Interviu cu arhitectul Alex Adam – Uritenia suprima frumusetea

Daca cinematografia romaneasca s-a afirmat odata cu aparitia noului val de cineasti, acum este rindul arhitecturii sa ii urmeze exemplul. Alex Adam, de la biroul bucurestean a.a studio, este unul dintre tinerii arhitecti care are sansa sa schimbe macar pe alocuri felul in care arata lumea in care traim.

Alex Adam n-a stat degeaba in ultimii ani. Nici el, si nici colegii sai Roger Pop, Andrei Adam, Aylin Medina Bagas si Madalina Florea: pe CV-ul a.a studio sint trecute peste 30 de proiecte rea­lizate, premiul intii la Anuala de Arhitectura (Bucuresti, 2008), la sectiunea amenajari interioare, o nominalizare la BPB Trophy (Bruxelles, 2008) si una la Architecture Awards (Moscova, 2008) si o lunga serie de aparitii in presa romaneasca si straina.

Am stat de vorba cu Alex Adam despre case, blocuri, Bucuresti si despre relatia speciala care se naste intre un spatiu si cel care il locuieste.

ELLE: Nu pot sa nu te intreb de ce te-ai facut arhitect.

Alex Adam: Atunci eu nu pot sa nu-ti spun ca m-am hotarit sa devin arhitect de la 14 ani, la o virsta cind stiam doar ca imi plac cladirile si ca-mi place sa desenez, dar habar nu aveam ce inseamna arhitectura. {i m-am tinut de hotarire, uite.

ELLE: A fost greu inceputul? Fara portofoliu cred ca este destul de complicat sa convingi pe cineva ca ii poti face o casa ca-n vise.

A.A.: Inceputul e intotdeauna greu, dar nu-ti dai seama de asta. Primul proiect la care am lucrat a fost amenajarea unui bar din Petrosani. Am proiectat si am facut pe comanda niste scaune masive de metal, grele de tot, ca sa nu isi mai arunce clientii cu scaunele in cap atunci cind se imbata. Vedeti, inceputul trebuie sa fie greu, altfel exista risc de accidentare! Serios vorbind, atunci cind m-am apucat de treaba am pornit la drum cu acest principiu care a functionat foarte bine: „Daca ma lasati sa fac ce vreau, nu negociez suma cu care sint platit”.

ELLE: {i intre timp lucrurile au evoluat in directia buna… Intr-un caz ideal, cu cit ai mai mult succes, cu atit faci mai putine compromisuri. Tu cum stai cu compromisurile?

A.A.: Atita timp cit nu pui banii pe primul loc si cit nu renunti la calitate in favoarea cantitatii, nu ai de ce sa faci compromisuri. Noi am evitat proiectele mari, cum ar fi cartierele, si am ales sa investim energie in constructii sau amenajari la o scara mai mica. Este ideal sa poti face tu totul: de la concept pina la coaja, la ultima piulita si la ultimul surub.

ELLE: Cum se gindeste un spatiu? Il faceti dupa chipul si asemanarea viitorului proprietar, dar ce inseamna asta mai exact?

A.A.: In primul rind, trebuie sa simtim ca exista chimie intre noi si acest viitor proprietar si ca avem o imagine cit de cit asemanatoare despre rezultatul ‰ final. Apoi urmeaza o etapa foarte importanta: discutiile lungi care sa ne ajute pe noi sa-i cunoastem pe cei care vor locui in spatiul pe care il gindim, sa intelegem ce vor ei de la noi. Daca este vorba de o familie, stam de vorba cu toata lumea: copii, bunici, conteaza viziunea fiecaruia. Discutiile despre tabieturi sint extrem de importante („Ce faci dimineata? Bei cafea si apoi faci dus sau invers?”). Nu glumesc! Am facut recent o casa cu o chicineta linga dormitor, pentru ca proprie­tarul sa nu fie nevoit sa coboare imediat cum se trezeste in bucatarie pentru a-si face cafea. Sistemul se construieste in functie de nevoile celor care il locuiesc, nu trebuie ca acestia din urma sa-si organizeze viata in functie de sistem, ca in blocurile comuniste construite dupa planuri stas. Sint multe lucruri de care trebuie sa tii cont, si la multe dintre ele clientul nu s-a gindit niciodata: daca soarele trebuie sa vina in dormitor seara sau dimineata, de exemplu. Exista clienti care vin la intilnirea cu arhitectul cu foi rupte din revista si-i spun „Vreau sa arate asa!”, dar acesta este unul dintre aspectele triste ale meseriei. O casa are o poveste mult mai complicata in spate.

ELLE: Dar voi sinteti activi pe piata de lux. Daca nu dispui de resurse atit de consistente, poti indraz­ni sa te gindesti la o casa de vis?

A.A.: Da, eu cred ca da. Trebuie doar sa-ti bati capul mult mai mult si sa te pregatesti de un razboi al nervilor.

ELLE: Urmeaza o intrebare foarte prozaica. Am testat pe pielea mea si pe pielea lumii din jurul meu neseriozitatea lucratorilor. Zugravii gresesc culorile si cind ii suni sa le spui ca bej nu inseamna galben citron nu-ti mai raspund la telefon, instalatorii fac inundatii, faiantarii iti sparg faianta, electricienii iti strica ce-au facut zugravii. Voua nu vi se intimpla astfel de lucruri?

A.A.: O-ho, cum sa nu ni se intimple? Degeaba se intilnesc zece arhitecti cu zece ingineri si bat pal­ma daca n-au muncitori cu care sa vorbeasca aceeasi limba. Noi am proiectat detalii, am facut planuri, am explicat, am crezut ca am fost intelesi. Si cind am ajuns pe santier am descoperit ca mun­citorii mincau parizer cu rosii pe planurile noastre pentru ca oricum nu stiau sa le citeasca. Pot sa-ti mai povestesc si de un spa pe care l-am amenajat undeva prin Muntii Paring, unde muncitorii au lipit mozaicul invers, cu hirtia care il proteja la exterior orientata spre perete. Si apoi se mirau cum cadeau mii de bucatele pe jos si s-au enervat ca a trebuit sa-l puna bu­cata cu bucata. Asa ca n-avem incotro, mergem zi de zi pe santier, explicam, desenam, ne asiguram ca muncitorii au priceput ce au de facut si ca lucrurile ies cum trebuie Si mai punem si noi mina, montam cite un corp de iluminat, cite o garnitura de la baie…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle