Masa musculara mare si tare

Multi barbati viseaza sa detina masa musculara mare si tare, definita parca de miinile lui Michelangelo. O poti obtine usor, te ajuta mostenirea genetica. Si daca esti dispus sa-ti impui o disciplina a dietei, a orelor de somn si, mai ales, daca iti place sa ridici greutati.

Masa musculara mare si tare

Cand te afli intr-o relatie o perioada indelungata nu ai cum sa sesizezi ca obiceiurile barbatior se schimba de la un an la altul si multe fete mi-au povestit ca in momentul in care au revenit pe „piata de dating au avut parte de socuri peste socuri, de obicei negative. Momentan si eu ma aflu intr-o postura similara si ma bucur din plin de statutul de single, dar dupa cinci ani de stat pe tusa, prima mea impresie este ca sexul tare a inceput sa acorde din ce in ce mai multa importanta aspectului fizic.

Si aici nu ma refer la metrosexualii care se epileaza pe piept si care concureaza cu mine in materie de cunostinte de beauty. Ci vorbesc despre barbatii care considera ca nu e nici o rusine sa aiba niste unghii pilite intr-o forma corecta, o tunsoare stylish sau niste sprancene ingrijite. Totusi, spre deosebire de acum cativa ani, cand musculatura definita era o preocupare a culturistilor si a baietilor care poarta tricouri „de muschi', am constatat cu surprindere ca acum toti masculii, de la CEO la cadru universitar si de la antreprenor pana la broker de asigurari, isi doresc sa-i semene lui Adonis.

Cumva, mersul la sala de dragul muschilor (si nu al sanatatii) este o preocupare destul de superficiala, insa din moment ce femeile sufera si dedica ceasuri intregi din timpul lor pretios frumusetii, mi se pare normal ca si barbatii sa investeasca macar cateva ore pe saptamana pentru a fi mai dezirabili. Pe de alta parte, am remarcat ca nu se multumesc doar sa dea jos burta sau sa-si tonifieze corpul, ci isi doresc sa devina din ce in ce mai mari (la propriu). Insa cum fiecare dintre noi este construit altfel, pentru unii este o nimica toata sa-si mareasca masa musculara, in timp ce pentru altii este o adevarata corvoada.

Este greu sa muti muntii atunci cand esti obisnuit sa invarti doar dosare, de aceea, daca iti doresti muschi mai mari va trebui sa-i fortezi sa creasca. Intr-o prima faza, corpul tau va rezista eroic acestei provocari pentru ca este ingrijorat in privinta aportului de energie necesar schimbarii. Practic, masa musculara pe care o detii acum este exact atata cat a hotarat corpul tau ca ai avea nevoie in functie de mostenirea genetica, dieta si obstacolele vietii cotidiene. Organismul nu se convinge usor de absolut nimic, de aceea trebuie sa-l faci sa creada ca are nevoie de mai multa masa si ca poti sa o sustii intr-un mod sanatos.

Metabolismul dicteaza alimentatia

Problema este ca nu suntem egali prin nastere, astfel incat ne diferentiem in mai multe tipuri somatice in functie de rezistenta la efort si de modul in care asimilam hrana. Tipul ectomorf (care este slab si energic) are arderi foarte rapide si de aceea are nevoie de un numar mare de calorii, dar se reface foarte repede dupa antrenamentele de forta. Tipul mezomorf are un metabolism moderat, care nu are nevoie de foarte multe calorii pentru a lua in greutate, insa corpul ii cere o perioada mai lunga de pauza intre antrenamente. Iar tipul somatic endomorf (de obicei o persona masiva) are tendinta sa ia in greutate, deci trebuie sa-si mentina un consum echilibrat de calorii si are nevoie de o perioada mai indelungata de refacere dupa efortul fizic. In concluzie, fiecare persoana are un metabolism diferit, de aceea ideal ar fi sa-ti alcatuiesti o dieta personalizata.

„Daca o persoana slaba cu arderi rapide isi doreste mai multa masa musculara, ii recomand sa consume sase mese pe zi, consistente in proteine si carbohidrati, dar si suplimente cu proteine pe baza de creatinina. Iar daca tinta este sa-si transforme stratul de grasime in muschi, nu trebuie sa consume mancaruri grele inainte de a merge la sala, iar dupa antrenament trebuie sa-si suplimenteze alimentatia cu shake-uri de proteine cu absorbtie rapida', spune Irina Arsene, medic nutritionist la Clinica de infrumusetare Slim Art.

Valentin Vasile, antrenor personal la World Class Health Academy Downtown, va sfatuieste sa consumati carbohidrati complecsi (banane, orez brun, cereale integrale) cu doua ore inainte de a merge la sala pentru a face fata efortului, iar la 45 de minute dupa antrenament sa va hraniti temeinic pentru a favoriza reconstructia muschilor.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle