Iti transformi copilul intr-un narcisist?

„Esti cel mai bun“, iti vine sa ii spui copilului tau de fiecare data cand face un lucru deosebit. E vreun pericol aici sau poti continua sa il lauzi?

Iti transformi copilul intr-un narcisist?

Discutiile astea incep toate la fel – intr-o seara, la cina. Asa a aparut si cea mai recenta intrebare a mea. V-au spus parintii vostri ca sunteti speciali? – imi interogam prietenii stransi in jurul mesei intr-o sambata.

Indiferent de raspunsuri (unii fusesera dintotdeauna cei destepti, aparte, interesanti in familiile lor, in vreme ce altii erau doar admonestati sau priviti cu mirare cand aveau vreo realizare), mi-am dat seama ca aveam de-a face cu o adunare de adulti functionali, deloc narcisisti, care, ajunsi la varste respectabile – am trecut toti, bine, de treizeci de ani –, sunt capabili sa creasca la randul lor copii.

Cateva ore mai tarziu, repetam intrebarea unor oameni ceva mai tineri – cu zece ani, mai exact. Ei bine, de la ei aflam cu totul altceva. Pare-se, generatia lor, a celor care s-au nascut dupa comunism, era mult mai cocolosita decat fuseseram noi. Sinceri si deschisi, imi povesteau despre cum le-au fost intotdeauna apreciate trasnaile si nazbatiile, despre cum au fost declarati intotdeauna cei mai buni, cei mai frumosi, cei mai destepti. Schimbare de mentalitate, mi-am zis, urmarindu-i.

Inca si mai mare este schimbarea cand ma uit la cei care au copii mici acum. Parintii nostri, preocupati mai degraba de supravietuire si de alte activitati mult mai urgente, ne-au ignorat, se pare, o serie de nevoi emotionale. Si nici nu au citit nenumarate manuale de parenting care sa ii invete cum sa ne creasca increderea in noi insine. Cum-necum, a trebuit sa ne ocupam singuri de asta, caci, pentru ei, educatia minimala si acoperirea nevoilor de baza au fost suficiente. Desi urmarile felului in care ne-au crescut se vor vedea, la un moment dat sau la altul. In vreme ce, acum, orice parinte resimte presiunea de a-si creste impecabil copilul, urmand serii intregi de reguli care se afla, de multe ori, in conflict unele cu altele. Si ajungand, in grija lor pentru bunastarea celor mici, sa exagereze. Dar ce legatura are asta cu narcisismul?

Si cum de ajunsesem la intrebarea cu pricina? Ei, asta e alta poveste. Tocmai citisem rezultatele unui studiu care a nascut o multime de dezbateri. Brad Bushman, profesor de comunicare si psihologie la Ohio State University, impreuna cu colaboratorii sai, au studiat comportamentele a 565 de copii cu varste intre 7 si 12 ani, alaturi de parintii lor, pentru a afla de unde apare narcisismul. Rezultatele, publicate in Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, sunt cum nu se poate mai interesante.

Cercetatorii au incercat sa afle, pe parcursul studiului, daca narcisismul, care a ajuns la cote alarmante in lumea occidentala (si care contribuie la agresiunile si violenta din societate), vine din invatarea sociala (adica este cultivat de supraevaluarile parintilor) sau este generat de lipsa de afectiune (asa cum spune teoria psihanalitica). Concluziile la care au ajuns autorii studiului spun ca teoria invatarii sociale are dreptate. Adica e adevarat: ii invatam pe copii sa fie narcisisti spunandu-le in repetate randuri ca sunt cei mai buni.

Comportamentele de felul acesta sunt usor de urmarit cu ochiul liber. O simpla dupa-amiaza petrecuta intr-un loc de joaca sta marturie pentru felul in care parintii aleg sa-si creasca si sa-si educe odraslele. Dincolo de competitia nesfarsita dintre mame, care se aduna la un loc parca anume pentru a lauda virtutile nemaipomenite ale puilor lor, tendinta de a-i supraevalua pe copii vine dintr-un loc comun: o obsesie pentru respectul de sine.

S-au scris carti si s-au facut studii despre acest lucru, iar acum aceasta forma de respect pare sa fie un soi de ideal care trebuie atins de oricine a decis sa aduca pe lume un alt om si sa il creasca responsabil. Fireste, nu e nimic gresit aici. Nevoia de respect de sine apare mai devreme decat capacitatea unui copil de a-si forma o parere despre propria persoana. Gandeste-te numai la imbulzeala de la locul de joaca pe care e nevoit sa o infrunte, la cozile la toaletele de la gradinita si la competitiile scolare, pentru care e nevoie de nervi mai tari decat are un copil. Si, dupa ce toate aceste prime confruntari cu viata reala trec, urmeaza incercari si mai grele – toate adunate la pubertate, o perioada extrem de dificila pentru toti cei care o traverseaza. Dar, spun cercetatorii, respectul de sine nu apare ca urmare a laudelor parintesti. El se dezvolta, mai degraba, ca urmare a caldurii manifestate de parinti.

Dar linia dintre narcisism si respect de sine este fina si greu de observat atunci cand vine vorba despre un copil. Conform studiului, narcisistii, totusi, sunt cei care se simt superiori altora, fantazeaza pe tema succesului personal si se cred indreptatiti sa beneficieze de tratamente speciale. Iar cand acestea nu apar, devin agresivi, uneori chiar violenti. In cuvintele lui Brad Bushman, „respectul de sine inseamna ca esti o persoana la fel de valoroasa ca toti ceilalti oameni, iar narcisismul apare atunci cand crezi ca esti mai bun decat ceilalti.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle