„Lucrurile se mișcă atunci când faci valuri” Designerul Irina Marinescu înoată pentru copiii cu autism la Swimathon

Fundația Comunitară București organizează cea de-a șaptea ediție a Swimathon București, care va avea loc pe 29 iunie 2019, la bazinul Dinamo. Irina Marinescu înoată alături de echipa ei, Cap Aurora, pentru copiii cu autism, iar tu poți susține cauza donând pe platforma online.

„Lucrurile se mișcă atunci când faci valuri” Designerul Irina Marinescu înoată pentru copiii cu autism la Swimathon

Deși am crescut la 40 de kilometri de mare, iar orice sursă de apă este, în continuare, un refugiu în care îmi adâncesc toate gândurile, nu am învățat niciodată să înot. Unii ar spune că este ca mersul pe bicicletă, că intri în apă, îți coordonezi mișcările brațelor și ale picioarele et voilà, te poți menține la suprafață.

Mereu am găsit extenuantă menținerea la suprafață, dar mi-a plăcut dintotdeauna să privesc marea, să încerc să-i găsesc sfârșitul țintind cel mai îndepărtat punct pe care îl puteam zări. Acțiunea efectivă de a mă avânta în necunoscut nu-mi făcea bine, și am știut asta încă de la trei ani, când am ajuns pe plajă și am plâns incontrolabil după ce mama a mers cu mine în brațe până la mal, încercând cumva să mă asigure că teama de care mă țineam atât de strâns legată este doar în mintea mea, să-mi arate că ceilalți copii se distrează, sărind peste valuri, purtați de animale gonflabile și de mâinile părinților.

Dar eu nu vedeam distracție, ci doar teamă. Câțiva ani mai târziu, nu voiam să mai ies din mare, mi se părea firesc să mă aflu acolo, nu vedeam rostul de a veni la plajă pentru a sta pe nisip. Sunetul valurilor era acoperit de strigătele mamei și semnul pe care mi-l făcea din mână să vin la mal, că „geamandura e prea aproape, ți-am spus să rămâi la mal, să te văd.'

Deși m-am străduit de câteva zeci de ori să înot după instinct sau indicațiile amatoricești ale prietenilor, m-am resemnat cu gândul că poate nu toată lumea este făcută să înoate. Cum nu toată lumea își poate menține echilibrul pe bicicletă. Așa că, anii au trecut, iar dorința mea de a învăța să înot s-a diminuat până când a dispărut undeva în adâncuri, lăsându-mă doar cu plăcerea de a privi și de a asculta valurile.

Irina Marinescu face parte din categoria înotătorilor înnăscuți, care, la vreo șapte ani, a fost dusă la înot de mama ei și contrar indicațiilor instructorului, în prima zi, a sărit în piscina de doi metri a bazinului Floreasca și s-a dus la fund „ca un topor', după spusele ei. Instructorul Mladin a scos-o la suprafață împleticindu-și degetele de părul ei castaniu-închis și trăgându-i cu putere greutatea din apă.

După cum își amintește Irina, domnul Mladin „era un nene foarte mare' pe care, ani după aceea, l-a revăzut în stație la Dorobanți, când se dădea jos din autobuz, și i s-a părut că spatele cât un dulap i-a rămas la fel, deși acum avea vreo 70 de ani. După primul contact cu înotul, Irina a rămas câțiva ani la bazin pentru a-l ajuta pe Mladin cu juniorii, strângea colacii de salvare și mai dădea indicații acolo unde credea că cei mici se pot folosi de ele.

Irina vorbește cu pasiune despre înot, despre apă, simțind că este, cumva, mediul de care aparține. Acum câțiva ani, a văzut din întâmplare un anunț pe Facebook, în care o prietenă căuta înotătoare pentru Swimathon, ce avea să devină cel mai mare eveniment sportiv de strângere de fonduri din România, în care se formează echipe de patru sau cinci fundraiseri ce înoată în serii tip ștafetă pentru un proiect social.

După ce a citit anunțul, Irina l-a văzut ca pe o chemare spre bine, adică urma să înoate, ceea ce iubea să facă dintotdeauna, și să strângă bani pentru copiii cu autism, în același timp. Cele două considerente au fost mai mult decât suficiente pentru ca Irina să se alăture unei echipe, pe care a numit-o chiar ea, Cap Aurora.

„Când a trebuit să aleg un nume, m-am gândit că trebuie să fie ceva feminin. Începusem să desenez mereu înotătoare sincron. Mi se părea că e altceva. După care a început să prindă viață singură, să fie ceva de sine stătător și să mă tragă după ea. Cap Aurora (n.r. stațiunea din Mangalia) mi s-a părut dintotdeauna o magie. Am fost o singură dată, când eram mai mică. Îmi amintesc bine că atunci când mergi pe drumul spre Olimp, Cap Aurora este undeva la stânga, și mi se părea mereu că acolo se întâmplă lucruri fabuloase', îmi povestește Irina, captivându-mi întreaga atenție.

Irina înoată pentru Învingem Autismul și crede că a fost desemnată de o putere mai mare decât ea însăși să-i cunoască pe acești copii, pentru că, la momentul la care s-a înscris în echipă, era singurul proiect pentru care se strângeau donații.

„Când m-am înscris, am știu doar că e Swimathon, nu știam pentru ce înot, și am rămas cu ei. Evident că nu e singura cauză pentru care aș înota, dar cumva am rămas cu ei. Am început să știm cazurile particulare și să cunoaștem din copii. Mi-aduc aminte că am fost o dată în centru și m-am abținut să nu plâng și să nu fiu emotivă, dându-mi seama prin ce trec oamenii ăia care stau cu ei în fiecare zi. Fiecare copil cu autism are un îngrijitor al lui, personal.

Dincolo de terapeuții cu care lucrează, are și un îngrijitor care este al lui. Și mi-am zis că eu n-am voie să plâng, adică eu am venit în vizită, oamenii ăștia stau aici zi de zi. Lucrul cu adevărat dureros este că nu au independență și nu există libertatea de a face tot cum vor ei. Adică trăiesc într-o lume a lor în care lucrurile sunt diferite și sunt percepute altfel. Dincolo de asta, nu poți să lași un copil cu autism singur. Asta-i taie clar șansa la normalitate. Terapia dă extrem de multe rezultate, însă este foarte costisitoare. Astfel, centrul susține o mare parte din banii lunari de care ei au nevoie ca să poată merge mai departe și ca să le ofere părinților un sprijin', continuă Irina.

Prin terapia oferită la centru, copiii beneficiază de intervenție specializată, adică dezvoltarea abilităților de comunicare, cognitive, autonomie personală și interacțiune socială. Scopul principal către care asociația tinde este ca acești copii să devină independenți, să-și poată trăi viețile conștienți și conectați la lumea exterioară. Gândindu-se la o strategie prin care să adune cât mai multe fonduri, Irina și-a dat seama că oamenii acționează în momentul în care li se povestește personal despre problemele pe care lumea le înfruntă.

„Eu am o abordare mai personală. Nu am apelat niciodată la varianta mare, ci la varianta bob cu bob. În primul an, îmi amintesc că am cerșit. Oricărui om pe care îl întâlneam și știam că-l văzusem măcar o dată în viață, îi spuneam ceea ce fac. În primul an m-am dus cu plicul și aveam inclusiv monede. După două zile, am strâns 700 de lei, în care erau de la 100 de lei până la 50 de bani. Așa i-am strâns și așa i-am dat. E singurul moment în care nu-mi pasă că sunt insistentă, enervantă, când știu pentru ce fac asta, nu-mi pasă. Ce facem noi este, de fapt, o luptă pentru dreptul la normalitate. Ceea ce pentru noi este normalitate, pentru ei este un lux.'

Mai mult decât înotătoare, Irina Marinescu este și designer. După ce și-a numit echipa Cap Aurora, i-a venit ideea de a construi și un brand personal, pe care îi place să-l numească „the beloved sibling of Irina Marinescu', pentru că, de-a lungul timpului, a simțit că „are o autonomie, o forță. De multe ori am sentimentul că nu fac eu singură acele lucruri, ci că ea mă îndeamnă și mă poartă peste tot. Ca un copil entuziasmat care mă trage în parcul de distracții.'

Astfel, a început să facă tricouri și tote bag-uri ale căror broderii manuale descriu înotătoare sincron, marinari, bărci, valuri și cam tot ceea ce ne poate duce cu gândul la mare. Pentru a-și susține cauza pentru care înoată, Irina donează 50% din profitul obținut din vânzările unui tricou special creat și a unui tote bag, pe care, chiar și după cursa din 29 iunie, vrea să le păstreze în această formă, drept piese sociale.

Curioasă de experiențele de la Swimathon, am întrebat-o pe Irina la ce se gândește prima oară atunci când i se cere să povestească o întâmplare de la bazin, și fără să se cufunde prea mult în amintiri, îmi spune că, în urmă cu trei sau patru ani, a trăit un sentiment care a impulsionat-o să-și adune forțele și să treacă de orice barieră care i-ar putea sta în cale: „La un culoar distanță, era o echipă formată din doi copii și doi adulți. Eram foarte obosită și voiam să ies din bazin.

Nivelul apei era foarte jos, și nu am putut să mă ridic din brațe. M-am gândit să ies pe la scară, să trec pe sub culoar, și am profitat de moment că această parte era goală și am luat-o pe dedesubt. Și mi-aduc aminte că m-a bufnit plânsul în apă. În momentul în care am intrat pe dedesubt mi-am dat seama că cei doi adulți care înotau cu cei doi copii erau invalizi. Deci faptul că dau ceva și adun niște bani este un lucru firesc. Dacă mâna mea poate să plece de aici și să o dea cuiva care în momentul acela are nevoie, nu văd de ce ar fi un miracol. Cred că n-ar trebui să fie un miracol faptul că ajutăm. În fiecare an mă asigur că în această zi nu fac nimic, că rămân acasă și particip la Swimathon.'

Cât despre timp, motivul pe care îl invocăm cel mai des atunci când nu ne implicăm în inițiative sociale, Irina spune: „Cred că este o treabă care ține exclusiv de tine și de cum ești tu ca om. Cred că timpul ni-l facem. Avem tendința să ne lamentăm și să spunem că nu putem să le facem pe toate. Dar poți, trebuie doar să depui puțin efort. Poți să-ți organizezi mai bine timpul.

Mie îmi face bine să știu că pot să dau ceva mai departe. Suntem foarte ipocriți, de foarte multe ori, și tindem să ne plângem de niște lucruri minore, și cred că pentru mine este un reality check de fiecare dată. Îmi dau seama că fac foarte puțin. Nu fac un lucru minunat. Fac ce îmi place, nu e un efort, mi se pare firesc să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Să-ți dai seama că tu poți să înoți pentru cel care nu poate.

Este un fel de a privi lucrurile. De a te uita în jur și a te întreba cum poți schimba lucrurile. Cred că singura metodă prin care putem schimba ceva este ca vocile alea care au forța de a acapara mase, să fie prezente și să strige. Există atât de multe forme prin care putem să transmitem asta, fie că vorbim despre muzică, teatru, film, se creează un manifest care să miște ceva în oameni.'

Fundația Comunitară București organizează cea de-a șaptea ediție a Swimathon București, care va avea loc pe 29 iunie 2019, la bazinul Dinamo. 24 de proiecte de comunitate vor fi finanțate și anul acesta, prin donațiile strânse de echipele de înotători. Fii parte din schimbare și donează (oricât) pentru copiii cu autism, pentru că, așa cum spune Irina, „un leu poate însemna o coală de hârtie pe care desenează un copil.'

Citește și:
Susține, donează sau înoată la Swimathon pentru independența financiară a mamelor minore

Foto: Eugen Demetercă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle