Interviu cu actorul Serban Pavlu – Viata e prea scurta ca sa nu fii actor

Actorul Serban Pavlu vorbeste despre meseria sa, despre roluri si personaje si despre o noapte petrecuta intr-un lift imaginar.

Interviu cu actorul Serban Pavlu – Viata e prea scurta ca sa nu fii actor

Cu Serban Pavlu, Pepe, cum i se mai spune prin industrie, am intalnire pe terasa de la Carturesti. Si daca ar fi ajuns o suta de oameni in acelasi timp, tot pe el l-as fi vazut primul. Are un mod natural si dezinvolt de a ocupa spatiul, ca si cum i-ar apartine. Ca mai toti oamenii inalti, Serban are un mers leganat, care ii da un aer nonsalant. Pune pe masa cheile de la masina si pachetul de tigari. „Vrei o tigara?” Refuz politicos propunerea lui. Fara introducere, ca si cum ne-am cunoaste de cand lumea, imi vorbeste despre Bulandra, unde lucreaza din 1997, si despre conditia actorului in Romania.

ELLE: O sa incep cu o intrebare originala, cum iti plac tie. Edison spunea ca geniul e 99% transpiratie si 1% inspiratie. E adevarat si in cazul actorilor?
Serban Pavlu: In cazul actorilor geniul nu e primul lucru care imi vine in minte. Cand faci o meserie de foarte multa vreme, inveti sa inlaturi in timp cliseele. Cat la suta e arta, cat la suta e meserie? Am descoperit ca, fata de alte domenii artistice, lucrurile sunt putin diferite. Nu vreau sa spun ca nu exista actori de geniu. Dar inainte de asta, cred ca actoria tine foarte mult de context, de un text, de un regizor, de un loc. De repetitii in prezenta altor colegi. M-am obisnuit sa privesc actoria ca pe o meserie. Si daca se transforma cand si cand in arta, cu atat mai bine.

ELLE: Stiu ca ai vorbit despre regizorii care lucreaza cu non-actori. Ce diferente sunt intre actorii profesionisti si non-actori?
S.P.: Exista o apetenta a regizorilor pentru genul asta de actorie, pentru ca, de multe ori, aduce cu sine o prospetime, o abordare inedita. E una mai frusta decat ar avea-o un actor care, datorita profesionalizarii excesive, incepe sa foloseasca niste „sertare“, niste clisee. Asta e o alta particularitate a artei, a meseriei mele. Oamenii pot juca si daca au alte profesii.

ELLE: Si atunci ce e un actor si ce e un non-actor?
S.P.: Depinde ce vrei sa numesti actori. Un om care joaca, sau un om care a studiat teatru. Eu numesc actor un om care joaca. Pe mine nu ma intreaba nici un regizor ce facultate am facut cand joc.

ELLE: Trebuie sa crezi in personajul pe care il joci, daca vrei sa interpretezi bine un rol?
S.P.: Nu e obligatoriu sa crezi intr-un rol, dar trebuie sa crezi in propozitia pe care o spui, sa fie ceva din tine care sa o faca sa insemne ceva. Trebuie sa umpli propozitia aia cu ceva dinauntrul tau. Poti sa nu crezi. Daca il joci pe Hitler, nu trebuie sa crezi in ce a facut Hitler. Am discutat cu un actor care l-a jucat pe Stalin la teatru si care incepuse sa explice in stanga si in dreapta ca Stalin a avut si parti bune. El incerca sa-si asume la modul asta rolul. Ca sa fii credibil trebuie sa apelezi la o parte din tine care rezoneaza cu ceva ce a facut omul ala.

ELLE: Care este rolul pe care ti-a fost cel mai greu sa-l interpretezi?
S.P.: Relu din Umbre – e sofer de taxi si recuperator de bani, lucreaza cu mafioti. Nu are multe in comun cu mine. Eu nu sunt un actor de compozitie. Nu stapanesc asa de bine tehnica de a ma transforma in altcineva. Relu e un tip care are o anumita siguranta, care are un contact cu lumea interlopa, crescut pe strada, care stie sa loveasca, sa se apere. Eu nu sunt deloc asa. Mi-a fost foarte greu. Eu sunt mai expansiv, mai copilaros. Imi plac tot felul de glume absurde, de limbaj, si nu prea am fost bun la chestiile astea de contact, la batai. Am facut sport, dar niciodata n-am dat un pumn. Macar asa sa ai o poveste personala, sa fi fost, sa zicem, cel mai tare din liceu.

ELLE: Si oamenii te identifica cu personajul, chiar daca tu nu esti deloc asa.
S.P.: Da. E o putere imensa pe care o are cinematografia si, mai ales, televiziunea. Si-ti dai seama cand vin jurnalistii si te intreaba: „cat te-ai antrenat?“. Eu n-am nimic impotriva intrebarilor de tipul asta, dar cand ti se pun de mai multe ori, devine obositor.

ELLE: Este vreun personaj pe care ai vrea foarte mult sa-l joci?
S.P.: Imi place mult o carte care se cheama Moscova-Petuski, scrisa de un autor rus, Venedikt Erofeev. E un monolog al unui alcoolic. Mi se pare foarte bun. Mi-ar placea sa fac o dramatizare dupa romanul asta. Rusii au un umor aparte, care mie imi place mult. E, de fapt, o poveste tragica, presarata cu un pic de derizoriu.

ELLE: Care sunt regizorii cu care ti-ar placea sa lucrezi?
S.P.: Cu Claire Denis, imi plac foarte mult filmele ei, in special unul care se cheama Beau travail. Sau cu Leos Carax. E un tip de cinema care ma atrage. Nu stiu daca as fi bun in rolurile de tipul asta, dar cred ca, uneori, poti urmari actul artistic nu ca pe un roman, ci ca pe un concert.

ELLE: Daca ar trebui sa ramai inchis o noapte intr-un lift mic, cu o sticla de vin si cu un actor roman, pe cine ai alege?
S.P.: (rade) Nici macar un actor nu ar vrea sa ramana inchis intr-un lift cu un actor… Hm, cred ca as vrea sa fie Radu Beligan, ca are multe de povestit. Sau nu! Cu un actor care nu bea, ca sa-mi ramana mie sticla de vin. Rosu, da?

de Ileana F. Buzea
Foto: Adi Marineci pentru HBO Romania

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle