Istoria cool-ului romanesc si mai ales bucurestean

Ar trebui sa incep cu o definitie a notiunii de cool, dar nu am gasit nici una care sa fie multumitoare. Asa ca aleg sa va dau un exemplu: un zid ramine un simplu zid pina cind apare un graffiti pe el. Atunci devine un zid cool.

Incep prin a-mi cere scuze in fata cititorilor care asteapta un text plin de date istorice, marturii arheologice si citate din oamenii celebri care au adaugat cite o caramida la temelia notiunii de cool in România. Se vor trezi, in schimb, cu un text vag, care amesteca perioadele istorice, care se ba­zeaza pe istoria orala si in care faptele obiective sint inlocuite de parerile subiective ale unor malagambisti. Dar acum, ca v-am stirnit interesul si vreti sa aflati ce inseamna „malagambist”, nu veti avea incotro si va trebui sa-l cititi.

INAINTE DE 1989
Nu as vrea sa va trezesc amintiri triste din perioada cozilor la alimentare, cind orice lucru firesc ajunsese sa aiba statutul de cool (colectia de Paris Match, portocalele, guma de mestecat, crema de fata, deodorantul, fotografiile color, jeansii, detergentul frumos mirositor, bananele si penarele colorate, prezervativele si samponul, zaharul si cafeaua), mai ales ca sintem in plina recesiune si
s-ar putea sa aruncati revista din mina si sa alergati la supermarket pentru a va face provizii pentru urmatorii doi ani. Vreau, in schimb, sa va amintesc ca inainte de 1989 era cool sa mergi la 2 Mai si la Vama Veche cu boema artistica si nuda, facind abstractie de statiunile care se intindeau un pic mai la nord, asemenea unui colier de perle socialiste, unde se asculta Radio Vacanta si se lua micul dejun la ora fixa.

Era cool orice lucru care sfida sistemul, erau cool radiourile pentru ca la ele se ascultau Vocea Americii si Europa Libera, nu erau cool televizoarele pentru ca, in afara de desenele animate cu Mihaela, nu mai era nimic de vazut, erau cool videourile pentru ca toti vecinii mei faceau schimb de casete video cu filme de Tarkovsky (pina cind, la un moment dat, s-a copiat un film cu bataie peste caseta cu Nostalgia). Era cool sa nu-ti fie frica sa te exprimi, era cool sa fii in pielea curajoasa a lui Andrei Cadere , un artist conceptual care, in toti cei 33 de ani pe care i-a petrecut in România inainte de a fugi la Paris in 1967, a ramas un outsider al cercurilor artistice si nu a pus piciorul in nici o universitate sau galerie, expunind numai in spatii private (de exemplu intr-o casa din 2 Mai). Pe cit era de cool, pe atit era de pe­riculos sa asculti muzica rock, sa ai parul lung, sa nu fii membru de partid. Of!

1990-1995
Marturiile istorice din aceasta perioada sint destul de vagi, asemenea unor fildesi de mamut depesar dezgropati dupa citeva mii de ani si din care nu a mai ramas decit o bucata de trei centimetri pe care se ingramadesc toti paleontologii. si, pentru ca tot am amintit de mamuti depesari, cred ca si acum, la aproape 20 de ani de la momentul cu pricina, as putea stirni conflicte puternice daca as spune ca rockerii erau mai cool decit depesarii. Sau invers. Asa ca prefer sa nu va spun care este parerea mea adevarata si sa va zic ca ambele categorii erau la fel de cool. Rockotecile si festivalurile de rock (Rock ’91, ’92, ’93 etc.) erau atractia principala pentru prima ca­tegorie, depesotecile si jeansii drepti pentru a doua.

Oare isi mai aminteste cineva de depesoteca Powerhouse din Bucuresti, de linga Cismigiu, unde se asculta Depeche Mode in proportie de 95% si The Cure in proportie de 5%? Sau de barul MBL din Cismigiu, unde rockerii si hippiotii aveau discutii antimondialiste avant la lettre? |n afara de aceste manifestari la limita cool-ului, de citeva festivaluri de jazz si de niste publicatii timide (cum ar fi revista Rock & Pop), nu prea se mai intimpla mare lucru. Haine cool nu existau, Internet nu aveam, MTV-ul care venea pe cablu se lafaia intr-un mainstream destul de enervant, revistele erau pline de retete de pandispan si singurele graffiti din orasele românesti erau semnele de „Hidrant”. Dar aceasta situatie nu va mai dura mult, pentru ca…

1995-2000
…este perioada in care cool-ul isi scoate nasul la aer si-i place. In 1997 apare revista romaneasca 2000 plus cu tenta avangardista, unde redactorii scriau pe rind la singurele doua calculatoare din redactie. Tot in 1997 apare si primul numar al revistei pe care o tineti acum in mina. Dupa cum povestesc cei implicati inca de atunci in procesul de productie, cind se faceau editoriale de moda hainele se cumparau, nu se imprumutau, pentru ca magazinele nu concepeau sa imprumute haine pentru a fi foto­grafiate. 1997 este anul in care are loc prima prezentare de moda haute-couture, cu colectia „Metropolis” semnata de Janine, care in scurt timp deschidea un magazin pe Magheru si lansa parfumul „J de Janine”, a carui imagine era manechinul Oana Cogalniceanu.

Scenele underground de muzica electronica si de hip-hop isi luau avint sa ajunga in overground. (De prin ’94, clubul Studio Martin „se misca” cu DJ Vasile, Seba, Vladone si Niki4, ca­re si-au inceput cariera de DJ inca de pe vremea casetelor). Iar in tot acest timp, un loc constant cool era Laptaria lui Enache, terasa de deasupra Teatrului National. Prin 1998 s-a organizat un bunic al concertelor din prezent, cu Moby, Prodigy, Propeller­heads. Dar, ghinion, nici unul dintre aceste nume nu era atit de cunoscut cum este acum si publicul a fost format in principal din pustani cu viziune care cred ca se felicita si acum pentru ca au fost in sala.

Din fericire pentru bietii oameni aflati in cautarea cool-ului, in Bucuresti s-a deschis in acea perioada magazinul Miniprix, unde se aduceau gramezi intregi de haine din strainatate. Nu costau deloc mult, asa ca mai toata lumea isi permitea sa le customizeze, chiar cu riscul de a le distruge: se taiau minecile jachetelor, fustele si jeansii se scurtau cu foarfeca si bluzele de trening co­lorate erau extrem de a­pre­ciate. Pai, da, evident ca erau apreciate, pentru ca din 1997 se deschisese Web-ul (in primii doi ani fusese Internet Café si sala de biliard si de-abia dupa aceea devenise club) si nu te pu­teai duce imbracat oricum! Goa­na dupa haine era groaznic de obositoare, intr-o epoca in care incaltarile Converse ur­mau sa soseas­ca de-abia peste citiva ani (in 2004, daca nu ma insel). A! Mai exista si magazinul MY X, decorat de Carla Szabo, inventat de Connex, unde se gaseau tot felul de dracii destul de cool: fuste cu multe fermoare, hano­race cu multe fermoare, gentu­te cu multe fer­moare.

Dar sa revenim la Web: pina cind a murit, pe 1 ianuarie 2008, Web-ul a fost inima cool-ului bucurestean, locul in care auzeai prima oara o piesa, in care electroclash-ul (un stil de muzica ce amesteca elemente electro cu New Wave) se nastea sub ochii celor prezenti (mai degraba se teleporta din alte tari, dar, ma rog, sa presupunem ca vorbim despre electroclash-ul românesc), in care auzeai prima oara de un film si unde inca se mai discuta despre cit de creativa este publicitatea. Toata lumea iubea Web-ul si flyer-ele lui colorate care anuntau petrecerile si din care puteti vedea o mostra in aceste pagini. Mai putin Tom Wilson, pe care il stiti de la pagina de muzica si care spune ca…

Locuri, lucruri si fapte care au fost cool in trecut si au sanse aproape inexistente sa-si revina:

  • Vama Veche
  • Piata Obor
  • Club A
  • Legumele din piata (inainte de azotati)
  • Electroclash-ul
  •  Publicitatea
  • Telefoanele mobile
  •  Pretul caselor si chiriile

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle