Litere vrajite (de Dragos Bucurenci)

Dragos Bucurenci este intr-o dispozitie romantica. El viseaza la scrisori de iubire, cu ajutorul carora sufletele a doi oameni se contopesc, se amesteca.

Litere vrajite (de Dragos Bucurenci)

John Donne scria, la inceputul epocii moderne, ca, „mai mult chiar si decit saruturile, scrisorile contopesc sufletele”. Nu stiu daca am gasit cuvintul potrivit care sa redea in romana versul acestui poet in sutana – „more than kisses, letters mingle souls”. „To mingle” inseamna a amesteca, a omogeniza, dar si a te pierde in ceva sau intre mai multe persoane.

Cei care-si scriu scrisori creeaza, asadar, punti intre suflete, pina la punctul la care unul se pierde in celalalt. Dar pentru ca aceasta osmoza sa aiba loc, pentru ca un suflet sa treaca prin pergamentul subtire al unei scrisori, trebuie mai intii ca el sa se risipeasca, sa se pulverizeze, sa se piarda pe sine.

Stiu ca nu se face sa-i citim pe cei vechi cu ochii si cu mintea noastra de azi, dar mie imi place sa cred ca Donne s-a gindit si la asta atunci cind a ales un verb asa de versatil pentru a-si incepe epistola.

Felul in care scriem scrisori s-a modificat dramatic in ultimele patru secole, dar pentru aceia dintre noi indragostiti iremediabil de cuvintul scris un lucru a ramas neschimbat: din cind in cind, simtim nevoia sa le scriem celor dragi. Asa se face ca, in ciuda nenumaratelor facilitati de chat, voice over IP si videoconferinta, oamenii isi scriu in continuare e-mailuri care incep cu „Dragul meu” sau „Draga mea”. Ba, uneori, aceia mai nostalgici dintre noi ne scriem scrisori in toata regula, pe hirtie velina si cu cerneala buna, pe care le impaturim cu grija, le asezam in plicuri filigranate, le timbram si le trimitem prin posta.

Scrisorile acestea poarta cu sine o vraja puternica, pe care nici o comunicare digitala n-o poate egala. Si nicaieri nu e aceasta magie mai eficienta ca in scrisorile de dragoste. Subiectul s-ar putea sa va para depasit, in secolul sexting-ului, dar dati-mi voie sa ma amagesc ca, desi pe cale de disparitie, amorul epistolar n-a fost cu totul sters de pe fata pamintului. Uneori el apare ca o necesitate in relatiile la distanta sau atunci cind trebuie sa umple golurile unei relatii dificile, fie ea un adulter, o mezalianta sau pur si simplu o relatie care trebuie tinuta departe de ochii lumii. „Caci astfel, prietenii absenti vorbesc”, spune John Donne.

Am prieteni care au trait astfel de iubiri scriptice si recunosc ca m-am indragostit eu insumi, de citeva ori, scriind scrisori. Si m-am intrebat, de fiecare data, cit din aceasta indragosteala avea de-a face cu destinatarele si cit cu scrisul in sine. Oricine a compus mailuri inflacarate la miez de noapte stie ca exista o voluptate a scrisului, comparabila cu starile pe care doar alcoolul sau alte droguri ti le mai pot procura. Pe masura ce scrii, naluca incepe sa prinda viata, cuvintele tale ii dau chip si dorul tau se transforma in dra­goste.

Necazul e ca nu sintem toti Pygmalion si ca, in lumea seculara in care traim, sansele ca frumoasei Venus sa i se faca mila de noi si sa transforme visul in realitate sint destul de mici. In plus, creatia noastra epistolara e sculptata dupa chipul si asemanarea cuiva, care exista in carne si oase, mai aproape sau mai departe de noi. Iar scrisul, mai ales cel indra­gostit, pacatuieste prin idealizare. Cind scriem, visam forme perfecte, suflete pereche si iubiri neconditionate. Adica toate aceste povesti romantice in care psihologii antipatici incearca de zeci de ani sa ne invete sa nu mai credem. Si, nu de putine ori, cind infatuarea primelor epistole se estompeaza, iar intilnirile fata in fata fac rindurile scrise tot mai neclare, sfirsim prin a le da dreptate, cu jumatate de gura, psihologilor.

Eminescu catre Veronica Micle, in februarie 1880: „Numai scrisorile de la tine ma mai bucura. (…) Scrie cu degetele pe cari le sarut.” Doi ani si jumatate mai tirziu: „Iti spun drept, oricit de mult doresc sa te vad, cind stiu ca ar fi numai pentru citeva zile, ma sperii eu insumi la ideea de-a veni.” Din toamna aceluiasi an: „Sa fim dar odata sinceri intre olalta, sa lasam acuzarile si suspiciunile de-o parte si sa ma lasi sa-ti descriu cum mi se prezinta mie acest trecut (…). Da-ma uitarii precum te-am mai rugat, caci numai uitarea face viata suportabila.”

Am un prieten care se afla, acum niste ani, la studii pe alt continent. Intr-una dintre vizitele lui in Romania, s-a indragostit. A plecat apoi sa-si termine treaba si s-a intors definitiv abia peste jumatate de an. Fata care-i furase inima nu l-a lasat sa-i scrie si nu i-a scris nici ea, i-a spus ca nu-i plac e-mailurile. Isi trimiteau din cind in cind mici mesaje criptice despre relatia lor „care nu era, dar ar fi putut sa fie”. Niciodata scrisori. Cind s-a intors, au reluat povestea de unde o lasasera. Sint si azi impreuna, unul dintre cele mai frumoase cupluri pe care le cunosc.

Cind am aflat despre inceputurile acestei iubiri, m-a emotionat intelepciunea celei care nu a vrut sa arda la distanta o dragoste care merita mai mult. Poate ca scrisorile nu fac doar sufletele, ci si iubirile sa se contopeasca unele in altele. Unele spre a se regasi, altele spre a se pierde..

www.bucurenci.ro

Dragos Bucurenci cedeaza onorariile pentru aceste articole Asociatiei Tasuleasa Social.

Foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle