Noaptea alba a galeriilor 2017 ne rezerva numai surprize placute

Daca tot te hotarasti sa faci noaptea alba, atunci fa-o cu un scop creativ, din care cu siguranta vei ramane cu amintiri placute!

Noaptea alba a galeriilor 2017 ne rezerva numai surprize placute

O noua editie a Noptii Albe a Galeriilor (NAG) va avea loc vineri, 6 octombrie, la Bucuresti, Arad, Baia Mare, Brasov, Cluj Napoca, Craiova, Iasi, Petrila, Resita, Sibiu, Targu Mures si Timisoara.

Anul acesta, evenimentul reuneste un total de 152 de galerii, spatii alternative, huburi creative si ateliere de artisti din 12 orase care se deschid si creeaza un traseu nocturn pentru publicul interesat.

In Bucuresti, editia a unsprezecea are loc in 73 de locatii, iar pentru cei ce doresc sa parcurga traseul nocturn al galeriilor pe bicicleta, Asociatia Adevaratii VeloPrieteni ofera tururi ghidate pentru biciclisti!

Vernisaje, performance-uri, spatii alternative, galerii de arta si ateliere de artist, toate impreuna genereaza, de la o editie la alta, o noua harta a oraselor in care are loc acest eveniment, informeaza Mediafax.

Iubitorii de arta vor avea ocazia de a se bucura anul acesta de o noua expozitie intitulata „ O calatorie spre buricul pamantului', introdusa in cadrul evenimentului. Expozitia va fi deschisa publicului timp de o luna de zile si va avea loc in spatiul Rezidenta BRD Scena 9. Programul va consta in diverse evenimente dinamice, tururi ghidate pentru diferite categorii de public, ateliere pentru copii, vizionari si discutii cu invitati.

Iata prezentarea oficiala a expozitiei „O calatorie spre buricul pamantului': „aduce pentru publicul vizitator nu doar fragmente din cele trei muzee – Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Roman si Colonia Literara Petrila -, o arhiva de imagini fotografice animate, interventii si interventii artistice, ci tese, in cele sase incaperi, povesti despre noi toti, povesti care rad cu noi, rad de noi, plang si ne spun poezii sau hohotesc confuzia unei istorii recente. Toate acestea au aceeasi sursa, buricul pamantului, Planeta Petrila, un univers unic creat de artistul Ion Barbu, curator al acestei expozitii si unul dintre personajele principale din acest proiect alaturi de Andrei Dascalescu, Catalin Cretu si Mihai Barbu.

O calatorie pe Planeta Petrila va arata ca lucrurile stau altfel. Acolo, obiectele si casele au suflet si iti vorbesc despre lucruri pe care ar fi bine sa nu le uiti cand treci prin fata lor. Acolo, casele iti vorbesc despre cat de important este sa ramai un om demn indiferent de greutatea istoriei. Si, niciodata sa nu uiti ca „orice vis se razbuna'.'

Pentru cei interesati sa petreaca noaptea culturalizandu-se si sa admire piese unice de arta, programul incepe aproximativ de la ora 19:00 si se termina in jurul orei 3:00, in functie de locatie.

Pentru orarul exact si mai multe informatii, puteti accesa site-ul oficial NAG, www.noapteagaleriilor.ro.

Citeste si:
Cand incepe Black Friday in 2017

Text: Petra Murariu
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle