O nunta eco

Rochie din bumbac veritabil, invitati carora li s-a interzis sa vina cu masina… In Anglia, tinerii ecologisti se casatoresc in acelasi mod in care traiesc, respectind planeta. Principii sanatoase in urma carora incep sa se puna bazele unui nou tip de agentii matrimoniale.

O nunta eco

“Este prima mea nunta verde”, se entuziasmeaza o invitata, delectindu-se cu delicatesele din produse ecologice la nunta prietenilor sai. De aceasta data, ea nu si-a mai cumparat o rochie noua pentru fe­ri­ci­­tul eveniment si si-a lasat, la rugamintea mi­ri­lor, masina in garaj. Mandy (30 de ani) si Jonathan (29 de ani) isi doresc ca nunta lor, celebrata in provincie, sa coste cit mai putin posibil si sa fie cit mai ecologica. „|n cursul anului, incercam sa traim ecologic atit cit se poate”, explica Jonathan. El merge la serviciu cu bicicleta, Man­dy recicleaza tot ceea ce poate, iar fiul lor poarta scutece lavabile.

„Vrem sa limitam la maximum emisiile de CO2 in aceasta zi”, continua mirele. „La o nunta cu 150 de invitati, care vin cu automobilele, la care se mai adauga si cele doua bilete de avion pentru calatoria din luna de miere, se estimeaza ca se emit circa 14, 5 tone de CO2”, explica Michael Buick, specialist al companiei britanice Climate Ca­re. Aceeasi sursa sustine ca, folosita zi de zi, masina unui cetatean englez degaja in jur de 4 tone de dioxid de carbon pe an. In consecinta, Mandy si Jonathan i-au incurajat pe invitatii lor din alte localitati sa vina la nunta cu trenul. Mirii au dat tonul acestei nunti ecolo­gice, trimitind invitatii din hirtie reciclata si folo­sind confetti biodegradabile.

Mandy a cum­parat doua rochii albe de la o licitatie de caritate, le-a combinat si si-a confectionat singura o rochie de mireasa simpla si eleganta. La rindul sau, Jonathan a purtat un costum mai vechi, alcatuit din trei piese. La biserica, mireasa a coborit dintr-o masina cu pro­pulsie hibrida, care foloseste un motor normal si unul electric, reducind foarte mult emisia de CO2. Cu verighetele pe degete (cum­parate de la un magazin de antichitati de pe eBay), tinerii casatoriti s-au indreptat catre sala de petrecere pe tricicleta, Jo­nathan fiind cel care pedala. La cocktail, s-au savurat bauturi naturale si un aperitiv alcatuit din produse ecologice de sezon.

Invitatii au fost foarte incintati de meniu. Aceste sarbatori „cimpenesti” foarte sic, suta la suta ecologice, sint, in ultima vreme, foarte la mo­da in Anglia. „Toata lumea este de parere ca, in ma­terie de mariaj, verdele este noul alb”, sus­tine Katie, care a avut o „nunta verde” in 2005. Tinara doamna detine chiar un site de profil, www.ethicalweddings.co.uk, unde incurajeaza astfel de evenimente si recomanda liste cu furnizorii care pot fi contac­tati. Ea nu este, insa, singura.

In ultimii ani, au apa­rut multe site-uri care pledeaza pentru astfel de nunti. Exista forumuri de discutii, unde viitorii miri sint ajutati sa-si organizeze petreceri „eco” reusite. Rosie Ames organiza in Devon nunti clasice. Urmind ultimele tendinte, ea s-a reorientat si si-a deschis Green-Union, un cabinet de consiliere pentru viitorii miri care isi doresc o nunta „eco-sic”. „Am din ce in ce mai multe cereri de acest fel, insa o astfel de nunta implica efort si energie, mai mult decit in cazul nuntilor clasice”, explica ea. Totul se face ca la carte. Spre exemplu, Rosie a refuzat sa colabo­re­ze cu o patiserie ai carei patroni nu au la­mu­rit-o de unde se aprovizionau cu faina si oua. De asemenea, ea nu a fost de acord sa co­laboreze cu un bijutier care importa produse din China, fara sa stie nimic despre con­ditiile de fabricare sau despre aliajele fo­lo­site.

Partenerii sai trebuie sa indeplineasca cel putin patru dintre numeroasele exigente pe care le implica o astfel de colaborare: trebuie sa fie colectori de apa de ploaie, sa aiba lo­ca­tii salubre si bine izola­te, sa tina legatura cu or­ganismele de caritate si sa fie aparatori si pastratori ai traditiilor locale. „Cel mai greu este sa gasesti buni prestatori de servicii”, confirma si Katie, de la Ethical Weddings. Mandy si Jonathan nu au apelat la o a­gen­tie. Ei s-au ocupat singuri de organiza­rea nuntii lor. „Am gasit un pescar care isi afu­ma singur pestii, un macelar ecologic si un intreprinzator specializat in fabricarea de bu­chete din flori de cimp”, povesteste Jo­nathan.

Pentru dulciuri, domnisoarele de o­noa­re au dat o mina de ajutor. „Ideea e ca acest tip de nunta trebuie sa aiba un impact mi­nim asupra mediului in­con­jurator si unul ma­jor fata de economia locala, in sustinerea micilor producatori si a co­mertului echitabil”, precizeaza Katie, amintind ca este necesar sa ne schimbam comportamentul si sa re­ducem consumul de energie pentru a lupta im­potriva incalzirii globale. Invitatii care au venit la nunta sustin modul de viata ecologic? „O nunta de acest gen poa­te sa-i sensibilizeze, fara sa le dea o lectie.” In gene­ral, invita­tii a­pre­ciaza, mai ales ca din exterior nunta eco­logica este per­ce­pu­ta la fel ca orice nun­ta.

Faptul ca totul a fost facut artiza­nal, sanatos si ecologic, fa­ra sa cos­te o avere, nu poa­te sa fie decit apreciat. Mandy si Jo­nathan au chel­tuit 6.000 de lire. „De trei ori mai putin decit pentru o nunta clasica en­g­lezeas­ca”, subliniaza proas­­patul sot. Cei doi si-au progra­mat nunta din timp si s-au ocupat cu entu­ziasm de pregatirea ei. „De­si­gur ca se poate ajun­ge la cheltuieli mult mai mari, insa este mult mai economic daca cei implicati se ocupa de pregatirea unor feluri din meniu sau de alte lucruri necesare in astfel de situatii. Cel putin, in acest caz, stiti de unde provin produsele folosite. Noi vrem sa dovedim ca o astfel de nunta nu este deloc mai scumpa decit una clasica”, sustine Katie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle