Loubout-ce? (de Tom Wilson)

De curand, am inceput iar sa port tricouri cu trupe. Ceea ce nu-i deloc un semn bun. Sa porti tricouri cu numele trupei preferate e o chestie absolut scuzabila cand ai 15 ani si esti inca nesigur pe tine. Dar cand ai 30 si ceva poate insemna mai degraba ca esti in pragul unei caderi nervoase, asa ca imi cer scuze dinainte daca rubricile mele din acest an vor suna a aberatii paranoice si indescifrabile. Sa nu ziceti ca nu v-am prevenit.

Loubout-ce? (de Tom Wilson)

Moda lucreaza insa de cele mai multe ori in apararea mea, adica exact ca un tricou promotional. Sa afisezi public si ostentativ ce muzica asculti e totuna cu a arata lumii intregi referintele tale culturale. Ceea ce e valabil indiferent de ce ai purta. Nimeni nu s-a nascut cu stilul in sange, fiecare piesa din garderoba vine, de fapt, cu o conotatie culturala.

Ce inseamna asta? Pai, rochita neagra inseamna eleganta. Bocancii army inseamna simt practic. Fireste, sunt niste exemple exagerat de simple, dar e treaba modei sa le complice si sa le transforme in tot felul de noi referinte culturale. Asta face un stilist bun: ia aceste referinte si le amesteca ingenios. Spre exemplu, sa zicem, un look army din Israel 1976 cu un look Portland vegan lesbian chic (inventie proprie, apropo, ca sa stiti pe cine creditati daca apare asa ceva in urmatorul ELLE). Stilistii tari vin cu combinatii esoterice, care stau in picioare. Ceilalti, adica majoritatea, nu fac decit sa asorteze culoarea gentii cu a pantofilor.

Atunci cand criticam pe cineva pentru cum arata, de fapt, nu criticam gustul. Gustul nici nu exista, el e doar o extensie a „capitalului cultural” pe care l-am acumulat. Pe sleau, atunci cand porti o pereche de pantofi Christian Louboutin tu vrei sa zici: „Uite! Fac parte din aceeasi lume ca tine. Stiu ca Louboutin e un brand aspirational, si fix asa sunt si eu”. La fel cum, sa porti un tricou cu The Smiths la 30 de ani vrea sa zica: „Tine-te la distanta! Am frustrari adinc inradacinate!”.

As fi ales un brand mai cutting-edge decat Christian Louboutin care, presupun, in cercurile ELLE e sooo passé. Nu m-as mira ca stilistii care lucreaza la revista sa rada de mine o saptamana. Dar fix asta incerc sa spun. Cand vine vorba de high-fashion, eu, unul, nu mi-am propus sa fiu la curent cu ultimele referinte culturale, ceea ce inseamna ca nu fac parte din lumea respectiva. Asa cum exista oameni care nu sunt interesati de ultimele referinte din boutique-urile din Hoxton (ultima data cand am aruncat un ochi pe acolo baietii o ardeau undeva intre rent-boy de Berlin si gentleman britanic de la tara, dar presupun ca si trendul asta a devenit sinucidere stilistica acum cateva minute).

Concluzia ar fi asta: atunci cand facem misto de oameni pentru cum sunt imbracati, de obicei facem misto de tot universul lor cultural (ca in cazul baietilor din Hoxton) sau pentru ca, la fel ca fetele din provincie care isi vopsesc parul galben-pui si poarta tocuri cu pantaloni la discoteca din oras, nu au beneficiat niciodata de o educatie ca a noastra. Nu exista gusturi proaste. Exista doar educatii diferite. Si nu sunt sigur ca sa stii cine este Christian Louboutin e neaparat un compliment pentru caracterul tau, ca tot veni vorba de judecati de valoare.

Pe vremuri spuneam (mai in gluma, mai in serios) ca nu as putea sa fiu cu o fata care nu a auzit de Velvet Underground. Evident, era o pozitie ultra-aroganta si imatura, dar un exemplu bun pentru cum functioneaza mintea noastra. Cautam mereu oameni care vin din acelasi univers cultural ca noi, care stiu ca, revenind la exemplul meu preferat, Christian Louboutin egal cool sau rent-boy de Berlin egal cutting edge. Ceea ce nu e o problema daca vrei sa traiesti vesnic intr-o bula in care te asociezi numai cu oameni din lumea ta ingusta. Cei mai multi dintre noi asta vrem. Background-ul cultural e ceea ce ne protejeaza de lumea reala, care se intinde in afara bulei si care, de fapt, nu se imparte intre bun gust si prost gust. Nici macar intre bun si rau, oricum ai lua-o.

De foarte multe ori, personajele cu adevarat fascinante sau puternice au aparut din medii complet diferite de ale noastre. Daca asa sta treaba, atunci nici arta nu are valoare. Pentru ca nu inseamna descifrarea tainelor despre existenta umana, ci etalarea bagajului propriu de referinte culturale. Sa dam dracului moda? Si arta? Sa acceptam, in sfarsit, faptul ca muzica nu e deloc importanta la scara universala? Poate. Sau poate nu, avand in vedere ca port un tricou cu The Smiths fix acum. Haideti, nu credeti si voi chiar tot ce spun.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle