La restaurant, de Alex. Leo Serban

Nu stiu altii cum sint, dar eu, unul, citesc cu mare placere rubrica lui Peter Imre „La restaurant”, din Ziarul financiar. La drept vorbind, mai mult citesc – decit merg – „La restaurant”!

La restaurant, de Alex. Leo Serban

Iar cind merg, as merge cu draga inima pe mina dlui Imre de n-as privi, cu coada ochiului, preturile de citeva zerouri bune pe care meniurile pozate in ziar le sugereaza de la o posta…

Asa ca merg la altele (alea stiute de mine), mai „adecvate” buzunarului meu (si invers). Dar nu despre preturi (ce vulgaritate!) si, chiar, nici despre felurile dichisite & titirite descrise de dl Imre vreau sa va vorbesc. Si nici despre dl Imre – desi, ca personaj al propriilor intimplari gastronomice, este savuros. Recunosc: nu-l cunosc pe acest domn (decit din ziar) si n-am – va jur! – nici un interes la domnia sa.

Pur si simplu, imi place sa-l citesc. Si consider ca rubrica sa este cea mai buna din presa scrisa din Romania, reabilitind – cu verva si panas – un gen minor din care, odinioara, un Pastorel Teodoreanu facuse o capodopera de stil. Dl Imre – devenit, de citva timp, personaj secundar intr-o telenovela avindu-i ca protagonisti pe „don” Tariceanu (sobru, grizonat) & pe mereu-mercurialul dom’ Base (invidios ca o „doña” si capricios ca o diva sud-americana) – este un om cu chef de vorba.

Nu se-asaza bine la o masa ca-ncepe sa depene amintiri, sa faca legaturi, sa-ntoarca pe toate fetele (de masa) atmosfera. Are ochi sigur si limba ascutita, dar intr-un mod bonom, fara excese. Cind nu-i place un local – de la muzica (mereu tare!) la personal (adesea indolent) –, o spune-n cuvinte putine, dar ferme, invelite-n foi de digresiuni… Este, de buna seama, un connaisseur – unul onest, fara fite.

Cred, foarte sincer, ca ar trebui sa-si stringa cronicile gastronomice intr-un volum. Iar de nu un volum de cronici, atunci unul de aforisme: are vina pentru asta. Exemple? Intr-un singur text, iata peste ce dam: „Vorba ceea – timpul trece, romanul ramine”. Sau: „Politicienii sint ca si scutecele – trebuie schimbati cu regularitate si din aceleasi motive”. Sau: „Citisem eu mai demult intr-o revista cum ca piinea alba ingrasa, asa ca am hotarit imediat sa nu mai citesc nici o revista”. Sau – in fine – : „Sosul a fost exact atit de picant cit sa-ti mai simti buzele si sa-ti poti saruta iubita (chiar daca prin sos pluteau si bucati mari de usturoi).

Ca tot veni vorba, ma bucur ca nu m-a mai parasit nimeni zilele astea, asa ca am putut sa ma bucur de mincare”. Daca „anticipatele” au fost aminate (si) din cauza dlui Imre, e o alta poveste (pe care, o data si-o data, poate ne-o va spune chiar dinsul – sau serviciile secrete). Deocamdata, sa ne bucuram ca nu ne-a parasit guvernul si ca „meniul picant à la Base” este – in continuare – plat de résistance: daca ne arde-n cerul gurii, macar stim ca scutecele nu folosesc la nimic…

Articol publicat in ELLE Octombrie 2005
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle