Mihaela, de Alex. Leo Serban

Cine citeste aceasta carte (Despre lucrurile simple) nu va descoperi „o alta Mihaela” decit cea de la televizor sau din reviste, ci doar una „fara imagine”, pentru ca e compusa din cuvinte.

Mihaela, de Alex. Leo Serban

Nu o va vedea, pentru ca e o carte fara poze, ci o va asculta povestindu-se asa cum este dincolo de Imagine: ge­neroasa, inteleapta, vitala. Sint lucruri (simple) pe care – daca esti suficient de destept atunci cind te uiti la televizor – le intuiesti.

Daca Mihaela ar fi „doar o imagine”, oricit de frumoasa, ai simti imediat ca nu are decit subtirimea unei foi de revista. Din fericire (pentru Mihaela si pentru noi), e mai mult in ea decit iti intilnesc ochii – cum zic americanii. E – in primul rind – o imensa capacitate de admiratie.

„Lista” ei (pe care o ataseaza la sfirsitul cartii) cuprinde oameni atit de diferiti incit cu greu i-ai putea aduna la aceeasi masa… Pe toti ii imbratiseaza insa generozitatea ei „simpla”, a carei sinceritate vine tocmai din amalgam. Oameni celebri stau alaturi de jurnalisti cu­nos­cuti sau de oameni necunoscuti, cunoscuti doar de ea. Sint oameni care-i sint dragi, dintr-un motiv sau altul, sau pe care-i admira – sau si una, si alta.

Cred ca avem mare nevoie de astfel de marturisiri in zilele noastre, iar Mihaela – tocmai pentru ca este atit de celebra – ar putea da tonul. Ar putea lansa un „trend”: rautatile, invidiile, meschinariile nu mai sint cool, haideti sa ne admiram! Pare naiv? Inseamna ca mai e mult de lucru… In orice caz, implicarea ei in atitea cauze umanitare nu e decit extensia fireasca a faptului ca iubeste oamenii.

Pare un „lucru simplu”? Inseamna ca toti am putea sa-l facem… Exista in carte doua texte care-si „raspund” – despre raspunderea de a fi mama (Copii de bani gata) si despre paradoxurile maternitatii (care se cheama chiar Despre lucrurile simple). Primul e grav, punind o pro­blema care, desi poate parea „minora”, este – in realitate – un fapt de societate: cum vor deveni cetateni aceia care au primit totul pe tava?…; al doilea este absolut minunat – un „cintec de leagan” pe doua voci (a Mihaelei si a baietelului sau) care ajunge la o concluzie si inteleapta, si frumoasa, si tonica: „…Inseamna ca si copilul ne educa, de fapt…”

I-am scris odata Mihaelei (cred ca intr-un sms) ca, daca as fi fost femeie, mi-as fi dorit sa fiu Mihaela Radulescu. O spun (scriu) din nou, aici, ca sa nu creada ca a fost un compliment de circumstanta, facut la adapostul „spatiului privat”… O scriu si o semnez. Alex. Leo Serban (fragment din prefata cartii aparute la Editura Polirom)

Articol publicat in ELLE Iunie 2007
 

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle