți. Și i-aș mai spune că pandemia a pus mai multă substanță în lucruri și în oameni. I-a reinventat, într-un fel.” Cosi,a vede acest moment ca pe o ocazie de reflecție asupra originilor culturii de club și a grupurilor marginale care au contribuit la ascensiunea muzicii techno. „Îmi imaginez petreceri de apartament în paralel cu rave-uri în pădure și petreceri ilegale. Înapoi la rădăcini, înapoi în anii ’90. Cred că esența noțiunii de petrecere este comunitatea, iar în spatele ei, nevoia individului de conexiune fizică și metafizică în încercarea de a protesta împotriva calității efemere inerente momentului. Câteodată mă duc cu gândul adânc în scenarii distopice à la Carpenter, în care clubbing-ul este ilegal, cu adevărat underground, și noi organizăm rave-uri subterane alături de deportații lumii sterile ‘de deasupra’, bem combustibil, mâncăm ratburgers și ne construim propriile sisteme audio. Apoi îmi aduc aminte de exclamația ce ne însoțește în ultima vreme pe mine și prietenii mei: ‘Ce viață am avut și noi!'”

Dacă acum ar avea loc primul party post-pandemie cum ar arăta?

Eugen Rădescu – Primul party post-pandemie sper c-o să fie trei zile și trei nopți. Îmi imaginez că party-urile vor fi la fel cum au fost și până acum, pentru că sunt optimist că vom reveni la o viață normală după toată această perioadă nefastă. Cred că la primul nu aș mai ține cont de cum mă îmbrac și ce fac, m-aș bucura foarte mult să-mi revăd prietenii și oamenii apropiați, cu care aș sta la o bere și să vorbim toate banalitățile posibile. În rest, m-aș bucura de fiecare minut petrecut afară, fără stresul pandemiei.

Raj Alexandru Udrea – Cu siguranță m-aș îmbrăca super-mega-extravagant și m-ar entuzisma doar ideea că acolo vor fi prietenii mei, loud music and a lot of fun… Dar în același timp aș fi și un pic speriat și mi-ar fi teamă să mă pup și să îmbrățișez pe toată lumea, ar fi destul de ciudat. Iar de flirtat nu cred, poate la următorul party…

Ana-Maria Guran – Dacă în seara asta ar fi prima petrecere post-pandemie îmi imaginez că lumea ar fi pe de-o parte gata să iasă, pe de-o parte speriată. Eu sunt undeva la mijloc. Nu țin neapărat să fie foarte multă lume în locul în care petrec și de multe ori e chiar deranjant să îți ia 12 ore să comanzi ceva de la bar. Serile de marți la Control în care stăteam lipiți unii de alții și nu ne dădeam cu dezinfectant pe mâini par acum o acțiune tare riscantă: să stai la un milimetru de cineva necunoscut, să bei din paharele prietenilor fără stres, să îți scarpini nasul ca și când nu înseamnă nimic. Dar mai ales să îți găsești vreo dragoste pe acolo și să nu ai nici un stres față de un sărut. Toate astea par, așa, niște lucruri nebune pe care le zici copiilor tăi despre viața de super rock star pe care ai avut-o.

Cerina Rațiu – Nu cred că m-aș duce dacă nu mi s-ar părea safe. Și nu poți să-mi spui că dacă se face o petrecere, tu te duci machiată, superbă și te duci să stai la doi metri distanță de ceilalți oameni.

Irina Moroșanu – Party-ul e pe o terasă. Bate o briză superbă. Terasa e luminată cald de felinare și pe fundal e pe repeat un playlist cu melodiile Minei. Eu port o rochie lungă din in cu un decolteu foarte adânc și trei brățări subțiri din argint. Nu sunt machiată și am părul prins neglijent. „Port” și un pahar din cristal cu prosecco. Sunt înconjurată de oameni cunoscuți și necunoscuți și toți se simt bine. E o atmosfera cinematică de La grande bellezza și, de la un punct încolo, toată lumea flirtează cu toată lumea.

Paula Dunker – Cred că o să ne întoarcem la club și o să ne lăsăm telefoanele acasă. Nu mă tem, știu sigur că multe haine, grimase și fizicalități nemaipurtate vor străluci iar în reflexii de disco ball. Până când se va întâmpla asta, o să mă mulțumesc cu party-urile restrânse și aștept cu nerăbdare festivități pe timp de zi și sub cerul liber.

Cosima Opârtan – Dac-ar fi să ies diseară la prima petrecere post-izolare, ar fi probabil un dezastru. Îmbrăcată comod, dezinfectată și purtând mască, m-aș lovi de ceea ce pre-pandemie ar fi imaginea unei petreceri eșuate: spații mari și lume împrăștiată pe ringul de dans, unul câte unul, bouncer-ii având grijă să păstrăm distanța regulamentară între noi. No touching! M-aș simți intimidată de imaginea alienantă, încleștată și rezervată, senzații complet nefamiliare mie în contextul unei petreceri. Aș încerca să compensez cu o mimosa, două, trei, un shot, mai multe shot-uri, care m-ar trimite, în cel mai bun caz, la culcare. Însă cel mai probabil experiența va fi una pozitivă, chiar dacă diferită de ceea ce înțelegeam a fi o petrecere înainte de Covid-19. Am încredere în corp. Corpul nu uită. Are stocate toate instanțele reușite ale petrecerilor trecute și viitoare în memoria lui, gata să fie accesate în prezent.

Citește și:
Șocant: oamenii organizează petreceri Covid-19 pentru a se infecta voluntar

Imaginile fac parte din arhiva Fortepan, o colecție de peste 100.000 de fotografii de dinainte de 1990 din Ungaria și țările din jur, majoritatea donații din arhive de familie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle