Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 5

În care am visat niște copii blonzi, tunși castron, din Cehoslovacia.

Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 5

Off with his head! she said.

Doar că în visul ăsta al meu Alice nu arăta chiar ca Alice. Era mică, mică de tot, rotundă ca o gogoașă, și tunsă castron. Se împrietenise cu un băiețel, mic de tot, rotund și el ca o gogoașă, și tuns castron. Locuiau în Cehoslovacia, prin 1982, în apartamente similare, cu bucătării similare decorate cu mobilier din lemn închis la culoare. În mod ciudat, asta nu făcea ca spațiile să pară mai mici, dimpotrivă.

În toate bucătăriile existau sticluțe maronii de Multisanostol, seturi de pahare din plexi, verzi și roșii, și aparate de radio cu tranzistori.

I-am urmărit pe copiii ăștia în vis până la un magazin, un fel de Alimentara cehoslovacă, de unde au cumpărat șampon. În vis, am văzut exact sticla aia de șampon pe care am avut-o și eu în copilărie – cu o etichetă inconfundabilă, cu o mamă și o fetiță ce zâmbeau fermecător, ambele cu păr ondulat.

Și a început să plouă cu tot felul de chestii pe care le țin minte cam din aceeași perioadă – scaunele pliabile pentru picnic, dintr-o pânză multicoloră, masa pliabilă din balcon, scrumiera din granit, în set cu bricheta care nu funcționa niciodată, fusta plisată în carouri a mamei, o mulțime de ochelari de soare cu lentile rotunde, mari, care stăteau într-un sertar din bibliotecă, o sacoșă din pânză neagră, brodată cu mărgele colorate, un portofel încăpător, din piele bej, care mirosea a ruj, a pudră și a tutun, undițe, lansete și figurine mici, crem, din fildeș.

M-am trezit însoțit de un râs neprietenos, fix ca în „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, cu o presiune intracraniană teribilă, palpitații și senzația că nu pot respira.

Am intrat pe Facebook, am văzut că Bulgaria a mobilizat armata pentru a limita libertatea de mișcare a cetățenilor, am mai văzut și că un băiat din lista de prieteni virtuali se plimbă pe undeva prin Africa și pune poze răscolitor de frumoase.

Victor s-a uitat cu un singur ochi întredeschis la mine și cu o față turtită, de pernă. „Hai, culcă-te la loc, nu ai nimic. E un atac de panică.”

Bine, mă culc. Voi citi mai târziu articolul lui Yuval Noah Harari din Financial Times.

Citește și:
Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 4

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle