Nu contează cât de alb am părul

Sunt o femeie obișnuită de aproape 40 de ani, care are un copil, pe care îl cresc singură, un serviciu, la care merg în fiecare zi și rate de plătit. Nu sunt o femeie obsedată de felul în care arată, dar nici n-aș spune că am abandonat cochetăria și grija față de sine.

Nu contează cât de alb am părul

Nu îmi permit cheltuieli prea mari, atunci când vine vorba de tratamente cosmetice, dar rareori nu am manichiura făcută sau ies din casă nemachiată (deși mi-aș dori să am curajul să o fac mai des). Ca mine cred că sunt milioane de femei în lumea asta. Femei care se străduiesc constant să fie și competente la locul de muncă, și mame bune, și atente la felul în care arată, și eventual să mai fie la curent și cu ce se întâmplă în lumea asta. Să-și respecte deadline-urile, dar să fie prezente și la ședința cu părinții. Eventual aranjate, că deh… or să comenteze celealte mame!

Ce am vrut să spun cu asta? Că asupra noastră este o continuă presiune. Pe care o pune societatea, dar pe care o punem și noi (noi însăne și noi, femeile, între noi). Iar una dintre componentele acestei presiuni este felul în care arătăm. Dacă ai kilograme în plus (ador expresia asta!), trebuie să ții musai o dietă; dacă ai dormit prea puțin, trebuie să-ți acoperi cearcănele; dacă ai riduri, trebuie să folosești creme anti-aging, sau să le umpli cu ceva în cabinetul esteticianului; dacă ai celulită, trebuie să faci masaje și sport; iar dacă ți-a albit părul trebuie să te vopsești.

Nu pentru că asta n-ar fi o chestie naturală și firească, dar pentru că ideea că îmbătrânim nu pare să mai fie acceptabilă la nivel social. Cel puțin nu atunci când vorbim despre femei care îmbătrânesc. Și care cumva își asumă asta. M-am întrebat de ce simt nevoia oamenii să-ți spună: „Ai albit. Trebuie să te vopsești!'. Pare că sunt genul care nu se uită deloc în oglindă și care are nevoie de cineva care trebuie să-i semnaleze asta? Sau poate n-am observat? Sau te deranjează mai degrabă că nu-mi pasă? Iar faptul că nu-mi pasă îți invalidează ție cumva alegerea de a petrece timp la coafor și de a cheltui bani încercând să pari mai tânără? Sau ți-a trecut oare prin cap că în luna în care am sărit peste vopsit, am preferat să trimit copilul în tabără și să-i cumpăr echipament de schi?

Da, am albit! Și e alegerea mea dacă mă vopsesc sau nu. Sunt tare curioasă dacă lui Virgil Ianțu (nu am nimic cu tine, Virgil, îmi ești chiar simpatic! Și tu, Richard Gere, la fel!) i-a atras vreodată cineva atenția că a albit. Și i-a sugerat să se vopsească, că doar lucrează în showbiz și trebuie să arate pururi tânăr. Mă îndoiesc! Bărbații grizonați sunt sexy! Femeile cu păr alb sunt doar niște neîngijite! (Da, din nou acționăm cu dublu standard!).

Cândva, înaintarea în vârstă era asociată cu înțelepciunea și dobândirea experienței de viață (nu spun neapărat că un om în vârstă este neapărat mai înțelept, spun doar care era percepția). Azi tinerețea este o virtute, iar să arăți (mai) tânăr este o normă și o presiune socială. De la vopseaua de păr până la tratamentele anti-aging și procedurile chirurgicale, există o adevărată industrie a tinereții și a falsificării vârstei. Oamenii au ajuns să-și ascundă vârsta pe Facebook ca pe ceva rușinos și să nu lase nici un indiciu despre anul nașterii lor. Pentru că nu e deloc cool să îmbătrânești!

Habar n-am dacă este o legătură dovedită științific între apariția părului alb și grijile și necazurile prin care ai trecut (așa cum se spune). Dar dacă nu e doar o superstiție, părul meu alb vorbește despre emoțiile de dinainte de examene, despre iubirile neîmplinite, despre nopțile în care n-am domit, pentru că fetița mea avea febră sau cele în care îmi calculam banii până la următorul salariu. Părul meu alb este o parte din identitatea mea, din alegerile mele, din mine. Iar dacă ai o problemă cu asta… aceea este o parte din tine!

Citește și:
De ce e societatea obsedată de femeile slabe? (de Patricia Luiza Blaj)

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din lifestyle