Michael, de Alex. Leo Serban

Era la revelionul 1982/83. Prietenul gazdei toc­mai aduse­se din State un album al unui baiat negru, de care nu au­zi­seram nici unul dintre cei de fata. „O sa fie mare, va spun eu!” Hm, pai ia sa vedem, am spus noi – nu foarte convinsi. Asa ca am pus Thriller...

Michael, de Alex. Leo Serban

Inutil sa va mai spun ca in noaptea aia s-a dansat numai pe asta. Am tocit pantofii pe „Beat it” si pe „Billie Jean”, pe care le-am pus in bucla, over & over. Am dansat pe an­t­reu­ri, pe fripturi, sarmale si cozonaci. Spre dimineata l-am mai pus o data, pe ciorba de potroace. Michael Jackson era cu noi. (Si cu bucataria romaneasca.)

Inutil sa va mai spun ca si eu am fost la primul concert din Romania – cel din ‘92! Am stat cu emotii pina-n ultima clipa, caci biletele ni le procura cineva pe ca­re-l cunostea altcineva, un cunoscut al cuiva care-l stia pe un Cineva. Dar am avut locuri bune, chiar linga tribuna oficiala.

Poate ca numele astea nu va mai spun mare lucru, dar eu am fost foarte mirat sa vad, printre spectatori, personaje precum Radu Ceontea (care fu­sese-n CPUN) sau Valentin Silvestru (cel mai celebru cri­tic de teatru la ora aia). Cu exceptia celor care nu cunosteau chiar pe nimeni (macar un „cineva”, acolo), cred ca toata Romania s-a dus la concertul ala. Am dan­sat din nou, acolo in tribune, mindri ca-l des­co­pe­riseram de hat, 10 ani. Eram niste „veterani” !

Dupa ce Michael a plecat, am inceput sa plec si eu. La concertul din ‘96 eram in mai multe locuri deodata (a fost anul in care-am calatorit cel mai mult). Toti spun acum: „Nu, n-am fost fan, dar…“ Nu, n-am fost fan, dar Michael Jackson a fost cu siguranta un fenomen mondial, trebuie sa fii fost orb-si-surd sa nu-l fi vazut/auzit peste tot. Vorba aia, deschideai frigiderul si-l vedeai facind moonwalk. Coregrafii­le lui erau uluitoare, vi­deo­clipurile lui erau uimitoare. Ca dansator, el si Fred Astaire nu au egali. In materie de clipuri, ale lui (si, poate, ale Madonnei) fac gol in jur. A fost, cred, cel mai influent personaj din ultimul sfert de secol.

Ce a urmat – cu „Neverland”-ul, complexul „Peter Pan”, operatiile, copiii mascati, cei „abuzati” si cei atirnati de balcon – e din alta piesa, al carei titlu nu-l cunosc. Cred ca Michael a fost unul din cei mai singuri oameni de pe planeta, in ciuda adoratiei globale. Avea o uria­sa nevoie de afectiune pe care-a gasit-o mai degraba la cei de aceeasi virsta (afectiva) cu el decit la adultii care l-au abuzat (inclusiv financiar)… E atit de simplu. Nu a fost „simptomul unui Occident in declin”, cum a scris un tinar „erudit” obtuz pe un site.

E suficient sa-i asculti piesele ca sa intelegi ca sensibili­tatea lui a fost un lucru bun, de care lumea avea nevoie. Pe mine, in orice caz, muzica lui m-a imbratisat cu aripi de ingeras black or white. In timp ce picioarele dansau.

Articol publicat in ELLE August 2009
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle