Jurnalul unei bio-obsedate urbane

Discutiile despre alimentatie pe un ton alarmist au devenit din ce in ce mai dese. Cu totii sintem de acord ca trebuie sa mincam cit mai sanatos. Dar cit de usor e sa fii bio intr-un oras poluat, printre oameni grabiti, supermarket-uri si masini oprite in trafic? Adina Rosetti investigheaza…

Jurnalul unei bio-obsedate urbane

Simbata seara, la restaurant. Sint cu niste prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult si vorbim… despre mincare. Dar nu despre cine stie ce experimente culinare sofisticate, ci despre ultimele stiri in materie de aditivi alimentari, conservanti si alte chestiuni dragalase cunoscute in general sub denumirea de E-uri. Brusc, ne oprim cu totii din mincat si incepem sa privim cu groaza crescinda in farfurii. Practic, in banala si nevinovata salata pe care o avem in fata se ascunde o bomba cu ceas. Cum putem sti ca rosiile din ea nu sint mo­di­ficate genetic? Ce garantie avem ca sunca nu e, de fapt, un cocktail otravitor de E-uri? si oare crema de vanilie din strudel nu e imbogatita cu niscaiva emulgatori sintetici pentru a obtine un gust mai bun? Restul serii se deruleaza intr-o nota vesela si optimista: discutam despre diverse tipuri de cancer, boli genetice si diabet zaharat, despre ce e bine si ce nu e bine sa mincam, sursa noastra de informare fiind e-mail-urile care circula aproape zilnic, avind drept subiect cite o stire senzationala scrisa cu litere mari si multe semne de exclamare (ATENTIE!!!! MARGARINA UCIDE!!!), sau spusele vreunei ve­cine/mame/prietene/colege binevoitoare de birou sau, in cel mai bun caz, vreun documentar serios vazut in goana pe YouTube, despre oameni care s-au indopat de bunavoie cu prea mult Big Mac pentru a exemplifica pe propria piele efectele negative ale alimentatiei junk food (Super Size Me, regia Morgan Spurlock) sau despre cum incidenta cancerului la copii in Europa creste cu 1,1% in fiecare an datorita alimentatiei (Nos enfants nous accuseront, regia Jean Paul Jaud).

Este mai mult decit evident ca „salvarea” noastra vine de la produsele bio, asa ca m-am hotarit sa cer sfatul unui specialist care sa ma lamureasca. Anda Avramescu, consultant in nutritie, mi-a explicat ce sint alimentele bio/eco/organice si care sint principalele probleme ale alimentatiei actuale. Am aflat ca, in primul rind, etichetele cu „bio”, „eco” si „organic” semnifica acelasi lucru: lipsa aditivilor, a aromelor artificiale, a organismelor modificate genetic, a pesticidelor, hormonilor si antibioticelor, a sistemelor de crestere superintensiva a plantelor si animalelor.

Asta inseamna ca tot ce e bio e si sanatos? Daca aleg sa consum numai produse bio am scapat de probleme? „Nu orice produs bio sau traditional este si sanatos din punct de vedere nutritional, putind avea prea multe grasimi saturate de origine animala sau densitatea calorica prea mare. De aceea, atunci cind consumam un aliment, este necesara si o analiza din punct de vedere nutritiv a alimentului (adica a continutului in grasimi bune, in glucide cu absorbtie lenta), cit si a metodei de gatit (evitindu-se prajirea, utilizarea microundelor sau frigerea neadecvata).” Conform Andei Avramescu, lucrul cel mai important este sa stam cit mai departe de alimentele gata preparate sau partial preparate. Chiar daca de multe ori reprezinta cea mai la indemina solutie, nu trebuie sa lasam comoditatea sa invinga, pentru ca aceste produse presupun schimbarea calitatii nutrientilor. „Apar grasimile de tip trans-hidrogenate, extrem de periculoase pentru sanatate, consumul ridicat de sare (mezeluri, conserve), de aditivi care asigura o pastrare indelungata sau de aditivi pentru gust (monoglutamat de sodiu, sirop de porumb). Toate aceste artificii sint nocive pentru sanatatea organismului.”

Duminica, acasa, dupa prinzul in familie. Rontai un mar verde (plin de hormoni, probabil) si cad pe ginduri. Discutiile despre alimentatie pe un ton alarmist au devenit din ce in ce mai frecvente. si astazi, ca de fiecare data cind ma duc la parintii mei, tata m-a asteptat cu un lung pomelnic (are obiceiul sa printeze tot, nesocotind total preocuparile moderne pentru ecologie) din care a inceput sa-mi recite pe un ton apocaliptic: „Or sa ne omoa­re «astia» cu Codex Alimentarius, nu e nici o gluma, exista o conspiratie oculta compusa din francmasoni si membri ai Noii Ordini Mondiale care va introduce un pesticid obligatoriu cu scopul de a extermina jumatate din populatia planetei. A, si apropo, ai grija ce maninci! stiai ca glutama­tul monosodic din lactate provoaca sindromul «mincarii chinezesti», iar eritrozina din prajituri duce la mutatii genetice?”. De fiecare data dupa ce il ascult, ma cutremur de groaza si sint bintuita de viziuni macabre.

Am o prietena care, de doua ori pe saptamina, traverseaza jumatate de oras cu masina, intr-un trafic infernal, pentru a ajunge la unul dintre putinele magazine specializate in produse bio din Bucuresti, de unde cumpara salata verde si cereale ecologice. Nu vi se pare putin complicat, ca sa nu zic de-a dreptul… patologic? In pauzele de prinz de la birou vorbim despre mincatul sanatos, sintem in stare sa stam o ora in fata unui raft la supermarket pentru a gasi „cel-mai-fara-de-conservanti iaurt” (care, in plus, trebuie sa fie si low fat, ca doar tinem la silueta, si, daca se poate, sa aiba si un ambalaj biodegradabil, ceea ce transforma simpla decizie de cumparare a unui iaurt intr-un fel de misiune imposibila care l-ar face si pe Tom Cruise sa plinga de disperare…). In schimb, cel putin o data pe saptamina ne cumparam cartofi prajiti de la vreun fast food, iar apoi ne trezim coplesite de sentimente de vinovatie.

Alarmata de proportiile pe care le-ar putea lua acest fenomen, am cerut parerea unui sociolog. Bogdan Voicu, senior researcher la Institutul de Cercetari pentru Calitatea Vietii, mi-a raspuns ca, dupa parerea lui, n-ar trebui sa ma ingrijorez: „Nu cred ca la noi fenomenul are amploarea despre care se discuta in unele medii. Cred ca preferinta pentru produse bio este prezenta la un numar mic de oameni, mai ales in Bucuresti, si mai ales dintre cei cu venituri mult peste medie. Ea nu deriva in mod necesar din dorinta de a-ti intretine propriul corp, alimentindu-l cit mai rational. Sint alti citiva factori care se adauga si, in multe cazuri, determina optiunea de a controla ceea ce mincam. As aminti aici dorinta de a fi la moda, de a epata, de a face consum ostentativ, aratind celorlalti cit de contemporan esti”.

Of, e posibil sa fie si asta la mijloc, dar pe mine chiar ma ingrijo­reaza viitorul meu si al copiilor mei… Pe de alta parte, intr-o socie­tate care sufera de exces de informatie, e foarte greu sa iti gasesti filtrele necesare pentru a separa ce e relevant (si adevarat) de tonele de speculatii, zvonuri si alarme false care ne asalteaza fara oprire. Daca cel putin de trei ori pe saptamina primim e-mail-uri despre ultimele descoperiri stiinti­fice in materie de E-uri criminale si alimente nesa­natoase, citim in pre­sa stiri despre cancerele cauzate de alimentatie si iesim la o cina intre prieteni unde se vorbeste despre ce e bine si ce nu e bine sa mincam, oare nu inseamna ca in curind o sa dezvoltam o adevarata obsesie sociala? Iata ce crede Bogdan Voicu: „Din pacate, sistemul scolar romanesc, inclusiv cel universitar, este deficitar in a ne forma capacitatea de a selecta informatiile primite, iar societatea in sine este mai dispusa sa accepte un zvon alarmist decit o informare echilibrata. Altfel, dezbaterea despre nevoia de a minca cit mai sanatos nu este izvorita din neant, ci denota reflexivitatea con­temporana a civilizatiei umane in raport cu propriul stil de consum, cu cresterea duratei de viata si de viata sanatoasa. Aceasta discutie este, insa, la inceput chiar si in societati mai dezvoltate decit a noastra”. Asadar, ne asteapta o cale lunga…
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle