Limbajul trupului – 7 semnale pe care nu poti sa le ignori

Sa faci prima miscare si sa iti impartasesti sentimentele poate fi putin infricosator atunci cand nu esti sigura daca cealalta persoana simte la fel; chiar daca este imposibil sa stii ce se intampla in mintea lui, poti sa deduci cateva lucruri din limbajul trupului.

Limbajul trupului – 7 semnale pe care nu poti sa le ignori

Pozitia corpului poate spune foarte multe! Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa recunosti mai bine semnalele pe care le trimite limbajul corpului.

1. Isi directioneaza partea de sus a corpului catre tine

In cele mai multe cazuri, atunci cand o persoana te place sau este interesata de tine, va arata acest lucru prin directionarea partii de sus a corpului catre tine. Aceasta poate fi o modalitate subtila, pe care o poti observa mai greu, dar reprezinta o forma de manifestare clara a interesului.

2. Isi ridica sprancenele

Zona ochilor te poate trada foarte usor! De exemplu, sprancenele ridicate sunt cel mai recunoscut semn non-verbal de manifestare a atractiei, care exista in fiecare cultura. Cand un barbat este atras de tine isi va ridica sprancenele in mod inconstient.

3. Se apleaca catre tine

Un barbat care se apleaca constant catre tine, pentru a asculta ceea ce ai de spus, sigur este interesat de tine. Barbatii nu se deranjeaza sa isi directioneze corpul spre cineva de care nu sunt interesati, iar cand fac acest lucru, inseamna ca vor sa fie mai aproape de tine.

4. Mainile si picioarele lui arata catre tine

Este in natura umana sa iti inclini corpul catre un obiect sau catre o persoana pe care o doresti. In acest fel, iti vei da seama daca un barbat te place sau nu! Este mai usor observi acest lucru atunci cand sta jos, asa ca mare atentie!

5. Are pupilele dilatate

Marimea pupilelor nu este controlabila si depinde de obicei de doua lucruri – lumina si atractie. Atunci cand suntem atrasi de cineva, pupilele se dilata si incepem sa clipim mai rapid. Acest lucru se intampla pentru ca suntem incantati, iar corpul nostru produce mai multa adrenalina. Daca vrei sa stii intr-adevar daca te place sau nu fara sa il intrebi, incearca sa ii compari marimea pupilelor cu ale cuiva din apropiere.

6. Se uita la buzele tale

Atunci cand un barbat este atras de tine, privirea il poate da de gol imediat! Poti observa cum privirea lui nu este concentrata doar pe ochii tai, iar din cand in cand, coboara catre nas si gura. Crede-ne, daca te vedea doar ca pe o prietena, privirea lui iti urmarea doar ochii si cel mult nasul.

7. Iti imita miscarile

Este tipic pentru barbati sa iti imite limbajul corpului atunci cand te plac. Poti observa cum iti imita miscarile sau chiar tonul vocii, atunci cand este cu tine. Acest fapt nu este valabil doar pentru barbati – toti ne comportam la fel atunci cand suntem foarte interesati de o conversatie.

Text: Miruna Tarabega
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle