Kanye Vs Knausgård (de Tom Wilson)

Multi dintre prietenii mei au blog-uri. Unii au chiar blog-uri bune, pe care imi face placere sa le urmaresc.

Kanye Vs Knausgård (de Tom Wilson)

O sa fac insa o generalizare extensiva, care, sunt sigur, 1) o sa ii ofenseze pe multi dintre ei, fara voia mea; 2) o sa alunge o mare parte dintre cititoarele ELLE; 3) o sa-mi reduca la zero sansele de a fi invitat vreodata sa fac parte din juriul ELLE Blogging Awards. Si totusi, o zic: putine lucruri urasc in viata cum urasc bloggerii. Nu pe ei personal. Ci ceea ce reprezinta.

Acum douazeci de ani, ca sa ai recunoastere publica, trebuia sa treci printr-un filtru. Ca sa fii prezentator TV, trebuia sa convingi un producator ca esti suficient de bun. Ca sa scrii, aveai nevoie de un publisher. Ca sa fii jurnalist, de o publicatie. In ziua de azi, filtrele au disparut.

In teorie, disparitia filtrelor trebuia sa faca loc minunatei utopii a democratiei mediatice. Sa nu mai ai nevoie de un agent conservator si obtuz ca sa iti poti publica Marele Roman. Sa nu mai fii nevoit sa faci papituri cocainomanilor de la A&R ca sa scoti un disc si sa ajungi la urechile oamenilor. Acum, insa, cerberii lumii vechi au fost inlocuiti de fenomene la fel de sinistre: increderea exacerbata in sine, ego-ul de proportii planetare, capacitatea uluitoare de a ignora opiniile altor oameni.

Tocmai am terminat de citit ultimul volum din Min Kamp, cartea lui Knausgård descrisa ca „proiectul literar al deceniului. Ceea ce frapeaza in aceasta lucrare autobiografica este fix nesiguranta autorului vizavi de ce a scris (si scrie). Inainte de a fi aprobate pentru publicare, Knausgård si-a ascuns lucrarile si nu le-a aratat niciodata decat prietenilor apropiati, uneori nici lor. Este fix opusul definitiei de azi a creativitatii. Azi se posteaza tot ce se poate, oricat de des se poate. Si nu numai ca se ignora critica, e chiar motiv de mandrie: „Haters gonna hate.

Asta e chestia care ma sperie cel mai tare la bloggeri, desi uneori ii admir in secret: majoritatea sunt atat de convinsi de propria valoare, unii intr-un sens de-a dreptul sociopat. Nu inteleg cum poti sa fii asa de sigur ca oamenilor le pasa de videoblog-ul tau despre beneficiile ciocolatei, cum sa postezi poze de la un shooting pe care l-ai organizat si l-ai platit tot tu fara sa ti-o fi cerut nimeni sau sa-ti fi sugerat macar ca ar fi o idee buna. Si nu inteleg, mai ales, cum poti sa-ti si promovezi agresiv „produsul. Eu, unul, as fi prea nesigur ca sa o fac.

Nesiguranta e privita azi ca un impediment in calea succesului. Sa chestionezi ceea ce faci, sa te intrebi daca e bine si sa incerci sa fie si mai bine, toate au stat la fundatia idealului de creativitate milenii intregi. Acum ne raportam la creativitate intr-un mod radical opus. Teoreticienii media au venit acum vreo cincizeci de ani cu sloganul „Mediul este mesajul. Dar azi s-a ajuns la „Mesagerul este mesajul si tot e prea putin spus.

Blog-urile par a fi medii ideale de autopromovare. Bloggerii par ca ne vand individualitatile lor aspirationale, eclectismul lor stilistic, acel cool KOL. Dar ceea ce ne vand de fapt este increderea neclintita in propria valoare. „Continut nu prea mai exista. Asa se face ca cele mai de succes vedete online au si cel mai putin de oferit in materie de continut. Video-bloggerii prolifici doar improvizeaza si spun ce le trece prin cap la camera, iar lumea ii iubeste pentru asta. Blog-urile sunt despre cine striga cel mai tare, exclusiv pentru placerea de a striga. Ceea ce ne vand, de fapt, este un ideal al egoismului, dragostea de sine.

Intr-o lume ca asta nu prea mai e loc pentru Knausgårzi, pentru oameni creativi care nu au incredere in propriile creatii. Este regretabil, pentru ca, cu cateva exceptii, oamenii lipsiti de constiinta de sine produc adesea si un continut lamentabil. Cei mai multi artisti de valoare s-au luptat cu nesigurante destabilizatoare. Evident, a existat mereu cate un Albrecht Dürer sau un Kanye West care s-au autoproclamat mantuitori ai vremurilor lor, dar incomparabil mai putini si mai putin relevanti ca un Fernando Pessoa sau un Knausgård. Desi creata cu vina, secretomanie si nesiguranta, opera lor e net mai valoroasa.

Stiu ca la capitolul asta opiniile mele sunt desuete. Stiu ca adolescentilor de azi le suna demodat si patetic, ca accesul instantaneu la un public larg inseamna si acces la instrumente imediate de masurare a succesului in hit-uri, follower-i si like-uri. Dar perceptia despre creativitate a fost complet alterata. Traim intr-o lume noua, una in care oricine poate sa fie o Kardashian sau un DJ Khaled, totul e sa crezi suficient in tine. E o lume inspirata de mantre ale iubirii de sine si ale gandirii pozitive, in care increderea neclintita e valoarea suprema. Fa ceea ce vrei. Iubeste-te. Cerul este limita. Indrazneste sa visezi. Si, mai ales, nu chestiona niciodata validitatea lucrurilor pe care le faci.

(KOL = lider de opinie. Stiu, stiu…)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle