Noe & Noi, de Alex. Leo Serban

Acum ceva timp, revista Dilema veche a facut un numar in care 29 de semnatari (redactori, cola­boratori ai publicatiei si citiva invitati speciali) au raspuns la faimosul „Chestionar al lui Proust”.

Noe & Noi, de Alex. Leo Serban

Ideea fusese, mai demult, a lui Dan C. Mihailescu (unul dintre invitati, fireste), iar eu am fost cel care a dus-o la bun sfirsit; sincer, de cind lucrez la Dilema (veche), adica de la-nceput, n-am facut nici un numar cu atita pofta ca pe acesta…

Si asta, dintr-un motiv foarte simplu: dincolo de curiozitatea naturala (raspuns de „chestionar”: curiozitatea este cel mai subestimat talent omenesc!), de „privitul pe gaura cheii” in camera altuia (iar oracolul este o modalitate, asa-zicind, licita), chiar cred ca, daca functionam ca fiinte inteligente si civilizate, aceasta se datoreaza si impulsului igienic de a face ordine intre preferintele noastre, pastrind numai ce e esential.

Si, desi numarul se chema „Eu”, cred ca, dupa ce ne „facem numarul” de narcisism obligatoriu (alt gest igienic & firesc), murim de curiozitate sa stim – de fapt – care este „eul” celorlalti: prieteni, cunostinte sau „doar” personalitati. Pe undeva, raspunsurile la un astfel de chestionar seamana cu „trierea” facuta de Noe inainte de imbarcarea pe arca lui. Doar ca, in fond, patriarhul biblic n-a facut altceva decit sa ia cite doua exemplare din fiecare specie – si nici macar nu toate: ce s-a intimplat cu „pasarea Phoenix”, cu inorogii & zmeii?! –, adica s-a comportat ca un magazioner constiincios si fara imaginatie…

De aceea, nu cred ca „modelul Noe” e repli­cabil; ce-as putea lua, sa zicem, in dublu exemplar din lucrurile care-mi plac – pe Sonny & Cher (ah, Cher!), pe Jane Birkin & Serge Gainsbourg, pe Gilbert & George? Si-apoi, „metoda Noe” are ceva meschin-gospodaresc: trierea se face cu un scop practic, anume supravietuirea pla­netei verzi prin replicarea exemplarelor puioase…

Regret, nu ma intereseaza. Modelului/metodei Noe ii prefer, de departe, „sindromul insulei pustii”: aceea care se formeaza in mintea fiecaruia atunci cind pui intrebarea „Ce ai lua cu tine pe o insula pustie?”. Pe cit de animaliera este solutia patriarhala Noe, pe-atit de livresca, erudita & culturala este aceea a insulei pustii; si pe cit de altruista & altermondialista prima („Noi, Noe, salvam Ome­nirea!”…), pe-atit de egoista & intim-mondialista cea de-a doua.

Sincer, o prefer pe aceasta. Daca Noe s-a gindit la viitorul tuturor, salvind ceea ce avea sa devina proprietate colectiva, Cel-naufragiat-pe-o-insula-pustie se gindeste doar la el, adica la trecut, salvindu-si amintirile, adica singura forma de proprietate privata inalienabila. Noe este primul comunist; Naufragiatul Insulei Pustii, cel din urma capitalist. Si ceva ma face sa cred ca Noe nu l-ar fi luat nici in ruptul capului pe arca sa…

Articol publicat in ELLE August 2005
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle