Neagu Djuvara si Safta Varlam – ultimii aristocrati

Neagu Djuvara si Safta Varlam, doi dintre ultimii descen­denti ai aristocratiei romanesti, vorbesc despre privilegiile si blestemele care i-au urmarit pe cei de vita nobila, intr-un secol de viata, si dezbat pe marginea disparitiei unei intregi clase sociale.

Risipirea averilor

Neagu Djuvara a cercetat cu dubla pasiune – de istoric si de urmas – originile no­bile ale familiei. „Pe partea tatei, Djuvarestii, de origine aromana, veniti tirziu, in veacul al XIV-lea, n-au apucat decit grade mici de boieri. Din partea mamei, din contra, sint inrudit cu toate marile familii. Ne tragem de trei ori din Ghiculesti, de cinci ori din Musatini, de alte cinci ori din Canta­cuzini si, cu cit mergi mai sus, cu atit se repeta mai des inrudirea. E pasionant, dar pe urma, cind vezi in ce saracie s-au stins, iti vine sa zimbesti. Ma gindesc la saraca mama, care s-a sfirsit intr-un garaj transformat in miniapartament! Femeia asta avea in circa zeci de voievozi!“
Cind imi insira numele domnitorilor al caror singe ii curge prin vene, istoricul nu lasa sa se intrevada vreo urma de mindrie. De altfel, lasind la o parte educatia aleasa de care s-a bucurat, origi­nile nobile nu i-au adus prea multe be­ne­ficii materiale.

„Bunicul Gradisteanu a fost un foarte prost gospodar al averii lui. Era militar si avea cinci copii. Pe vremea aceea, crezind ca trebuie sa isi tina rangul, sa aiba o casa cu multi servitori, sa isi trimita copiii la studii in strainatate, s-a cam ruinat. N-a stiut sa scoata bani din mosii. Mai mult, in 1878, cind am dobindit Dobrogea, statul a incercat sa vinda teren acolo la un pret foarte ieftin. Bunicul si-a vindut mosiile pe care le avea in Muntenia si a cumparat 2.500 de hectare in Dobrogea, la Tasaul, intr-un loc in care nu se putea ocupa de ele. Cele 2.500 de hectare, impartite la cinci copii, insemnau 500 de hectare de persoana, ceea ce nu era putin. Dar, dupa marea expropriere, mamei i-au ramas doar 100 de hectare de pamint. Ea, fiind tinara si vaduva, le-a vindut imediat si a cumparat o casuta nenorocita la Bucuresti.

Asa ne-am trezit intr-un cartier destul de excentric din Bucuresti, fundatura Doctor Sergiu se numea, undeva dincolo de Buzesti… Era o straduta prost pavata, o tin minte si acum pentru ca noi, copiii, aveam asa un complex, ca stam la periferie. Nemaiavind mosie si un tata (murise de gripa spaniola in ultimele zile ale razboiului), am saracit din ce in ce mai mult. Pina la virsta de opt ani inca ne mai permiteam o guvernanta. Mama, saraca, se gindea in fiecare an pe unde sa mai scoata camasa. Incerca sa pastreze contacte cu cei care mai aveau puterea. Intre cele doua razboaie, Bratienii ii cam inlocuisera pe conservatori din punct de vedere al recrutarii sociale si Vintila Bratianu, impreuna cu sotia lui, invitau la ei, saptaminal, vreo cincizeci de copii, printre care ne aflam si eu cu fratele meu.“

Tot din motive financiare, cei doi tineri pleaca la studii in strainatate. „Bunicul Djuvara imi platea mie liceul, iar pentru fratele meu, s-a descurcat mama cu o bursa Macca. In tot acest timp, mama locuia intr-o odaita dintr-o pensiune de mina a doua la Nisa, unde traia mult mai ieftin decit la Bucuresti. Asa se face ca de la 12 ani am locuit in strainatate iarna, iar vara veneam la tara, la matusi. Dar am fost foarte fericit pentru ca si mama, si matusile mele erau atit de bune si de dragastoase, incit nu m-am simtit neno­rocit din pricina ca nu aveam tata.“
 

Tanara vaduva, Tinea Gradisteanu impreuna cu cei doi copii : Neagu si Razvan

Inchisoarea si colocatarii

Instalarea comunistilor la putere s-a lasat cu arestari in rindul celor de „origine sociala nesana­toasa“. In familia Saftei Varlam, primul ajuns dupa gratii a fost tatal, generalul Radu R. Rosetti. „In 1941, tata fusese ministrul Educatiei sub Antonescu si a fost inchis la Vacaresti pentru crime de razboi. Acolo a dus-o greu tata, saracu’! Odata eram la Vacaresti cu olteanca mea si am incercat sa intram la el, prin intermediul doctorului de acolo. si am ajuns la mama acestuia. N-am vazut ceva mai oribil in viata mea. Avea parul murdar, o infectie! Dar n-am reusit sa intram, sa ma crezi!“ Dupa general, a ajuns la puscarie si unul din fratii ei, iar in 1952 si Ion Varlam, fiul in virsta de 14 ani.
Acesta din urma explica cum a ajuns dupa gratii la o virsta atit de frageda: „Faceam parte dintr-o organizatie politica anticomunista de la Liceul «Caragiale», care impartea manifeste. In 1952 au arestat un lot intreg de copii din inalta societate. Mihai Sturdza, Radu Miclescu si sefa de lot, Marioara Cantacuzino (n. red.: scriitoarea Oana Orlea) au stat mai mult decit mine dupa gratii“.

Concomitent cu arestarile in masa, le-au fost confiscate averile si familii intregi au fost evacuate din propriile lo­cu­inte. Ion Varlam isi aminteste ca totul s-a petrecut treptat. „In 1945 s-a luat tot terenul arabil pina la 50 de hectare, iar in 1949, restul. Parintii au vindut o parte din casa de pe Zam­bac­cian, in care locuiam atunci, inainte sa ne-o con­fis­te.“ In 1952, in noaptea din ajunul Craciunului, au fost dati afara si mutati cu forta in casa unui doctor evreu, pe nume Copel­man.

La inceput a fost neplacut, insa cu timpul au vazut cu totii ca sint oameni de calitate si au devenit prieteni. „In prima seara, imi amintesc doar ca era frig. Nu era caldura. Odata, eram foarte raciti, si eu, si barbatul meu, si deodata am simtit o prezenta straina in odaie. Era batrinul doctor ca­re mi-a soptit: «Lasa, eu vreau sa stiu numai ce temperatura aveti». Pe urma tot el a avut grija de noi, pina ne-am insanatosit“, isi aminteste cu recunostinta doamna Varlam.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle