Jocuri, poturi si jetoane

Cind toata lumea a inceput sa joace pe internet si sa parieze in cafenele, Ioana Ulmeanu se intreaba ce s-a intamplat cu vechile cazinouri si incotro se indreapta noii jucatori.

Jocuri, poturi si jetoane

Se spune ca pasionatii de jocuri de noroc participa pentru sen­zatiile tari, pentru momentele acelea de limita in care norocul se inclina in egala masura spre cistig sau pierdere si pentru clipele hotaritoare de dupa, cind zarurile au fost aruncate si jocurile facute. Vorbisem deja despre asta cu mai multi astfel de jucatori, unii dintre ei prieteni ai mei, cind ma indreptam, in cele din urma, spre cazinou intr-o dupa-amiaza inca insorita de toamna.

Era trecut de ora patru cind am intrat pe usile impresionante ale unuia dintre cele mai vechi cazinouri din Bucuresti, gazduit de o superba casa veche de pe Calea Victoriei. Construita in 1821, Casa Vernescu a fost ridicata de boierul Filip Lens si a gazduit mai apoi Colegiul Militar, Ministerul de Razbel si Statul Major al Armatei rusesti. Dupa ce a intrat in proprietatea lui Guna Vernescu, casa a fost refacuta de Ion Mincu si pictata de G.D. Mirea. Stiind cite ceva despre istoria bogata a casei si cu gindul ca voi intra pentru prima data intr-un cazinou adevarat, aveam ceva emotii, amplificate si de prezenta prie­tenoasa a celor trei domni care pazeau intrarea si care mi-au deschis, galanti, usa. Trebuie sa spun ca asteptarile mele erau mari, cum sint, pro­babil, cele ale oricarei persoane care a vazut de-a lungul vremii citeva filme produse la Hollywood in care doamne imbracate in rochii lungi aruncau nonsalante jetoane pe mese acoperite de postav, sorbind in acelasi timp sampanie, si alte citeva despre cazinourile stralucitoare si supraaglomerate din Las Vegas.

Interiorul cazinoului, plin de marmura, decoratiuni aurii si oglinzi imense, se potrivea perfect asteptarilor mele. Nu puteam spune, insa, acelasi lucru despre persoanele care il populau. Dincolo de angajatii cazinoului, zimbitori si imbracati in uniforme, foiala din holul principal se datora citorva persoane imbracate mai mult decit casual, care plateau taxa de intrare si mergeau catre mesele sau masinile lor de joc. Am facut o scurta plimbare printre jucatori inainte de a ma aseza intr-un loc ca sa ii privesc mai bine. Mesele de joc erau populate cu tot soiul de personaje: mai tineri sau mai virstnici, mai mult sau mai putin elegant imbracati, jucatorii nu pareau sa aiba in comun decit relaxarea, familiaritatea cu locul si cu regulile unor jocuri care mie imi pareau straine si exotice. In salonul cel mare al cazinoului, Queen’s Room, unde troneaza zece mese de ruleta, poker si Blackjack, sub lumina artificiala a patru candelabre mari, la ora aceea pe care nu as fi vazut-o potrivita vreunei activitati atit de palpitante, jucatorii treceau amuzati de la o masa la alta si de la un joc la altul, schimbind uneori priviri complice sau cite un salut, si concentrindu-se mai apoi pe mizele lor.

Jucatori si pariori

Radu a inceput sa parieze de citiva ani. Cind am discutat, mi-a spus ca mai intii fotbalul si tenisul, sporturile lui preferate, au fost cele pe care se simtea suficient de stapin ca sa poata sa isi dea cu parerea, si a pariat pe echipele sau pe sportivii lui de suflet. „In timp, mi-am dat seama ca nu asa se face. Acum pariez si pe net, si la cafenelele de pariuri – sint o multime, mergi pe strada si poti sa intri in trei la rind, pe cinci sute de metri. Cind nu stiam cum se face, pariam pe cine imi placea mie. Am pierdut mult asa, si o singura data am si cistigat destul de mult, peste 1.000 de euro. Dupa aia am pierdut iar. Acum am invatat cum e treaba cu cotele, cum e mai intelept sa pariez fara sa ma atasez emotional. Pariez destul de putin, ceea ce inseamna ca si cistigurile, si pierderile sint destul de mici, dar imi place. Tot imi mai vine uneori sa pariez pe preferatii mei cind e vreun meci mare. Iar acum am inceput sa joc si poker pe net, imi place din ce in ce mai tare, dar parca tot as vrea sa ma duc sa joc cu cineva.”

Povestea lui Radu este ase­manatoare cu a celorlalti jucatori, mai ales acum. Sint mereu oameni care aleg sa se distreze in felul acesta, care invata, incet, ce le place sa joace mai mult si care parcurg un traseu firesc, de la invatarea jocurilor online sau cu prietenii la jocurile mai serioase de cazinou. Monica Batsis, Casino Manager la Romanian Austrian Casino Corporation (Casino Bucharest, Hotel Intercon­tinental), spune ca „oaspetii unui cazinou sint diversi; incepind cu oameni obisnuiti, dar care au o situatie materiala buna, oameni de afaceri de succes, oameni cu pozitii de conducere in cadrul unor companii de succes, dar toti avind o caracteristica comuna, aceeasi preferinta atunci cind doresc sa se distreze sau sa se relaxeze, si anume aceea de a juca. In cazinou oaspetii gasesc atmosfera electrizanta data de combinatia unica de divertisment, emotie si adrenalina, experienta incitanta a jocurilor de noroc aducind impreuna oaspeti ocazionali precum si jucatori pasionati, care impartasesc deopotriva bucuria succesului la mesele de joc precum si clipele de relaxare dintre partide. Por­tretul-robot al jucatorului: un om sigur pe el, independent, realizat, care accepta si apreciaza provocarile si carora le face fata cu succes. In general, sint mult mai multi barbati decit femei jucatori, dar numarul femeilor jucatori este in crestere”.

La Casino Palace, in schimb, „majoritatea celor care vin sint jucatori for fun”, spune Andrei Frimescu, Marketing and PR Manager. „Virsta medie a juca­torilor este in jur de 50 de ani. In ultima vreme avem din ce in ce mai multi clienti in grup, in cuplu. E un trend interesant si e legat si de spiritul jocului. La masa e un grup de jucatori, in timp ce la aparate joci singur. Ca sa fie client, orice om trebuie sa aiba timpul necesar, un oarecare nivel financiar si sa ii placa jocurile. Jocurile aduc la aceeasi masa o varietate mare de oameni. 60% din clientii nostri sint romani, restul sint chinezi, israelieni, greci si turci. Barbatii reprezinta 65-70% din clienti, restul sint femei, ceea ce nu conteaza prea mult, pentru ca acestea nu sint acti­vitati pentru care sa fie nevoie de o inde­mi­nare speciala. Din punct de vedere al educatiei, aceasta este corelata cu nivelul veniturilor.”

Marius are 42 de ani, o educatie si un nivel de venit care il situeaza binisor peste medie, iar jocurile de noroc sint una dintre pasiunile lui, alaturi de masini si de cai. „Am jucat in cazinouri de aici si din afara, si am jucat cam tot ce se poate juca. Cel mai mult imi place sa joc poker, dar rar gasesti la noi jucatori foarte buni – doar in turnee. Iar pe net nu imi place sa joc. Prietenii mei mai fac asta, dar mie nu mi se pare ca are vreun farmec sa stau sa joc cu niste oameni pe care nu ii vad. Oricum, mi se pare ca la poker asta e toata treaba, cum reactionezi in fata altora, cum te stapinesti. Ce sens mai are sa joci poker fara poker face?”

Marius nu are vreo superstitie majora cind se asaza la masa si spune ca nici nu joaca numai ca sa cistige. „Asta nu inteleg oamenii, ca nu te duci acolo ca sa cistigi averi sau ca sa pierzi totul. Jocurile de noroc sint o distractie ca toate celelalte, poate doar cu mai multa adrenalina. Daca esti rational, stii cind sa te opresti si joci de placere, nu prea ai de ce sa iti faci griji. Nu am auzit pe nimeni sa se ingrijoreze ca va deveni alcoolic daca iese in club in week-end si bea ceva.”

La fel ca oamenii care si-au pierdut mintile la masa de joc, superstitiile despre care ma asteptam sa aud de la jucatori sau de la cei care lucreaza in cazinouri sint, si ele, un mit. „Unii au, iar altii nu au superstitii. Un jucator capata in timp experienta de a lua deciziile care ii sint favorabile la joc. Nu cred ca este nevoie de aptitudini speciale, doar de indrazneala, incredere si spirit de competitie. Am putea spune ca si norocul poate juca un rol, dar eu prefer sa-l numesc inspiratie”, spune Monica Batsis despre jucatorii de la Casino Bucharest.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Mai multe din lifestyle