Mihaela, de Alex. Leo Serban

Cine citeste aceasta carte (Despre lucrurile simple) nu va descoperi „o alta Mihaela” decit cea de la televizor sau din reviste, ci doar una „fara imagine”, pentru ca e compusa din cuvinte.

Mihaela, de Alex. Leo Serban

Nu o va vedea, pentru ca e o carte fara poze, ci o va asculta povestindu-se asa cum este dincolo de Imagine: ge­neroasa, inteleapta, vitala. Sint lucruri (simple) pe care – daca esti suficient de destept atunci cind te uiti la televizor – le intuiesti.

Daca Mihaela ar fi „doar o imagine”, oricit de frumoasa, ai simti imediat ca nu are decit subtirimea unei foi de revista. Din fericire (pentru Mihaela si pentru noi), e mai mult in ea decit iti intilnesc ochii – cum zic americanii. E – in primul rind – o imensa capacitate de admiratie.

„Lista” ei (pe care o ataseaza la sfirsitul cartii) cuprinde oameni atit de diferiti incit cu greu i-ai putea aduna la aceeasi masa… Pe toti ii imbratiseaza insa generozitatea ei „simpla”, a carei sinceritate vine tocmai din amalgam. Oameni celebri stau alaturi de jurnalisti cu­nos­cuti sau de oameni necunoscuti, cunoscuti doar de ea. Sint oameni care-i sint dragi, dintr-un motiv sau altul, sau pe care-i admira – sau si una, si alta.

Cred ca avem mare nevoie de astfel de marturisiri in zilele noastre, iar Mihaela – tocmai pentru ca este atit de celebra – ar putea da tonul. Ar putea lansa un „trend”: rautatile, invidiile, meschinariile nu mai sint cool, haideti sa ne admiram! Pare naiv? Inseamna ca mai e mult de lucru… In orice caz, implicarea ei in atitea cauze umanitare nu e decit extensia fireasca a faptului ca iubeste oamenii.

Pare un „lucru simplu”? Inseamna ca toti am putea sa-l facem… Exista in carte doua texte care-si „raspund” – despre raspunderea de a fi mama (Copii de bani gata) si despre paradoxurile maternitatii (care se cheama chiar Despre lucrurile simple). Primul e grav, punind o pro­blema care, desi poate parea „minora”, este – in realitate – un fapt de societate: cum vor deveni cetateni aceia care au primit totul pe tava?…; al doilea este absolut minunat – un „cintec de leagan” pe doua voci (a Mihaelei si a baietelului sau) care ajunge la o concluzie si inteleapta, si frumoasa, si tonica: „…Inseamna ca si copilul ne educa, de fapt…”

I-am scris odata Mihaelei (cred ca intr-un sms) ca, daca as fi fost femeie, mi-as fi dorit sa fiu Mihaela Radulescu. O spun (scriu) din nou, aici, ca sa nu creada ca a fost un compliment de circumstanta, facut la adapostul „spatiului privat”… O scriu si o semnez. Alex. Leo Serban (fragment din prefata cartii aparute la Editura Polirom)

Articol publicat in ELLE Iunie 2007
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle