Inteligența artificială: cum ne schimbă viața și cât de periculoasă este de fapt pentru oameni

Fie că ne dăm sau nu seama, inteligența artificială face parte din viața noastră. Și pentru a se dezvolta împrumută din tot ceea ce știm, ce facem, ce suntem. 

Inteligența artificială: cum ne schimbă viața și cât de periculoasă este de fapt pentru oameni

Până în 2030, China își propune să devină lider mondial în domeniul inteligenței artificiale, iar guvernul a finanțat programe de cercetare în valoare de miliarde de euro. Google are o întreagă divizie de cercetare în domeniul AI, iar dintre cele 9.100 de patente primite de inventatorii IBM în 2018, 1.600 (aproape 20%) erau din domeniul inteligenței artificiale. Apoi, fondatorul Tesla, Elon Musk, a donat recent zece milioane de dolari pentru studii organizației non-profit OpenAI. Toți titanii lumii se grăbesc să investească în inteligența artificială, o ramură a științei care promite să fie o mină de aur, dar și să ne facă viața mai ușoară. Poate atât de ușoară încât nu vom mai avea slujbe, după cum dezbat mai jos. Însă această inteligență artificială (pe scurt, AI) începe să fie ușor-ușor implementată în viața noastră prin diverse aplicații și procese automatizate, fără să ne dăm măcar seama, pentru că puțini dintre noi înțeleg ce înseamnă ea de fapt. Și care e diferența dintre acest tip de inteligență și roboții programați, algoritmi sau tehnologie informatică.

„Termenul de inteligență artificială este utilizat colocvial pentru a descrie mașinile care imită funcțiile cognitive pe care le asociază oamenii cu alte minți umane, cum ar fi ‘învățarea’ și ‘rezolvarea problemelor’. […] Kaplan și Haenlein clasifică inteligența artificială în trei tipuri diferite de sisteme AI: inteligență artificială analitică, inspirată de om, și umanizată”, conform Wikipedia.

„Inteligența artificială își propune să deslușească misterul gândirii. Ea construiește modele matematice și sisteme computaționale care alătură raționamentul logic de învățarea prin experiență pentru a ajunge să vadă, să înțeleagă și să prezică evenimentele din jur precum o facem noi, oamenii. Tot mai fascinantă în drumul său, inteligența rămâne în permanență de descoperit, într-un ciclu al recunoașterii și creației.”, spune conf. univ. dr. Marius Leordeanu, doctor în robotică, conferențiar la departamentul de calculatoare al Universității Politehnice București și cercetător științific la Institutul de Matematică al Academiei Române.

Nu sunt un robot

„Inteligența artificială (AI) și programarea roboților (ML, de la machine learning) sunt cele mai inovatoare tehnologii de azi și au potențialul să transforme complet majoritatea industriilor și organizațiilor, iar asta înseamnă că toată lumea trebuie să înțeleagă elementele de bază ale acestui domeniu care se dezvoltă rapid și a cărui influență poate avea ramificații asupra vieții, carierei și afacerii lor”, spune Bernard Marr, autor și consultant strategic pentru companii și guverne în probleme de tehnologie. Dar ce înseamnă de fapt acești termeni și cum ar putea cineva fără formație de inginer să înțeleagă diferența dintre ei?

Inteligența artificială este creată după modelul creierului uman, o rețea gigantică de neuroni interconectați. Cum funcționează o celulă nervoasă? Impulsurile electrice sunt transmise printr-un efect de domino de la un neuron la altul, iar circuitul format e cel care naște gândurile, concluziile, dilemele noastre. Iar inteligența artificială încearcă să reproducă acest circuit formând o rețea neuronală digitală. Deci AI este o tehnologie care poate simula comportamentul uman fără să fie programată anterior. Machine learning este o parte integrată a AI și cea care îi permite inteligenței să învețe din datele precedente. Dacă ar fi să facem o comparație cu noi, AI e precum istețimea nativă, iar machine learning e educația. În cadrul programării roboților sunt folosiți algoritmi (niște programe mult mai simple decât se crede), care învață din experiență – precum cei cu care suntem familiari de pe Facebook, Instagram, Google sau YouTube, care știu ce îți place în baza datelor furnizate de tine în trecut. Apoi, inteligența artificială nu e sinonimă cu tehnologia informatică. Pentru a înțelege AI în profunzime trebuie să știi psihologie, filosofie, neuroștiințe, matematică, biologie, economie, statistică, lingvistică și informatică, pe când tehnologia informatică se referă la soluții de software, programe, cod – toate se bazează pe funcții predefinite.

Un exemplu bun al inteligenței artificiale este robotul Boston Dynamic’s Atlas (merită să-l cauți pe YouTube), care poate să navigheze și să evite obstacole, deși nu știe care vor fi acestea – ia decizii de unul singur, iar un robot preprogramat nu ar fi capabil să facă asta. Pentru a rezuma: algoritmii sunt seturi de instrucțiuni, simple sau complexe, iar inteligența artificială și tehnologia de învățare automată sunt, ambele, seturi de algoritmi, dar diferă în funcție de modul în care datele sunt structurate în sistem. Spre exemplu, atunci când îți schimbi parola și trebuie să recunoști niște litere desenate ciudat (captcha) platforma încearcă să-și dea seama dacă ești sau nu un algoritm, iar tu recunoști literele pentru că ești om și vezi dincolo de pattern-uri. Un robot care beneficiază de inteligență artificială ar putea să le recunoască, la fel de bine ca tine.

Confort, cu costul intimității

Deși acum suntem cei mai buni în recunoașterea vorbirii, AI a întrecut precizia umană de a recunoaște imagini. La Universitatea Stanford o rețea neuronală artificială a ajuns să învețe, spre exemplu, cum să identifice tuberculoza. Mai întâi, sistemul a fost educat cu mii de radiografii ale unor bolnavi de tuberculoză și date clinice. Iar acum a ajuns să identifice corect afecțiunea (uneori mai precis decât medicii). Și de fiecare dată când are acces la o nouă poză, structura neuronală artificială se adaptează, iar rata succesului se îmbunătățește. Însă, fără date, inteligența artificială nu ar fi existat. De fapt, acest concept aparent futurist nu e nou deloc – a fost fondat ca disciplină academică în 1956 și de atunci a trecut mai multe valuri de optimism, urmate de dezamăgiri și pierderi de fonduri (cunoscute sub numele de „ierni ale AI”). Însă, în cea mai mare parte a istoriei sale, cercetarea AI a eșuat din cauza lipsei unor computere ultraperformante care să le înmagazineze/furnizeze – computere pe care acum le avem. Și din cauza lipsei datelor – pe care acum le oferim cu toții de bunăvoie.

De fapt, datele (adică informațiile despre noi, de la obiceiuri de cumpărare, divertisment, modul în care reacționăm la diverși stimuli) au devenit cel mai mare atu de business și stau la baza tuturor tehnologiilor noi, precum analizele predictive, inteligența artificială, învățarea automată etc. 90% din toate datele din lume au fost acumulate în ultimii ani, conform documentarului Artificial Intelligence & Agorithms: pros & cons. Și cine deține cele mai multe date despre noi? Google, Facebook, Apple, Amazon și, mai nou, Huawei. Practic, acestor giganți le furnizăm prin smartphone-uri și alte dispozitive totul despre noi, de la câți pași facem la ora la care ne culcăm, oamenii pe care îi urmărim sau cu care comunicăm și până la ce visăm să ne cumpărăm. Însă cât de etic sunt folosite aceste date, cât ne ajută? Și, oare, se pot întoarce împotriva noastră? Ai mai cere o a doua opinie la un diagnostic comparat cu milioane de cazuri similare? Ai fi mai senin dacă ai fi condus prin oraș de o mașină inteligentă care ia toate deciziile pentru tine? Te-ai simți mai în siguranță față de eventualitatea unui jaf dacă tot orașul ar fi sub supraveghere video?

Acest lucru se întâmplă deja în Shanghai, unde tot orașul e supervizat de inteligența artificială care poate să estimeze totul, de la cât de repede sunt consumate resursele de apă la câte paturi libere sunt în spitale. America pendulează de la confidențialitatea extremă a acțiunilor giganților din Silicon Valley (a se citi: lipsă de transparență) și până la faptul că umblă zvonul că ar fi la fel de supravegheați precum cei din China, dar fără știrea lor. Iar în UE sunt cele mai dure reglementări, poate de aceea Google și Microsoft sunt unele dintre companiile cu cele mai generoase bugete de lobby la Bruxelles. Această industrie a datelor private constituie o miză uriașă. Dar cu intimitatea noastră cum rămâne?

În noiembrie 2019, lanțul de cafenele indian Chaayos a provocat un val de revoltă pe Twitter când a cerut clienților să plătească cu o tehnologie de recunoaștere facială. Pe măsură ce companiile încep să recunoască potențialul acestei tehnici, oamenii își dau seama că nu se simt pregătiți să facă acest pas și aproximativ 60% din consumatorii din SUA cred că această tehnologie este înfiorătoare, conform unui raport de cercetare SONARTM.

În același timp, producătorul coreean Kia vrea să încorporeze în automobile o tehnologie de citire a emoțiilor (care include recunoașterea expresiilor faciale) în viața șoferilor. La CES Tech Show din 2019, compania a dezvăluit lumii sistemul Real-time Emotion Adaptive Driving, care monitorizează emoțiile, pulsul și activitatea electrotermică pentru a descifra emoțiile și a ajusta setările din mașină (precum luminozitatea, muzica) în conformitate cu ele. Deci, fie că suntem revoltați sau încântați, recunoașterea facială face deja parte din viața noastră (prin intermediul smartphone-urilor noastre și prin Facebook) și capătă teren și în alte domenii.

Arta, ultima frontieră

În timp ce e un fapt că oamenii care lucrează în restaurante sau cafenele cred că ar putea fi înlocuiți de roboți (în fabrici deja totul este automatizat), artiștii și scriitorii nu erau foarte îngrijorați de acest aspect până recent. Arta este o îndeletnicire profund umană. Însă o nouă generație de artiști inițiază o renaștere creativă prin intermediul inteligenței artificiale. În noiembrie 2019, Jean-Michel Jarre, unul dintre părinții muzicii electronice, a lansat Eon, un „album infinit”, după cum îl numește el. Proiectul folosește șapte ore de muzică a lui Jarre și o adaptează pentru a crea o experiență muzicală unică, dinamică în evoluție, pentru fiecare ascultător în parte. Albumul nu se termină niciodată, nu e repetitiv, posibilitățile de combinare organică a bucăților muzicale sunt infinite. „Apariția AI este o revoluție. Pentru prima dată combinăm procesul creativ în sine cu o mașină. În 10 sau 15 ani, roboții vor avea emoții și vor putea să plângă. Cred că e cool și interesant. Acest lucru va aduce o nouă abordare a procesului creativ”, a declarat Jarre pentru BBC.

Refik Anadol e un alt artist fascinat de AI. Proiectul lui, Machine Hallucinations, explorează New York-ul prin mintea unei mașini și ridică întrebări asupra definiției conștiinței într-un moment în care tehnologia deține toate amintirile noastre culturale. Proiectul a fost inaugurat la Artechouse New York, o galerie dedicată artei digitale din Manhattan. Pentru a crea expoziția, Anadol a adunat milioane de imagini ale arhitecturii iconice și peisajelor urbane din New York, apoi, cu ajutorul machine learning, al AI și al algoritmilor, a recreat orașul din perspectiva unui robot.

În această categorie se încadrează și Smile Project: Deep Immersive Art with Realtime Human-AI Interaction, un proiect ce folosește rețele neurale adânci prin care sistemul AI interacționează cu omul, îi recunoaște mișcările și expresiile, apoi îi răspunde inteligent prin diferite tipare de lumină, învățând automat să reflecte starea de spirit a privitorului. „Privitorul participă astfel la actul creației, iar opera creată devine, la rândul său, privitor. În această oglindă dintre om și mașină, trăirile și sentimentele exprimate prin zâmbet și mișcare își găsesc răspuns într-o lume ce depășește omul, dar care devine, în același timp, mai umană”, explică conf. univ. dr. Marius Leordeanu, inventatorul conceptului în curs de patentare care a fost expus, printre altele, și la Festivalul de Artă Digitală Binar, din noiembrie 2019.

Galeria de artă Barbican din Londra explorează, de asemenea, conceptul umanității și al creativității într-o lume cufundată digital. În cadrul expoziției AI 2019, More than Human, s-a pus problema: „Ce înseamnă să fii om într-o perioadă în care tehnologia schimbă totul”. Și tot anul trecut, compania Clear Channel din Suedia a lansat Emotional Art Gallery, o serie de 250 de panouri digitale în stațiile de metrou din Stockholm, care au folosit opere digitale pentru a reduce stresul călătorilor. Cu ajutorul datelor disponibile din căutările Google, social media, a știrilor și a informațiilor despre trafic, sistemul a selectat câte o piesă de artă pentru a fi afișată pe fiecare ecran, răspunzând în timp real stării de spirit a orașului. Toate lucrările au avut ca scop insuflarea unor emoții pozitive.

Busola morală a inteligenței artificiale

În viitor, vom putea intra în supermarket și să cumpărăm ce vrem, iar sistemul de supraveghere ne va lua banii de pe card automat, fără să stăm coadă, să scoatem cardul sau să primim chitanțe. Cafeaua ne va fi servită exact așa cum ne-o dorim, și va fi perfectă de fiecare dată, de un robot care nu ne va scrie niciodată numele greșit. Iar în restaurante vom fi serviți de roboți, cu mâncare preparată impecabil tot de ei. Am zis în viitor? Nu, asta se întâmplă acum, pe când scriu aceste rânduri. Magazinul care îți ia banii de pe card doar prin recunoașterea facială, fără coadă, e Amazon Go, din Washington. Cafeneaua robotizată, Cafe X, e în San Francisco, iar restaurante robotizate sunt în Beijing și Tokyo. Umanoidul Sophia, realizat de Hanson Robotics, dă interviuri la TV. Cred că e suficient pentru a ne da seama că trăim în era inteligenței artificiale. 

Însă una dintre cele mai interesante aplicații ale acestui tip de inteligență o reprezintă mașinile care se conduc singure, pentru că promit un viitor fără accidente. Dar oare așa este? Adică AI ne ajută oricum în prevenirea accidentelor, prin moduri subtile, precum asistența la frânare. Însă s-a constatat că atâta timp cât există participanți umani în trafic, accidentele nu pot fi evitate. În cadrul unui accident care implică doar oameni, vina se împarte altfel, intervin emoțiile, panica, frica, deciziile luate într-o fracțiune de secundă nu pot fi blamate până la capăt. Însă computerele mașinilor înregistrează totul în timp real din mai multe unghiuri, drept urmare, pentru ele timpul curge mai lent și au posibilitatea de a alege. Iar aici intervin problemele de etică, precum cea clasică, cu oamenii legați de șinele de tren: dacă ar fi ca, prin acționarea unui macaz, să alegi ca un tren să treacă peste un singur om, legat de o șină, sau peste cinci, legați de cealaltă, ce vei face – salvezi unul sau cinci? Cum cuantifici valoarea unei vieți? Și ce busolă morală ar trebui să urmeze inteligența artificială care ar trebui să aleagă între sacrificiul propriu sau uciderea din culpă a unui pieton care traversează neregulamentar?

MIT Media Lab își pune aceste probleme și a lansat un sondaj prin intermediul căruia oamenii pot alege cum și-ar dori să acționeze o mașină care se conduce singură (îți recomand să îl rezolvi la moralmachine.mit.edu). Până acum au avut 40 de milioane de respondenți, și astfel cercetătorii au aflat ce cred oamenii din diverse părți ale lumii, unde sunt de acord și unde intervin diferențele. Participanții iau în considerare mai mulți factori, precum genul pietonilor, vârsta, dacă trec strada ilegal sau nu. În anumite privințe majoritatea prioritizează salvarea mai multor vieți, favorizează copiii și persoanele care respectă regulile de circulație. În Franța viața femeilor și copiilor a fost cuantificată ca mai importantă decât a altora, iar în Germania, respondenții au spus că ar prefera ca vehiculul să ia decizia. Însă asta poate să implice și sacrificiul propriu – o viață într-o mașină autonomă versus cinci copii, spre exemplu.

Și aici intervin problemele etice, dar și dezastrele speculate de oameni precum Stephen Hawking sau Elon Musk, care spuneau că AI e periculoasă și ne poate pecetlui sfârșitul. Imaginează-ți că un supercreier artificial este îndoctrinat cu o busolă morală utopică, la care umanitatea doar aspiră, dar nu a adoptat-o niciodată. Și această inteligență ar decide că suntem răi, că facem rău și ne facem rău – ceea ce știm deja. Oare cum ar proceda?

Citește și:
Getty Museum propune oamenilor să reproducă opere celebre într-un mod inedit, iar rezultatul este foarte amuzant

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle