Interviu ELLE: Nelly Miricioiu, doine din exil

Dupa 35 de ani traiti departe de tara, soprana de origine romana Nelly Miricioiu revine si isi povesteste dorul, in acorduri de cantec vechi romanesc.

Interviu ELLE: Nelly Miricioiu, doine din exil

Intr-unul din saloanele Palatului Cotroceni, soprana Nelly Miricioiu este primita cu aplauze de un public restrans, format din prieteni vechi si iubitori ai muzicii clasice. Astazi implineste 64 de ani, iar vocea pare sa o insoteasca cu acelasi devotament ca la 14 ani, cand atingea fara efort trei octave si debuta in roluri de opera. Curand, Opera Fantastica, evenimentul pus la cale de Luminita Arvunescu, realizator Radio Romania Muzical, in colaborare cu Fundatia Calea Victoriei, se indeparteaza de regia stabilita dinainte. Oamenii profita de fiecare pauza pe care soprana o face din cantat piese vechi romanesti, pentru a-i oferi flori. Unii cer microfonul pentru ca vor sa povesteasca despre o Nelly studenta la Conservatorul din Iasi, in clasa profesorului Tiberiu Popovici, altii despre debutul impreuna la Filarmonica din Iasi, altii despre o Nelly aflata deja in exil la Londra, sarind in ajutor cunostintelor care isi trimit copiii la studii acolo. Cine este aceasta doamna miniona si zambitoare, primita cu atata caldura de public, in¬tr-o seara de primavara, aveam sa descopar doua zile mai tarziu, intr-o pauza de workshop-uri pe care le-a sustinut la Opera Nationala Bucuresti, la finalul voiajului sau in Romania.

Copilul-minune cu „educatie nesanatoasa

Mama lui Nelly, fata de pension, fire artistica si cantareata neprofesionista in Ansamblul Armatei din Husi, a avut intotdeauna viziunea aceasta asupra viitorului fetitei ei. Si-a dorit atat de mult sa o vada cantareata, incat i-a dat si numele dupa celebra Nellie Melba. Destinul nu avea sa intarzie prea mult, pentru ca fetita era un copil- minune. La cinci ani, cand o faringita i-a luat mamei vocea, Nelly s-a oferit sa cante in locul ei o piesa populara in spectacol. Si cum statea cocotata pe un scaun in rochita ei alba, dupa ce acordeonistul i-a dat tonul intr-o cheie diferita de cea stiuta de ea, s-a intors tafnoasa spre acesta si i-a spus: „Maestre, te rog sa nu imi dai note gresite!. Cei de la Radio i-au remarcat vocea si au chemat-o la inregistrari si, in ritmul acesta, la 14 ani canta arii de opera.

Primul semnal de alarma din partea destinului a venit la varsta de 9 ani, atunci cand rostirea cuvantului Dumnezeu intr-un cantec a avut consecinte imediate asupra carierei tatalui, angajat in serviciul Militiei. „Mama era si este si acum regalista, tata, in schimb, era comunist. S-a maritat cu el pentru ca l-a iubit, dar el credea in ideologia comunista. Pe tata comunistii l-au luat de la tara, din casa de lut a bunicilor, l-au facut militar si l-au pus in functii. Insa, dupa acest incident, i s-a comunicat ca nu imi da o educatie sanatoasa, i-au dat gradele jos si l-au mutat disciplinar in Iasi, ceea ce pentru noi a fost un mare noroc, de fapt.

La Iasi, Nelly a avut parte de profesori extraordinari, compozitori, dirijori si regizori de valoare. „Toata educatia era bazata pe intelegerea filosofica si spirituala a muzicii. In Conservator eu citeam Proust, Kafka, Dostoievski. Cand am venit in Vest, am suferit foarte tare pentru ca aici se vorbea numai despre vreme, despre ce punem pe masa. Acum ii inteleg pe vestici si sunt si eu ca ei. Ce atata intensitate! (rade) Dar acele carti m-au ajutat sa gasesc o anumita profunzime in rolurile pe care le-am facut. Am gasit filosofia muzicii nota cu nota. Nu mi-am permis sa ma uit la rol in intregime. In afara de asta, am iubit cinema-ul si filmele alb-negru. Ma uitam la cele cu Bette Davis, cu Anna Magnani, actrite a caror expresivitate ma fascina.

Al doilea soc pe care comunismul i l-a aplicat tatalui a fost cand Nelly a primit, la 22 de ani, raspuns negativ la solicitarea de a concerta in strainatate. „Plecam sa cantam cu securistii dupa noi. Eu nu aveam intentia sa fug din tara, iar tata, care se punea garant pentru mine, nu s-a gandit niciodata ca ar putea exista un astfel de conflict. Pana cand o buna prietena m-a vandut Securitatii cu minciuni. Si, dintr-o data, m-am trezit cu refuz. Tata s-a dus in audienta in Iasi, acolo i s-a spus ca problema e de la Bucuresti. Am venit amandoi la Bucuresti, unde ni s-a spus ca Iasiul e motivul. Nimeni nu se baga. Pana la urma, un coleg i-a aratat tatei scrisoarea prietenei mele. Eu n-am vazut scrisoarea si nu am crezut nimic. Stiam ca mama, care se preocupa sa imi aleaga prietenii, a intrat in conflict cu aceasta fata si, cand tata mi-a zis de scrisoare, am crezut ca este manipularea mamei. Asa ca, la 26 de ani, am plecat de acasa. M-am dus la prietena mea si ce s-a intamplat acolo e subiect de o carte intreaga. Pana la urma am descoperit adevarul si m-a durut foarte rau.

„Voi pe mine moarta nu ma vedeti

In 1972 a fost cea mai tanara participanta la concursul „Francisco Vinas, unde si-a adjudecat marele premiu, iar in 1975 a castigat prima editie a concursului „Maria Callas la Atena. Dupa absolvirea Conservatorului, a fost repartizata pe un post de profesor la Targu Jiu, pe care l-a refuzat. „Mi-am zis: «Ce sa fac eu profesoara la Targu Jiu?». Si de acolo a urmat un drum foarte spinos. M-am mutat la Brasov, unde mi-au facut anonime, m-au arestat direct din teatru, m-au dus intr-o celula si m-au tinut o saptamana inchisa, cu interogatorii. Mi-au dat drumul dimineata la zece, iar seara mi-au impus de la teatru sa cant in Liliacul. Si mi-am zis: «Nu ma prindeti voi pe mine!». Asa ca am cantat si, la sfarsit, cand s-a inchis cortina, m-am intors catre cor – pentru ca stiam ca e cineva din cor care ma invidiaza ingrozitor – si am zis: «Voi pe mine moarta nu ma vedeti». Dupa care mi-am dat demisia, lucru de neinchipuit in comunism. Dar au fost niste persoane care au crezut in mine si si-au dat seama ca sunt foarte chinuita la Brasov. Eram somera si am inceput sa am probleme de nervi, aveam ganduri sa termin socotelile cu viata. M-am mutat in Bucuresti si, pentru ca ma simteam fara protectie, m-am maritat. Dansul era un om foarte bun, avocat de profesie, numai ca ne-am intalnit in locul nepotrivit si la varsta nepotrivita. El a tinut mult la meseria mea si, cand m-am dus in Filipine sa imi linistesc nervii, el a fost cel care m-a indemnat sa nu ma mai intorc. Cand am ajuns acolo, mi-am dat seama ca avea dreptate. Dupa ce am telefonat si i-am spus mamei decizia mea, tata a fost dat afara in trei zile. Sigur ca el a suferit foarte tare. Asadar, nu am avut o zi de pace in regimul comunist. Dar motivul personal, nu politic, pentru care am plecat e acela ca aveam nevoie sa apartin lumii, ca artist. Am suflet romanesc, dar sunt un om al lumii prin arta pe care o fac.

Un artist al lumii

Odata plecata din tara, dupa un exil fortat de sase luni in Filipine, din cauza vizelor, Nelly Miricioiu a inceput sa isi traiasca menirea pe scenele teatrelor lirice din intreaga lume. Incepand cu debutul pe scena Scottish Opera, in 1981, in rolul Violettei din La Traviata de Giuseppe Verdi, si continuand anul urmator cu Nedda din Paiate pe scena Royal Opera House din Londra, doi ani mai tarziu Nelly Miricioiu debuta la Scala din Milano, in rolul titular din Lucia di Lammermoor. Adevarata consacrare a venit odata cu abordarea repertoriului bel canto, alegand atat roluri din operele lui Rossini, cat si din Donizetti si Bellini, in opere ca Anna Bolena, Roberto Devereux, Il pirata, Norma. Opera Rara a inregistrat cu ea un repertoriu impresionant. Printre solistii celebri alaturi de care a urcat pe scena se numara Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Placido Domingo, Giuseppe Taddei si Roberto Alagna.

Daca i-a fost greu? Nelly spune ca a trait multa vreme cu frustrarea ca nu apartine unui grup. „Sunt prea directa, prea deschisa, nu stiu sa lingusesc, daca e o chestie pe care o cred, o spun. Din cauza asta nu am apartinut unui grup si am fost de multe ori dezavantajata. Artistii duc o viata de singuratate. Singurii companioni au fost multa vreme Dumnezeu si propria voce. „Sansa mea in muzica a fost ca am avut parte de regizori extraordinari si ca aveam timp sa repetam. Regiile noi durau intre 4 si 6 saptamani. E adevarat: era obositor. Stateam de la 8 la 11-13 ore pe zi la repetitii. Iti pierzi gandurile, identitatea, nu mai stii in ce lume esti. Nu iti mai spun ca regizorii veneau cu cate cinci asistenti, dirijorii cu zece! Ce fac acesti asistenti?! Mai ales cei de dirijori sunt foarte haiosi: unul ii aducea cafeaua, unul ii tinea apa, unul paltonul, unul prosopul… asta era pe vremea mea. Si nu aveau nici o sansa vreodata sa dirijeze. Dirijorul si regizorul nu aveau timp sa vina sa vorbeasca cu tine personal, trimiteau asistentul si acesta iti dadea interpretarea lui proprie. Dar cu mine nu le-a mers. Ca eu cu asistentii nu vorbesc!

O intreb daca a avut ceva de invatat de la eroinele pe care le-a interpretat si imi raspunde ca mai degraba muzica a invatat-o lectii de viata. „Cand am avut de interpretat Lucia, m-am dus la o casa de nebuni sa le observ privirea, obiceiurile. In Traviata, in afara de faptul ca am fost chiar eu bolnava de tuberculoza si imi amintesc exact cum era, am invatat cum se descompune corpul cand esti atacat de o boala. Exista un fel de fragmentare a corpului. Trebuie sa ai o intelegere spirituala a mortii. La fel ca balerina care are acel dans al mortii lebedei si pe care o vezi cum gradat isi controleaza muschii si cade, la fel si eu trebuie sa gasesc formula prin care tehnic sa ii permit corpului sa cada, fara sa pierd suportul vocii. Asa mi-am creat eu rolurile.

O frumusete interesanta, nu papusareasca IMG_2350-as-Smart-Object-1

In spatele persoanei puternice si bataioase care trebuie sa fi fost Nelly Miricioiu se ascunde un om fragil si vulnerabil. O recunoaste chiar ea. Dar tot in spatele ei, la propriu, o urmeaza si acum cel care i-a dat puterea sa mearga mai departe. E vorba de Barry Kirk, un inginer britanic pe care l-a gasit prin metoda clasica de dating! Dar o las pe Nelly sa spuna toata povestea: „Eu fiind inconjurata numai de homosexuali si de barbati insurati, nu prea aveam unde sa imi gasesc un sot. Si, cum rasfoiam eu o revista pentru femei, am dat peste o rubrica de dateline. Plateai putini bani, 80 de pounds pe an, si trebuia sa le trimiti niste detalii despre tine: ce religie ai, ce educatie, in ce zona a Londrei traiesti, ce situatie materiala ai. La schimb, ei iti trimiteau o lista cu sase persoane si datele lor de contact. Regula era ca, daca nu iti raspund trei persoane la telefon sau la scrisoare, ei iti mai dau gratuit inca o lista. Si cum eu aveam doar doua saptamani de stat acasa intre contracte, in care sa imi gasesc un om, n-am mai asteptat si le-am zis ca mi-au raspuns numai doi. Am primit in total vreo sase liste si am cunoscut in felul acesta oameni foarte draguti, decenti, marea majoritate foarte timizi. Lui Barry i-am scris, spunandu-i ca sunt alba si de religie ortodoxa, sunt desteapta, sunt Berbec si sunt frumoasa, daca vrea sa ma vada frumoasa. Fac o paranteza aici ca sa iti zic ca n-am crezut niciodata ca as avea calitati fizice. Am fost mereu the ugly duckling. De mica aveam fata de cal, cu oasele pronuntate, eram inalta si slaba. Culmea e ca aceasta fata mare pe scena e foarte expresiva si m-a ajutat enorm. Dar la vremea aceea ma intristam. Mama venea si imi zicea ca nu am o frumusete papusareasca, de vitrina, ci o frumusete interesanta. Ma innebunea cu chestia asta! Am lucrat mult cu mine ca sa gasesc machiajul si coafura care sa ma multumeasca.

Revenind la Barry, m-a enervat ca mi-a raspuns printr-o scrisoare batuta la masina, impersonal. Asa ca am pus mana pe telefon si l-am sunat. Am vorbit trei ore. Aveam atatea subiecte de discutat si conversatia se lega atat de bine, incat nu am simtit nevoia sa ii zic ca sunt cantareata de opera. I-am zis ca sunt secretara si ca imi place muzica. Cand am pus telefonul jos, am zis: «Asta este. Nici nu imi pasa cum arata». Si, cand l-am vazut, nu l-am vazut de fapt. Pentru mine nu era o prezenta fizica. La 37 de ani s-a casatorit cu Barry si doi ani mai tarziu venea pe lume si fiul lor. Au urmat cinci ani grei, de calatorii in trei, din contract in contract. Pe atunci nu exista Internet, iar lui Barry ii lua trei zile sa gaseasca un fax, o priza sau un adaptor ca sa reia legaturile cu partenerii de business. „Nu am vrut dadaca la copil. Amandoi a trebuit sa ne ocupam de el. In timpul repetitiilor, Barry cunostea toate parcurile din lume, iar eu, cand terminam la teatru, intram in rolul de mama. Era obositor, dar cel putin mi-am crescut copilul si am trait emotia de a fi mama.

La fel ca la inceput, Barry o urmeaza si in aceasta calatorie pe moldoveanca vorbareata si vesela. In studioul foto unde are loc sedinta noastra, isi priveste sotia cum redevine diva sub pensulele si tuburile de fixativ ale echipei ELLE. Fredoneaza o melodie, ii mai face cate o poza cu telefonul si nu pare sa se plictiseasca o clipa, desi toata lumea vorbeste in romana. S-a insurat cu o soprana si asta ii ocupa tot timpul.

de Alina Baisan
Fotograf: George Pruteanu.
Fashion editor: Cristina Craciun.
Machiaj: Flori Naghel, make-up artist MAC Cosmetics Romania.
Coafura: Costel Vilcu, hairstylist Keune Studio Fashion Hair.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din lifestyle