Interviu cu fotograful Miles Aldridge

Editia a optsprezecea a Calendarului Lavazza graviteaza in jurul temei interpretate de fotograful Miles Aldridge pentru calendarul 2010, sub forma reprezentarii fotografice a sase dintre cele mai iubite cantece italienesti: Va’ Pensiero, Guarda Che Luna, ‘O Sole Mio, Con Te Partirò, Baciami Piccina si Nessun Dorma.

Calendarul Lavazza a fost interpretat de cei mai mari fotografi ai lumii. Cum v-ati simtit cand v-au cerut sa produceti editia din 2010?
Cand am primit telefonul de la Lavazza, am fost foarte emotionat pentru ca sunt foarte constient de istoria Calendarului, de mostenirea pe care acesta o promite si de amplitudinea campaniei. Prin urmare am fost flatat si bucuros de a avea oportunitatea sa lucrez la acest proiect – ca un fel de linie care a inceput cu Newton (sunt un mare fan!), si a continuat cu Ellen Von Unwerth, David La Chapelle, Annie Leibovitz. Sunt foarte fericit sa fac parte din aceasta echipa extraordinara.

Tema noului Calendar Lavazza este Italianismul. Ca englez, care este viziunea dumneavoastra despre Italianism si care este interpretarea pozelor din calendar?
Toate ideile pe care le-am avut despre Italia mi-au venit in parte datorita filmelor, in parte prin galerii de arta si muzee, insa in special prin filmele lui Fellini, Pasolini, Rossellini, De Sica, chiar si Scorsese, care este evident Italian American.

Din aceasta perspectiva, ideii de viata italiana si de stil de viata i-a fost data o interpretare exagerata si bizara a vietii moderne. Acest lucru m-a fermecat si m-a facut sa ma gandesc la a demara proiectul. Cantece, muzica, Italianism si combinatia dintre toate acestea si, in mod special, Cinecittà, unde a avut loc filmarea. A fost minunat sa simtim spiritual lui Fellini si bucuria si nebunia lui prezente in ideile noastre chiar de la inceput. Pozele mele sunt expresia acestei realitati amplificate.

Ati vorbit despre muzica, tema din acest an a calendarului. Ati crescut intr-o familie de artisti: care este relatia dumneavoastra cu muzica si in ce fel au inspirat stilul dumneavoastra fotografic pop-art-ul si muzica rock?
Tatal meu era, si este inca, un foarte cunoscut art director si grafician; el m-a introdus intr-o lume a muzicii si a culturii pop. Au existat mereu muzicieni la noi in casa si in studioul din Londra, asa ca am crescut alaturi de imagini foarte sexy, stralucitoare, indiferent daca tata lucra la coperti de album sau la postere. Sic red ca acest trecut mi-a influentat profound stilul de a poza. Am primit foarte multa inspiratie din mediul in care am crescut, precum ar fi muzica. Este in general foarte insufletitoare sic red ca alegerea de cantece italienesti pentru acest proiect a fost o idee foarte buna, ea a dat un sort de ritm pozelor, chiar dinainte de a incepe munca propriuzisa.

Cum este munca alaturi de Lavazza si de agentia Armando Testa? Care a fost relatia cu echipa care a lucrat la proiect?
A fost o experienta foarte frumoasa si plina de recompense. Sunt sigur ca orice fotograf ar fi incantat sa aiba un proiect in care ti se ofera foarte multa libertate si posibilitatea de a a te exprima pe tine insuti si ideile tale. Lavazza si agentia Armando Testa au fost minunati. Echipa Lavazza a fost foarte deschisa, foarte suportiva si respectuoasa fata de munca pe care am facut-o.

Ati spus ca v-ati inspirat foarte mult din operele lui Fellini si Antonioni: ati fot entuziasmat la gandul ca veti filma in Cinecittà?
Mai mult decat entuziasmat. M-am indragostit de Cinecittà si de oamenii care lucrau acolo din secunda in care am pus piciorul pe platoul nr. 15 si am vazut un set de desene pe care l-am conceput in Londra cum a prins viata, acordandu-se o atentie deosebita detaliului. Totul a fost perfect, orice este posibil in Cinecittà. Si apoi, istoria acestui loc este unica: sa vezi unele dintre statuile care au fost in filmele lui Fellini a fost de-a dreptul emotionant, ca si plimbarile prin platoul nr. 5, marele platou in care Fellini a lucrat.

Pot spune ca sufletul Cinecittà este incredibil de viu. A fost e importanta lectia in ceea ce priveste profesionalismul si dedicatia. Si desigur, un lucru tipic pentru cultura italiana, totul este conceput si lucrat aici cu o extraordinara atentie pentru estetica. Aceasta frumusete instinctiva a italienilor m-a cucerit.

Aceasta teorie a esteticii frumosului a infulentat alegerea modelelor? Ce cautati intr-un model?
Caut intotdeaua o fata interesanta mai degraba decat una pur frumoasa; frumusetea pura nu este interesanta pentru mine, imi place ca frumusetea sa fie surprinzatoare si enigmatica. Un exemplu ar fi Giorgia Frost in Nessun Dorma. Caracterul si spiritul ei sunt atat de frumoase incat atunci cand am instalat decorul si am rugat-o sa intre in pielea personajului, m-a spulberat cu energia si cu reinterpretarea ei personala a ceea ce ii sugerasem pentru personajul din Nessun Dorma.

Ne puteti spune cate ceva despre povestea fiecarei poze?
In Nessun dorma este vorba despre o femeie, noaptea, intr-un oras viu si plin de lumini colorate. O femeie care nu poate dormi pentru ca este prea emotionata de viata insasi.
Baciami piccina: saruturi, foarte multe saruturi. Imi place idea in care femeia este indragostita de cafea si de cestile de cafea. In amiaza mare, ea inchide usa de la domitor, ia toate cestile de cafea si le saruta avand practice o aventura amoroasa cu cestile ei de cafea.
Va pensiero nu a fost doar despre ideea de zbor dar si despre a imagina lucrurile mai departe de viata normala, zburand in imaginatia cuiva, in alta lume, o lume de fantezie. Am venit cu aceasta imagine a unor statui frumoase. Mi-a placut ideea fetei care plutea catre statuia masculina.
In Guarda che luna este evident vorba despre o femeie noaptea; imi place ideea ca ea coboara in secret in gradina, nu poate dormi, este insomniaca. Se odihneste langa un elesteu, uitandu-se in jos. Apa reflecta imaginea ei si a Lunii; pe suprafata apei plutesc cesti de cafea.
Con te partirò se bazeaza pe ideea unei mari care separa viata de ideea de aventura care se afla pe celalalt mal. Am folosit un limbaj vizual, similar celor lui Hitchcock si Fellini, accentuand distinctia psihologica dintre viata reala si vis.
O sole mio s-a vrut a fi o imagine limpede, jucausa si viu colorata, asemenea unui musical tip Hollywood, cu un dram de sexy.

Vezi aici imaginile Calendarului Lavazza 2010.

fotograful Miles Aldridge, Francesca Lavazza si fotomodelele calendarului Lavazza

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle