Nu pui limite? Dovezi că ai un comportament pasiv-agresiv și trebuie să-l schimbi

Situațiile când ai un comportament pasiv-agresiv sunt foarte diverse. Crezi că în felul acesta te protejezi, dar poți alimenta un conflict sau permiți în continuare un tratament abuziv

Nu pui limite? Dovezi că ai un comportament pasiv-agresiv și trebuie să-l schimbi

Atunci când ai un comportament pasiv-agresiv nu îți poți exprima direct furia, frustrarea, dezamăgirea, ți-e teamă să fii judecată. Așa că ajungi să devii agresivă, dar într-un mod mai puțin fățiș, respectiv pasiv. Sigur, poți face asta inconștient sau conștient, chiar de sub masca unui zâmbet larg sau a unei fețe binevoitoare.

Comportament pasiv-agresiv la nivel corporal

Limbajul trupului comunică mult mai multe decât vorbele, iar de multe ori contrazice mesajul spus în cuvinte. Așa că tu poți aproba ceva, însă gestica ta să fie la polul opus. Să zici da, iar tonul vocii să transmită dezaprobare. Cineva te-a tratat rău? Nu poți să îi pui limite așa că te porți neprietenos, iar tonul este disprețuitor.

Pedepsele sunt un comportament pasiv-agresiv

Partenerul de viață, un prieten, poate chiar un coleg te-a supărat. Nu îl confrunți, nu discuți despre ce s-a întâmplat, adopți tratamentul tăcerii. Aceasta este una dintre cele mai frecvente pedepse pasiv-agresive în cuplu. Sunteți în aceeași casă, îți ignori partenerul sperând că i-ai servit o lecție prețioasă și va învăța ca data viitoare să facă mai bine. Doar că nu obții rezultatul scontat. Poate pe moment da, însă pe termen lung e necesară altă abordare.

Evitarea persoanei pe care nu o placi

Războiul rece la nivel interpersonal include și sabotarea. Organizezi o seară în oraș și nu inviți intenționat anumite cunoștințe. O ședință la birou de care nu sunt informați anumiți colegi. Practic excluzi subtil unele persoane față de care ai trăiri negative. Dacă ești confruntată negi totul, spui că ai uitat sau a fost o greșeală.

Nu spui concret ce vrei

Poate că te aștepți ca celălalt să îți citească gândurile. Sau faci voalat anumite aluzii în diverse contexte cât se poate de nepotrivite. Îți dorești ceva anume, dar nu spui cu subiect și predicat ce vrei și cum vezi lucrurile să se petreacă.

Comportamentul pasiv-agresiv când îți e greu să refuzi

Nu de puține ori te trezești promițând niște lucruri care nu îți oferă plăcere sau confort. Tragi de timp, iar când simți că nu mai poți, pe ultima sută de metri, inventezi niște scuze plauzibile care să nu-ți atragă judecata sau respingerea celorlalți.

Citește și:
Discuția obligatorie pe care trebuie să o ai după un conflict în cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din lifestyle