James Meek, Invaziile inimii
Dupa ce am citit pe nerasuflate “Un gest de iubire” – romanul de succes, aclamat si premiat, a lui James Meek – acum sunt la finalul celei mai recente carti a scriitorului britanic, “Invaziile inimii”. Nu stiu daca este, neaparat, o carte de vacanta, dar imi place condeiul alarmat al lui Meek, imi place cum reuseste sa ma acapareze total, ca o transa, si cred ca asta se datoreaza unei fictiuni care se dezvolta pe mai multe paliere, personajele fiind disecate moral si social. Este o carte pe care nu o lasi din mana, un thriller moral care expune intrigile societatii printr-o naratiune realista, scrisa galopant si cu o ambiguitate care te tine in priza. (Alice Bursuc)
Khaled Hoseini, Vanatorii de zmeie
La intrebarea ce carte citesc chiar in momentul acesta, recunosc ca nu am una, asa ca astept sugestii de la colegele mele sau, de ce nu, chiar de la voi! Asta nu inseamna insa ca am uitat de aceasta activitate, tocmai terminand de recitit “Vanatorii de zmeie”, semnat de Khaled Hosseini. Este un roman cu care am facut cunostinta pentru prima oara acum 3-4 ani, tot intr-o vara, cand cautam o lectura de vacanta si tin minte ca mi-a placut extraordinar de mult. Asa ca in momentul in care l-am redescoperit in biblioteca acum doua saptamani, mi s-a parut (din nou) lectura perfecta pentru cateva zile petrecute la plaja. Ca orice carte citita pentru a doua oara, iti capteaza atentia noi sau alte detalii si intelegi altfel povestea, asa ca nu regret nici o secunda faptul ca am reluat-o, mai ales ca mi-a placut la fel de mult ca la prima lectura. (Cristina Craciun)
Monica Lovinescu, Jurnal esential
Tocmai am terminat de citit ''Jurnal esential'', o lectura pe care o tot amanam de ceva vreme si pe care o recomand, tocmai pentru a intelege si mai bine exilul romanesc, cu ajutorul Monicai Lovinescu. Recunosc, nu sunt intru totul de acord cu dansa, mai cu seama atunci cand vine vorba despre nuante (parerea doamnei Lovinescu despre Romica Puceanu, de exemplu). Dar ''Jurnal esential'' nu este despre asta, evident. Fiind un nostalgic prin excelenta, m-a ajutat sa redescopar Cismigiul, sa ii citesc intr-o alta cheie pe Goma sau Dumitru Tepeneag, sa ma revolt, pentru a cata oara, impotriva deciziilor absurde pe care le iau romanii de cele mai multe ori. Chiar daca nu este lectura clasica de vacanta (ce inseamna, de fapt, lectura de vacanta?), ''Jurnal esential'' este o lectura obligatorie, din punctul meu de vedere. (Maurice Munteanu)
Nicole Krauss, Povestea iubirii
Leo se indragosteste la varsta de zece ani si ii ramane credincios iubitei tot restul vietii. O carte misterioasa strabate spațiul si timpul (intitulata chiar asa, „Istoria iubirii”) – din Polonia anilor ’40 pana in New York-ul zilelor noastre – si schimba pentru totdeauna destinele celor care au bucuria sa o citeasca. O fata pe nume Alma, numita asa dupa eroina din romanul al carui autor a iubit o singura data, si care este chiar fiica traducatoarei acestei carti, incearca sa gaseasca raspunsul la intrebarile incuietoare ale vietii. O poveste emotionanta, vie, scrisa cu inteligenta si mult talent, numai buna de citit in vacanta. Eu una am ramas pe plaja pana mult dupa apus, pierduta intre paginile ei. Romanul a fost ecranizat intr-un film de succes, cu titlul „Povestea iubirii”, in regia lui Radu Mihaileanu. (Crina Alexe)
Patrick Modiano, Calatorie de nunta
In “Calatorie de nunta”, Patrick Mondiano (un autor care a castigat premiul Nobel pentru Literatura in 2014) reda cu emotie, sensibilitate si intr-un stil firesc parcursul spre autocunoastere al unui realizator de documentare de 40 de ani. Pe drum isi radiografiaza emotiile, trairile si incearca sa dezlege misterul sinuciderii unei femei pe care o cunoscuse in tinerete si care inca ii bantuia amintirile, in tot acest timp cantarind valoarea vietii si greutatea golului existential. (Lavinia Gogu)
Alicia Drake, The Beautiful Fall
Sunt la jumatatea acestei carti dar pot sa spun ca aceasta lectura splendida m-a captivat total. Alicia Drake descrie perfect atmosfera vieții culturale din Europa din anii ’50, iar relatia de prietenie dintre Yves Saint Laurent si Karl Lagerfeld chiar a existat. Din pacate, insa, anii ’60 au adus cu ei vremuri complicate cu intrigi si infidelitati ce i-au despartit si pe cei doi designeri. Aceasta carte va satisface orice student la design, este energica si bine documentata. (Domnica Margescu)
Diane von Furstenberg, The Woman I Wanted To Be
In weekend am terminat de citit “The Woman I wanted to be”, scrisa de cunoscutul designer Diane von Furstenberg. Daca nu ai citit pana acum autobiografia ei, iti recomand sa o faci, indiferent ca esti sau nu pasionata de moda, pentru ca dincolo de povestile despre rochia petrecuta din jerseu, creatie ce a facut istorie, afli cum o idee nu aduce intotdeauna si succesul in afaceri. Diane vorbeste si despre perioadele mai dificile din viata ei si, dincolo de viata glam pe care o traia, aceasta s-a confruntat si cu probleme serioase de sanatate, care nu au impiedicat-o, insa, sa isi continue viata. (Georgiana Livadaru)
Virginia Woolf, A Room of One’s Own
Imi este si rusine sa spun ca de-abia acum am ajuns sa citesc aceasta carte esentiala a Virginiei Woolf, dar cu siguranta este mai bine mai tarziu decat niciodata. In vreo suta de pagini, Virginia Woolf analizeaza pertinent nevoile si lipsurile femeilor si ajunge la concluzia ca, ca sa se simta implinite si sa devina creative, tot ce le trebuie e o camera separata… si ceva bani. Atat de clara si de ascutita este inteligenta Virginiei incat pot doar sa imi imaginez cat de grea trebuie sa ii fi fost viata la vremea la care a scris cartea, cand prea putine femei aveau parte de o camera proprie. Ca sa nu mai vorbim de bani. Dar tocmai de asta “A Room of One’s Own” cred ca ar trebui sa fie predata la scoala – si citita de absolut orice femeie. (Ioana Ulmeanu)
Video recomandat:
Lecturile de vacanta ale redactiei ELLE
Dupa ce am citit pe nerasuflate “Un gest de iubire” – romanul de succes, aclamat si premiat, a lui James Meek – acum sunt la finalul celei mai recente carti a scriitorului britanic, “Invaziile inimii”. Nu stiu daca este, neaparat, o carte de vacanta, dar imi place condeiul alarmat al lui Meek, imi place cum reuseste sa ma acapareze total, ca o transa, si cred ca asta se datoreaza unei fictiuni care se dezvolta pe mai multe paliere, personajele fiind disecate moral si social. Este o carte pe care nu o lasi din mana, un thriller moral care expune intrigile societatii printr-o naratiune realista, scrisa galopant si cu o ambiguitate care te tine in priza. (Alice Bursuc)
share
pagina anterioara 1 / 10 pagina urmatoare
Parteneri
Un cuplu a locuit timp de 15 ani într-o casă din Disneyland și nimeni nu s-a prins
Un cuplu a locuit timp de 15 ani într-o casă din Disneyland și nimeni nu s-a prins
Moda nu mai e doar despre haine
Moda nu mai e doar despre haine
Domnica Mărgescu: BYD, my new love!
Domnica Mărgescu: BYD, my new love!
Provocările sistemului respirator: care sunt soluțiile
Provocările sistemului respirator: care sunt soluțiile