O reprezentanta a Coalitiei pentru Familie a incercat sa imi ingradeasca accesul la conferinta lui Kim Davis

Kim Davis e o functionara publica din Kentucky, ofiter de casatorii, care a venit in Romania, evident nu pe banii ei, ca sa ne explice cum a incalcat ea legea si a mers la inchisoare, dar a facut-o in numele Domnului, si, ca atare, este un motiv de mandrie si lauda.

O reprezentanta a Coalitiei pentru Familie a incercat sa imi ingradeasca accesul la conferinta lui Kim Davis

Pe principiul I am not racist, I have a gay friend', Kim Davis si-a sustinut cele 7 minute de discurs in timpul conferintei de doua ore, tinute la sala Media a Teatrului National Bucuresti. Iata, pentru ce s-au cheltuit banii acestui super-eveniment fenomen, turneul deosebit al acestei victime' al sistemului american. 7 minute. 7 minute in care ea a explicat cum viata ei a fost un haos absolut iar in momentul in care l-a intalnit pe Iisus, ea a pasit pe drumul corect.

Intotdeuna m-a amuzat cum actiunile noastre neortodoxe sunt scuzabile, atata timp cat la un moment dat ne intoarcem fata catre cele sfinte. Ba mai mult, atunci suntem in masura sa fim si indreptatiti la opinii, sa judecam si sa ii tratam pe ceilalti ca oile pierdute', grup din care am facut parte si noi odata.

Ei, dar sa incepem cu inceputul. Literalmente. Cand am ajuns la intrare, ni s-a inchis usa in nas de catre stimabila portareasa. Tipa vazuse ca venim, eu si cu amicul meu, insa a decis sa faca acest gest pe ideea ca, evident, nu eram bineveniti. Nu stiu ce m-a dat de gol. Sa fi fost piercing-ul meu din nas, faptul ca imi port parul scurt sau paltonul negru- poate oi fi din vreun cult satanist. Nu stiu. Zic si eu. L-am luat la reduceri dintr-un magazin arhi-cunoscut. Nu e ca si cum l-am procurat din vreo grota secreta. Dar asta este alta poveste. Inapoi la oile' noastre, dau sa deschid usa, cand aceeasi duduie, mult prea prost imbracata si cu un aer comunist ma intreaba ce doresc. Din cate stiam era o conferinta publica, nu vreo adunare privata cu scop de incantatie. Asa ca ii explic politicos ca am venit la conferinta. Imi spune pe un ton rastit ca nu mai sunt locuri si ma invita sa ies. Ei, dar ce sa vezi, noi nu ne dadeam plecati, insistand ca vrem sa participam la conferinta. La scurt timp, un domn de acolo spune ca nici vorba de lipsa de locuri si ne invita in sala, lasand-o pe gagica cu gura cascata. Wow. Nici nu a fost evident ca incerca sa ne faca sa plecam. Foarte profesionist. Ce sa zic.

Ne gasim locuri in sala si nu pot sa nu observ comisia Coalitiei pentru Familie care isi ocupase locurile la masa din mijloc, gata de un discurs ametitor. Pe gagiul de langa mine il umfla rasul. Și pe mine la fel dar am decis, cu greu, sa ma abtin. Dupa introducerea pompoasa, in care se specifica clar ca ei sunt niste martiri ai crestinatatii, niste victime ale discriminarii, caci cine nu poate sa se apere, ataca, a urmat polologhia purtatoarei de cuvant Ana Sacrieru, arhicunoscuta, o celebritate devenita cu ajutorul acestei initiative deosebite de care tara noastra avea atat de tare nevoie. Mereu cand o ascult pe femeia asta simt o ura deosebita in vocea ei. Și are si asa o atitudine agresiva, cumva.

Bla bla bla, in sfarsit i se da cuvantul avocatului ei, Harry Mihet, un roman plecat de demult pe meleaguri americane, mandru concetatean al acestei natiuni, care vrea cu tot dinadinsul sa protejeze, macar la noi in tara, daca in America n-a reusit, familia traditionala. Și-a gasit unde sa-si faca un rost in viata, ce sa zic. Faptul ca avocata poporului sutinea tare si raspicat ca nu e vorba de ingradirea drepturilor nimanui aici, ci de o simpla definire a unei legi care, in anumite contexte, ar putea lasa loc interpretarii, ajungem la Kim Davis care venise sa ne spuna ca ea nu e homofoba. Doar a incalcat legea prin ingradirea unui drept altor persoane, pentru ca i se parea ei ca cuvantul ei e mai presus de aceasta. Ei, pentru asta, a fost la inchisoare vreo cateva zile, ca sa dovedeasca faptul ca e pregatita sa indure prigoana pentru convingerile sale proprii. Emotionant. Cele sapte minute curajoase al acestei martire s-au sfarsit intr-o ovatie. Nu am inteles nimic din discursul dansei, foarte suferinda si afectata, mai ca statea sa-si stearga lacrimile de atata sentimentalisme. Long story short, ea ne-a mai povestit despre prietena ei lesbiana care ii spusese ca daca vrea sa se casatoreasca, se va duce la un alt ofiter al starii civile din respect. Deosebit. Incredibil. M-a socat complet. Dar nu am putut sa nu ma intreb cum de oamenii astia cred orbeste astfel de non-sensuri de genul: daca nu omori homosexualii nu esti homofob.' Exista o gramada de misogini care nu ar tortura femeile, la fel cum exista o gramada de rasisti care nu le-ar pune pistolul la tampla persoanelor de culoare. Asta nu demonstreaza nimic. Faptul ca nu ai apucaturi de criminal in serie fata de o anumita categorie de oameni, nu inseamna automat ca nu esti pregatit sa le ingradesti drepturile.

Avocatul distinei Kim ne mai da exemple din experienta sa uluitoare de aparator al homofobiei. Vorbea despre o fotografa care a refuzat un job la o nunta de homosexuali, o florareasa care a facut acelasi lucru si asa mai departe, tot pe scuza dreptului la constiinta. Aparent, era o risipa a talentului, muncii si dedicarii cu care i-a inzestrat Dumnezeu pe toti astia, adevarati artisti ce ar fi profitat negativ de darul divin. Daca aceeasi fotografa sau florareasa ar fi refuzat un job la nunta unor persoane de culoare, a unor musulmani sau al unui cuplu format, nu stiu, din niste persoane care nu au aceeasi viziune politica cu a ei – tot pe scuza libertatii de constiinta – ar fi fost just sa fie date in judecata pentru discriminare pe fond rasial, religios sau politic. Și din nou ma fascineaza logica.

Dar aberatia nu se opreste aici. Toata discutia asta deosebit de educativa s-a rezumat la o victimizare ieftina din partea autoproclamatilor prigoniti si aparatori ai normalitatii, victimele reale ale discriminarii. Ni se aduce la cunostinta ca Asociatia Accept este cea care, de fapt, nu ii accepta pe homofobi. Iar in sala se aude un ras comun, ca si cum ar fi fost gluma serii.

Ma gandesc ca in curand vom cere si definitia normalitatii in Constitutie, ca sa stim de-o treaba, domne. In orice caz, conferinta a fost un fel de mult zgomot pentru nimic, s-au vorbit discutii si s-au mai dus doua ore in care s-a imprastiat ura. Nici macar sesiunea de intrebari nu a fost deschisa, ci s-a apelat la schema cu scrisul pe biletele si dupa alegeau ei la care intrebari le convine sa raspunda si la care nu. O bataie de joc si atat.

Citeste si:
O familie gay iti spune de ce are nevoie de recunoasterea statului

Ce m-a bucurat, in schimb, este faptul ca Teatrul National s-a detasat complet de evenimentul acesta, caruia i-a inchiriat sala si pe care l-au supravegheat pentru a se asigura ca decurge civilizat. Intr-o scrisoare oficiala semnata chiar de directorul general al teatrului, Ion Caramitru, se specifica clar ca in acest caz organizatorii evenimentului sunt singurii responsabili de continutul conferintei, platind chirie teatrului pentru cele doua ore in care s-au desfasurat in Sala Media a institutiei. Mai mult, Caramitru spune ca i-a anuntat ca discriminarea nu are ce cauta intr-o institutie de stat, eu am vazut altceva. Cu toate ca, daca stau bine sa ma gandesc, intreaga lor campanie se bazeaza pe discriminare, oriunde ar merge si sub orice forma ar face-o. Dar asta e alta discutie.

Text: Stefana Macovei
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle