Nu renunta la libertatea ta!

Crina Tugui are 31 de ani, parul rosu ca focul si se deplaseaza intr-un scaun rulant. In 1997, l-a cunoscut pe sotul ei, iar dupa un an s-a nascut Alice, fiica Crinei. La 20 de ani, Crina a suferit accidentul care i-a schimbat viata. A alunecat si a cazut de la etajul IV, in timp ce intindea rufe. La doi ani dupa accident, Crina si sotul ei s-au despartit. Viata ei a devenit o netntrerupta rutina ce alterna intre recuperare medicala si statul in casa in fata televizorului. Simtea ca este inutila. Acum, Crina este secretara la o fundatie pentru persoane cu dizabilitati si este cunoscuta pentru victoriile ei la tenis in scaun rulant.

Nu renunta la libertatea ta!

Reporter: A fost un moment in care a trebuit s-o iei de la capat. Ce a fost cel mai greu ?

Crina Tugui : Momentul in care am luat viata de la capat a fost atunci cand am cunoscut Fundatia Motivation Romania, unde am fost invitata, in 2002, pentru un curs de secretariat. La momentul acela nu-mi imaginam la ce imi putea fi de folos, crezand ca nimeni nu si-ar angaja secretara in scaun rulant. Dupa parerea mea, o secretara trebuia sa aiba cel putin 1,75 si sa fie blonda. Blonda eram, dar inaltimea mea de 1.57 era injumatatita de faptul ca stateam in scaun. Cel mai greu mi-a fost cand eu si fetita mea, Alice am mers pe drumuri diferite. Ea sta, de la accident, la soacra mea. Are 12 ani acum.

Rep: Povesteste-mi despre familia ta.

C.T. : Am trei familii. Una este acasa la mine la Corbeanca, unde sunt parintii si fratii mei. Ma vad cu ei mai rar decat as vrea, dar legatura aceea de sange nu se va pierde niciodata. A doua sta la Buftea, unde este Alice cu soacra si socrul meu. Fetita mea este de departe cea mai mare realizare a mea, iar asta ma ajuta sa imi fie mai usor singura. A treia familie, care imi este alaturi zi de zi, este aici la Motivation.

Rep: Cum arata o zi obisnuita din viata ta?

C.T.: Ma trezesc in fiecare zi la ora 7.00 pentru a „merge” la serviciu. Locuiesc la Motivation, asa ca drumul pana la biroul meu este scurt. La 8 si jumatate incepe programul. Fac tot ce face o secretara, la care se adauga ceva. Un dialog continuu cu oamenii cu dizabilitati care suna la fundatie pentru sfaturi, ajutor, indrumare. Mai ales din cauza asta nu imi pot imagina o zi de munca fara telefon. Mai lucrez si ca documentarist la o revista ecologica. Termin munca pe la 16.30 – 17.00, iar timpul de dupa serviciu mi-l petrec alaturi de colegii cu care locuiesc in casa din Buda, unde Motivation are sediu. Gatim, mergem la cumparaturi, povestim, barfim. Sunt colegi in scaun rulant ca si mine, pe care ii pot numi din toata inima prieteni. Mergem in concediu la mare, mai iesim la concerte, daca are cine sa ma duca. Ultima data am fost la Rammstein, mi-a placut la nebunie.

Rep: Ai reprezentantat Romania la Jocurile Paralimpice de la Beijing. Ce inseamna sa faci tenis in scaun rulant?

C.T. : Este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat dupa accident. In 2003, fundatia m-a invitat la tabara lor de tenis in scaune rulante. Imi doream sa ies din casa, sa scap de senzatia aceea de inutilitate, dar ma intrebam cum sa eu tenis in fotoliu rulant? Totusi, nu aveam nimic de pierdut. Dupa cateva ore de antrenament, m-am indragostit de acest sport. Am facut si baschet in scaun rulant, dar tenisul mi-a placut mai mult. In 2007, am participat la prima competitie internationala – ITF Silver Cup – avand ca premiu principal un loc la Jocurile Paralimpice din 2008 de la Beijing. Am castigat competitia, nu va puteti imagina cat m-am bucurat! Am continuat sa ma antrenez. Am fost prima sportiva din Romania care a participat la competitia paralimpica de tenis de camp.

Rep: Care este lucrul pe care ti l-ai dori cel mai mult in viata ?

C.T. : Sa fiu mai independenta si sa ii pot oferi lui Alice mai mult decat ii pot oferi acum.

Rep: Ce poti spune despre modul in care sunt priviti oamenii cu dizabilitati in Romania?

C.T.: Depinde de mentalitatea omului, de educatie si mediul in care a trait. Oamenii intre care traiesc eu sunt ca mine, in scaun rulant. Inainte, ma stresam cand ieseam la cumparaturi si ma invarteam printre rafturi in scaun rulant, cu zeci de ochi lipiti de mine. Acum, nu mai imi pasa, nu ii mai vad, nu depind de nimeni si asta imi da curaj. As vrea ca pentru oamenii care interactioneaza cu noi scaunul rulant sa fie doar un detaliu. Fundatia e partener in organizarea unei Gale a Persoanelor cu Dizabilitati. Mi se pare incredibil ca se intampla, sper ca va ajuta ca oamenii sa afle despre noi, ce vrem, cat de mult putem, ca sa caute mai departe de rotile scaunului si sa vada cine suntem, de fapt.

Rep: Ai un mesaj pentru cititoarele noastre?

C.T. : Viata are si parti rele, dar si bune. In concluzie, eu spun ca merita traita chiar daca uneori suntem nevoiti sa trecem prin perioade foarte grele… Si, foarte important, sa nu renuntati la libertatea voastra!

http://www.incluziune.activewatch.ro/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle