O carte despre menstruație le învață pe fete să se iubească mai mult

Venise vremea ca și în România să apară o carte despre menstruație care să le învețe pe tinerele fete cum să întâmpine cu mai multă relaxare etapa aceasta nouă din viața lor, iar ea a și apărut. Se numește Darul femeii: trăiește menstruația cu bucurie, și am aflat mai multe despre ea.

O carte despre menstruație le învață pe fete să se iubească mai mult

Nu e necesar, cred, să spun de ce fetele din România au nevoie de o carte despre menstruație – aproape orice femeie de aici e destul de conștientă de lipsa de informații cu care a trăit prima sa menstruație, de stigma care înconjoară procesul acesta atât de normal și de felul în care percepe, în multe cazuri și la maturitate, propria menstră drept o experiență oribilă, sau cel puțin neplăcută, ca pe un lucru care trebuie rezolvat sau care trebuie să treacă, cu jenă și uneori chiar cu frică.

Nu îmi pot imagina eu însămi cum ar fi fost să am la îndemână, dacă tot nu am avut parte de informații detaliate de la părinți sau profesori, o astfel de carte despre menstruație – dar tot ce pot să spun e că acum cred că viața mea ar fi fost doar un pic mai ușoară și nu mi-ar mai fi luat atâția ani ca să regândesc în linii ceva mai firești fenomenul cu care am de-a face în fiecare lună.

De aceea m-a interesat apariția în România a volumului Darul femeii: Trăiește menstruația cu bucurie, de DeAnna Lam, autoare născută în România, care a plecat însă, de la vârsta de 3 ani, în Israel cu familia sa. Cartea își propune, în primul rând, să le învețe pe fete să sărbătorească prima menstruație și să le pregătească pentru această experiență, văzută ca un rit de trecere de la statutul de fată la cel de femeie, și este un ghid care aduce într-o îndelung așteptată discuție tabuurile care înconjoară procesul fiziologic. Cu ilustrații semnate de o tânără artistă româncă, Ana-Maria Zaharia (cartea are un alt titlu și alte ilustrații la fiecare traducere, deoarece autoarea vrea să celebreze și în acest fel unicitatea feminină), este în parte ghid, în parte inspirație despre cum poți să îți trăiești menstruația, dacă cineva îți arată că se poate și altfel.

Am aflat astfel de la Ina Curic, specialistă în gen, pace și conflicte, după cum se definește pe site-ul proiectului Sori cu lună, pe care l-a fondat ca pe o invitație la colaborare între femei, dar și a Școlii din pădure (despre asta, cu altă ocazie), ce aduce nou cartea Darul femeii percepției despre menstruație pe care o au femeile la noi.

În acord cu multiple mișcări internaționale care revendică sensul sacru al menstruației, așa cum era el înțeles de multe culturi tradiționale, această carte despre menstruație le învată pe fete cum să perceapă menarha, prima lor menstruație, drept un prag de trecere major, ca pe un semn că trăim ciclic, în armonie cu natura, și că există putere în capacitatea de a da viață și de a ne reînnoi, prin menstruație. Desigur, dacă alegem să o vedem și să renunțăm la prejudecățile care înconjoară parcă dintotdeauna femeile, corpurile noastre și procesele prin care trecem.

Împărțită în mai multe mini-capitole (de la Ce înseamnă să fii femeie?, Sângele nostru e grețos?? Ce este menstruația?, La ce să te aștepți?, până la Corpul tău este sacru și capitole dedicate sarcinii sau produselor reutilizabile pentru menstruație), Darul femeii este acea carte despre care va avea nevoie, probabil, orice fetiță, în locul discursului tradițional sumar despre acea perioadă nasoală a lunii și înmânării rapide, fără explicații, a unor absorbante oarecare.

Mai mult chiar, cartea își propune să celebreze perioada menstruației, să o reinterpreteze drept o ocazie de odihnă, reflecție și regenerare. Și, mai ales, să le facă pe fete să înțeleagă că împărtășesc, într-un fel sau altul, aceeași experiență, deși unică, cu foarte multe alte femei. Poate să ți se pară cel puțin ciudată o sărbătoare a menstruației, dar marcarea primei menstruații ca un moment simbolic este, susțin autoarea, dar și Ina Curic, inițiatoarea traducerii cărții la noi, o modalitate de a da fetelor un start mai bun în noile lor vieți de femei.

Și, mai ales, Darul femeii este o carte despre menstruație care să spună STOP tuturor acelor stereotipuri atât de adânc asociate cu corpurile noastre încât am ajuns să folosim cuvintele pe stop pentru a defini unul dintre cele mai firești procese care ni se întâmplă. Opunându-se ideii că fetele ar trebui lăsate să treacă singure printr-o astfel de primă experiență, cartea combate atât prejudecățile înrădăcinate de mult, cât și pe cele care sunt mereu re-introduse în mințile noastre prin media și prin advertising, cum că menstruația este un subiect tabu, o rușine, o murdărire.

Prezentând transformarea prin care trece corpul feminin la menstruație, cartea ajută, în puține cuvinte, și la a contura o înțelegere mai profundă o tuturor aspectelor legate de procesul fiziologic, care se poate dovedi benefică și pentru sănătatea fetelor și femeilor.

Sau, vorbind despre produsele reutilizabile pentru menstruație, combate ideea că femeile aflate la menstruație miros urât, idee care, evident, își găsește și rezolvare comercială facilă în absorbante parfumate. De ce produse textile și cupe, am întrebat-o pe Ina Curic? Pentru că ne onorează ca femei, sângele nu mai este gunoi, ci ceva cu care interacționăm și îl oferim mai departe spre transformare pământului, și nu îngroșăm numărul produselor care sunt pe locul al doilea în lume la categorii care umplu gropile de gunoi. Am descoperit un producător român de cupe menstruale de calitate, primul. Au început să apară femei care creează absorbante textile locale, este extraordinar. Consum local, eco – asta recomandăm în plus.'

În cele din urmă, am întrebat-o pe Ina Curic despre titlul cărții: este menstruația, cu adevărat, un dar? Da', mi-a răspuns. Menstruația este un dar – titlul a fost ales în română pentru a avea acces la un public mai larg, dincolo de femeile deja familiarizate cu lucrul de feminitate, practici feminine, conceptul șamanic al firului roșu. Îl vom aborda ca dar, în cadrul evenimentelor propuse pentru Luna Surorilor, din perspectivă emoțională (impactul psihologic asupra fetelor și femeilor care nu sunt întâmpinate cu bucurie, ci practic abandonate emoțional la trecerea pragului spre femeie și care nu-și asumă, ci le este rușine cu natura lor feminină); socială (cu implicații față de 1. punerea în discuție a ritmului intens și rapid al vieții cotidiene cu prea mult, care se întâmplă prea repede și inevitabil duce la traumă în cea mai simplă definiție a ei, și 2. de revendicare a firescului și beneficiilor adoptării ciclicității în social – există deja companii care adoptă politici de personal flexibile, care să permită retragerea din birou sau lucru de acasă la menstruație; ecologică (natura ca femeie, implicații pentru dihotomia cultură-natură și asocierea femeilor, ca pol inferior, naturii, și în plus revendicarea conexiunii și a demnității și firescului menstruației, impactul poluant asupra planetei a miliarde de absorbante care ajung la gunoi anual în lume); și spirituală (programul de femeie murdară și păcătoasă care a dominat istoria în ultimele câteva mii de ani.).'

Găsești cartea și o mulțime de alte informații pe soriculună.ro.

Citește și:
Un film despre menstruație a luat un Oscar

Foto: prin amabilitatea Sori cu lună

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle