Îndemn pentru medici de la Camelia Roiu, medicul ATI care a demascat ororile de la Colectiv

Camelia Roiu, medicul care a demascat în presă neregulile din spitalele românești după tragedia de la Colectiv, transmite un mesaj ferm către medici.

Îndemn pentru medici de la Camelia Roiu, medicul ATI care a demascat ororile de la Colectiv

Cu Camelia Roiu, medicul care a demascat ororile de la Colectiv vorbind cu presa, ne întâlneam în urmă cu o lună și jumătate ca să ne povestească ce a simțit atunci și ce a determinat-o să ia decizia curajoasă de a ieși public și de a spune că în spitalele din România (dar în special în Spitalul de Arși din București, în care lucrează și azi) există infecții nosocomiale, iar mai târziu de a filma larvele de pe rănile unui pacient. Se întâmpla înainte de lansarea documentarului Colectiv în cinematografe, iar Camelia Roiu era exact cum ne-o imaginaserăm. Fragilă ca apariție, dar cu o privire care arăta hotărârea omului care știe că a luat decizia cea bună, cea cu care a putut să trăiască de atunci încoace, chiar dacă denunțurile ei i-au crescut reputația de paria în rândurile medicilor cărora le-a fost mai comod să spună, la unison cu autoritățile, că au de toate.

„Bună ziua! Sunt medic la Spitalul de Arși și asist neputincioasă la mascarada care e vândută oamenilor pe toate canalele și prin toate mijloacele. Dacă vreți să știți adevărul, dați-mi un semn, doar dacă sunteți într-adevăr interesați, deoarece rezervele mele de încredere sunt aproape epuizate.' La momentul la care făcea acest apel către Gazeta Sporturilor, Camelia Roiu transmisese deja, către Rise Project, fișele unor pacienți arși contaminați cu bacterii. Asta după ce avusese și în trecut, înainte de Colectiv, conflicte cu managerul spitalului – atât de intense încât, ne spunea, nici nu a fost chemată în seara incendiului la spitalul care avea să primească o mulțime de răniți. Câteva luni mai târziu, la momentul la care a făcut publice filmările cu larve care se mișcau pe plaga unui pacient, chiar Ministrul Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu, o admonesta ironic pentru că era în total dezacord cu „aceste metode și că își imaginează cum este să muncești ca doctor și să stea cineva la „popoul tău și să filmeze'. Or eu nu filmasem pe nimeni făcând operații. Eu filmasem ceva ce era de neimaginat.', ne spunea recent.

Acum, în plină criză a sănătății, care depășește cu mult nu doar sistemul românesc, dar și pe unele dintre cele mai performante din lume, Camelia Roiu vorbește din nou. După ce aseară câștiga, la Gala Premiilor Superscrieri #9, premiul special Revoluția cititorului, alături de Nicoleta Ciobanu și Laura Nițu, Camelia Roiu spunea: „De data asta am fost eu, mâine puteți fi oricare dintre voi. Oferiți-vă această libertate. Libertatea de a vorbi, de a vă revolta, de a riposta, pentru că așa vă respectați. Presa rămâne singura care mai poate da putere vocilor noastre. Sprijiniți-i cum puteți, sub orice formă, pentru că nu sunt înregimentați și nu au în spate infractori îmbogățiți. Ei sunt șansa noastră de a ne însănătoși ca nație.'

Iar cu doar câteva ore în urmă posta un mesaj pe propriul cont de Facebook, un avertisment pentru ceea ce poate să se întâmple și un îndemn ferm pentru medicii care se află azi în prima linie a luptei contra coronavirusului, medici care lucrează în spitale depășite din punct de vedere tehnic, medici care nu au încă echipamente de protecție și care, s-a dovedit chiar ieri, sunt lăsați să se infecteze de manageri care își abuzează constant funcțiile, să vorbească. Medicul Camelia Roiu a vorbit și despre inițiativa recentă a ministrului liberal al sănătății Victor Costache de a deschide o poartă către privatizarea sistemului de sănătate, dar și despre necesitatea unui sistem public de sănătate consolidat în permanență. De asemenea, ea a atras atenția și asupra lipsei de transparență cu care operează în aceste zile sistemul de sănătate. Citește mai jos mesajul integral al Cameliei Roiu.

'Tocmai acum, când vruseră și liberalii să privatizeze tot, veni ăsta micu încoronat, microscopic și fără creier să ne învețe multe lucruri, printre altele, că o societate evoluată, cu respect suprem pentru viață și individ, nu poate exista fără un sistem sanitar de stat puternic subvenționat, consolidat în permanență, riguros și standardizat.

Tot cu ocazia asta, mai aflăm de la dr Sandesc, președintele societății de ATI, că avem 2600 de paturi de terapie intensivă în toată țara, dar că doar jumătate au ventilatoare. Păi, domnu doctor, din pixul cui s-au avizat ca paturi de TI? Știți că, prin definiție, terapia intensivă se ocupă cu susținerea funcțiilor vitale, în principiu respirația și circulația, așa că patul fără ventilator e pat de odihnă, domnule doctor, nu pat de TI. Probabil că așa, din pix, s-au făcut multe secții de TI, ca știți cum e la noi, când există o personalitate medicală insuficient valorizată, îi facem din pix o secție, cu tot ce scrie la lege, ce dacă în realitate n-avem nimic, nici măcar numărul de paturi de pe hârtie. Cam ăștia suntem, un sistem făcut din pix, o țară făcută din pix.

Aud că deja a început prin spitale exercitarea delirului de putere prin hârtii în care se interzice comunicarea publică a informațiilor legate de activitatea medicală. Îmi pare rău că, atunci când am vorbit eu, medicii au tăcut. Dragii mei colegi, VORBIȚI, pentru că acum e chiar pe viață și pe moarte! Mulți dintre noi se vor îmbolnăvi, unii poate chiar vor muri, iar cei mai în vârstă (și nu numai) s-ar putea să ajungem să fim triați, ca în Italia, sau să nu mai apucăm un ventilator disponibil, din alea numărate de Sandesc. Protejați-vă și respectați-va viața, demnitatea și meseria! Sunteți suverani în actul medical, pentru că răspundeți individual, nu poate nimeni să vă impună lucruri.

E timpul să ne recâștigăm umanitatea și respectul unii față de alții, pacienți și doctori deopotrivă.
Domnule Costache, singura salvare este să testați toți pacienții care intră în spitale, indiferent dacă se încadrează sau nu în definițiile voastre, indiferent dacă au sau nu simptomatologie, pentru că e logică pură, riscați să infectați tot personalul medical, cum s-a întâmplat deja. Or, la ora asta, resursa umană din spitale este echivalentă cu viața. Sunt singurii care vă pot îngriji și salva.

Dacă nu veți face asta va fi catastrofal și, după ce se va fi sfârșit potopul, vă promit că ăștia care vom/ vor mai rămâne vom/ vor avea grijă să plătiți pentru toată iresponsabilitatea.'

Citește și:
Comunitatea de makeri din România produce viziere de protecție pentru medici, în contextul epuizării echipamentelor de protecție

Foto: Ștefan Dani pentru ELLE România.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle