L’Oréal Paris lansează un program internațional de educație: Stand Up Against Street Harassment

În parteneriat cu ONG-ul Hollaback!, L’Oréal Paris susține inițiativa de a pregăti un milion de oameni să intervină atunci când sunt martori ai unei hărțuiri în spațiul public.

L’Oréal Paris lansează un program internațional de educație: Stand Up Against Street Harassment

78% dintre femei afirmă că au fost hărțuite sexual în spațiul public. Doar 25% dintre victime afirmă că cineva le-a ajutat. 86% dintre noi nu știu ce să facă atunci când sunt martori la o asemenea întâmplare.

Acestea sunt concluziile unui studiu despre hărțuirea sexuală în spațiul public, realizat în parteneriatul dintre Ipsos, cercetătorii de la Cornell University și L’Oréal Paris. Acest studiu investighează hărțuirea pe o scală largă prin interviuri online pe teritoriul a opt țări, reprezentând o diversitate de societăți și culturi. 15,500 de oameni de toate vârstele au fost întrebați despre experiențele lor de hărțuire pe două niveluri – fie ca victime, fie ca martori. Rezultatele confirmă motivele determinării brandului L’Oréal Paris de a promova stima de sine a tuturor femeilor și de a contracara hărțuirile în spațiul public. L’Oréal Paris și Hollaback! dezvoltă propriul antrenament pentru martorii actelor de hărțuire: Stand Up Against Street Harassment.

Mișcarea împotriva hărțuirilor stradale

În această lună, L’Oréal Paris a lansat programul Stand Up în cinci țări, iar pe parcursul acestui an va mai fi lansat în alte 6 țări, pentru a spori vizibilitatea problemei hărțuirilor în public cu un mesaj la nivel global. În școli, în transportul public, în cadrul festivalurilor sau în mediul online, Stand Up va crea o comunitate globală de 1 milion de susținători antrenați în tehnicile unui program de intervenție 5D aprobat de experți ce a fost inițiat de Hollaback! Intervenția martorilor este soluția de a anula cazurile de hărțuire prin acțiunile celor prezenți. Pentru a construi această mișcare globală, Stand Up își va organiza cursurile în centrul comunităților în parteneriat cu ONGuri locale ce susțin egalitatea în șanse a femeilor în fiecare țară.

„Câți dintre noi ezită din cauză că nu știu cum pot ajuta? Ne unim forțele cu L’Oréal Paris pentru a pregăti oamenii din întreaga lume, bărbați, femei de toate vârstele cu tehnicile programului de intervenție 5D, ce îi vor ajută zi de zi să recunoască și să intervină în cazurile de hărțuire. Acest parteneriat are puterea de a transforma cu adevărat această problemă. Împreună putem opri hărțuirile pentru a face spațiul public mai sigur pentru fete și femei.” Emily May, co-founder and executive director of Hollaback!

Susținerea încrederii de sine a tuturor

Comunicând sub deviza „Pentru că merit”, L’Oreal Paris a mărit numărul inițiativelor pentru a înlătura barierele ce împiedică femeile să aibă încredere deplină în ele însele. Folosindu-se de vizibilitate globală, astăzi programul Stand Up preia eforturile brandului de a susține femeile în spațiul public prin combaterea comportamentelor intimidante ce pot îngrădi simțul de libertate al femeilor din întreaga lume.

„L’Oréal Paris luptă pentru încurajarea femeilor cu fiecare pas din viață lor. Prin eliminarea obstacolelor ce împiedică femeile să își atingă obiectivele, noi ne propunem să le creștem încrederea de sine. Împreună cu Hollaback! și alte ONGuri locale invităm femeile și bărbații să acționeze în siguranță atunci când sunt martorii sau victimele unei hărțuiri în public. Împreună putem crea o lume pe care fetele și femeile să o străbată cu încredere către un viitor fără hărțuiri în public.” Delphine Viguier-Hovasse, Global Brand President of LOréal Paris.

Stand Up Against Street Harassment s-a lansat în această lună, urmând o a doua mare relansare în săptămâna hărțuirii în public, începând cu 19 aprilie.

Date despre studiu

Acest studiu a fost realizat de Ipsos pentru L’Oréal Paris în 8 țări din întreagă lume: Canada, Franța, India****, Italia, Mexic, Spania, Marea Britanie, SUA. În fiecare dintre aceste țări, 2000 de oameni-1250 de femei și 750 de bărbați – au fost intervievați. În total, 15500 de oameni au fost intervievați din 5 februarie 2019 până în 27 februarie 2019. Interviurile au fost realizate online.

Alătură-te campaniei împotriva hărțuirii în public: standup.lorealparis.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle