Intermezzo venetian, de Alex. Leo Serban

Unul dintre motivele pentru care am acceptat sa public Dietetica lui Robinson (care e mai mult schita unei carti decit o carte propriu-zisa) a fost acela de a propu­ne o caligrafie de viata.

Intermezzo venetian, de Alex. Leo Serban

Nu i-as zice – si nu i-am zis – „filozofie”, pentru ca suna pretentios; si nici „etica” nu m-a lasat inima sa-i spun – pentru ca nu ma pricep. Dar o caligrafie (adica o dietetica), da: cartea-care-nu-e-carte lasa sa transpara, printre rinduri, dorinta de a infrumuseta viata. Nu cu ghirlande si alte zorzoane, ci – dimpotriva – cu putine lucruri si cit mai multe experiente frumoase (ceea ce anglo-saxonii numesc „quality moments”).

De a lasa in urma ta, ca o carte bine scrisa, viata ta intreaga – traita frumos… Fiind mai mult un fel de „manual prospectiv”, astept – in fiecare moment – sa mi se intimple ceea ce mi-am propus. Nu pun la inima intimplarile neplacute, dar ma incarc – cit pentru un an intreg – cu cele desfatatoare. Un astfel de moment mi s-a intimplat recent, reusind sa intoarca frumos cu fata la lumina o zi care incepuse mohorit.

Plecasem, asadar, de la Cannes cu trenul, urmind sa schimb la Milano cu un altul, spre Venetia. Mai facusem o data drumul acesta, imi placuse si abia asteptam sa ma plimb din nou prin „Serenissima” timp de trei ore, intre doua trenuri… Cind ai putin timp la dispozitie, simturile tale se incordeaza la maximum, incercind sa prinda si sa distileze cit mai mult in cit mai putin; asa se nasc amintirile – sticlute cu esente.

Din nefericire, planul meu s-a izbit de haosul imperturbabil al SNCF-ului francez: trenul meu a avut o intirziere de 40 de minute, ratind astfel legatura la Milano. Eram suparat, gindindu-ma nu doar la disconfortul pierderii unor rezervari ci, mai ales, la acea ora pe care ar fi trebuit s-o scad din placerile Venetiei… Din fericire, pe drum, am primit sms-ul pe care doream sa-l primesc: invitatia la o persoana necunoscuta, care locuia la Venetia. Mi se dadea si adresa precisa: Campo Santa Margherita.

Cunosteam bine acel „campo”, dar nu mai fusesem niciodata la cineva care sa locuiasca in „campo”! Si, de asemenea, nu mai avusesem niciodata un plan si un scop atit de precis, la Venetia: m-am dat jos din tren, mi-am lasat valiza la bagaje si am ajuns exact in Campo Sta Margherita, unde persoana deja ma astepta. M-a dus pe una dintre stradutele care marginesc un canal si am intrat intr-o casa care parea un palat, cu tapiserii vechi cit peretii, oglinzi la fel de mari, tablouri la fel de vechi ca tapiseriile si o gradina de trandafiri care, la acel ceas tirziu de seara, imprastia un parfum ametitor…

Dupa ce ne-am satisfacut poftele, menajera franceza ne-a adus – la masa cu luminari aprinse – cea mai gustoasa paella pe care-am mincat-o vreodata, urmata de cea mai savuroasa salata de fructe. Parea un vis, o fantasma, un film; era realitate. Pentru un „dietetician”, aceasta intilnire a placerilor neprevazute cu placerile planuite este unul dintre cele mai pretioase lucruri pentru care merita sa traiesti.

Articol publicat in ELLE August 2008

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle