Impreuna la bine si la greu: cand partenerul tau refuza sa se angajeze

Recesiunea a lovit in egala masura barbatii si femeile, lasindu-i fara loc de munca. Insa, daca ai un partener care, dupa un an de stat acasa, nu mai da semne ca vrea sa se angajeze, a venit momentul sa iei atitudine. Alina Baisan a aflat de la specialistii in consiliere si recrutare cum anume.

Impreuna la bine si la greu: cand partenerul tau refuza sa se angajeze

In prima luna: „Iubito, mi-am dat demisia!!!” Aflase ca urmau sa fie taiate salariile cu 35% si oricum se saturase de pretentiile lui X si ale lui Y. „Foarte bine ai facut. Acum te poti gindi la ce vrei sa faci cu adevarat! In privinta banilor, nu-ti face griji. Ne descurcam noi cumva.” Cite dintre voi se regasesc in acest scenariu? Judecind dupa propriul meu cerc de prietene si cunostinte, destul de multe. La un moment dat, in cursul anului trecut, eram trei fete in redactia ELLE cu partenerii acasa, jobless. Floriana Enescu, managing director la compania de headhunting Qualia, confirma faptul ca „pentru multi barbati, perioada 2009-2010 a fost dificila dupa pierderea locului de munca. Potrivit Institutului National de Statistica, in primul trimestru al anului, rata somajului in rindul barbatilor a fost cu 1,4 puncte procentuale mai mare decit in rindul femeilor, respectiv de 8,2% pentru barbati, fata de 6,8% pentru femei.”

Intrucit multe dintre noi am ajuns sa cistigam la fel ca partenerii nostri, pierderea jobului sau parasirea locului de munca de catre acestia nu mai pare atit de dezastruoasa ca pe vremuri, cind barbatul era cel care trebuia sa aduca banii in casa. Sa nu uitam totusi ca traim in Romania, iar multe cupluri au aplicat egalitatea intre sexe in defavoarea femeii, in sensul ca, desi ambii parteneri au acelasi succes in plan profesional, acasa tot femeile sint cele pe umerii carora pica responsabilitatea me­najului, hranei si a cresterii copiilor.

Asa se face ca straduinta noastra de a fi aceste superfemei cu o cariera si o familie perfecte a deve­nit pentru multe dintre noi o capcana. Psi­­ho­lo­gul Gina Apolzan explica: „Se asteap­ta ca un barbat sa indeplineasca acest rol de a fi stilpul familiei, de a reusi in viata, de a fi pu­ternic. De ceva vreme insa, barbatii au inceput sa se descotoroseasca de aceasta presiune, fie prin abordarea unui stil de viata independenta (vezi burlacia), fie prin cau­tarea unei par­te­ne­re care sa cistige daca nu la fel de bine ca ei, chiar mai bine. Si acestea sint consecintele re­vo­lutiei sexuale care au determinat ca femeile sa fie mai independente, sa re­fuze statul la cratita, dar in acelasi timp cu con­secinte neintentionate si probabil neanticipa­te ale felului in care si barbatii s-au schimbat.”

Din pacate, perioada de entuziasm ce apare imediat dupa parasirea unui loc de munca, in care descoperi libertatea de a dormi pina la prinz sau de a merge la cinema in mijlocul zilei, se duce repede, odata ce aplicatiile pe e-jobs, Best jobs sau My jobs nu dau nici un rezultat, cind prietenii ca­re au promis ca vor pune o vorba buna la HR nu mai raspund la telefon, iar televizorul si canapeaua devin prietenii lui cei mai buni pentru insomniile care incep sa se instaleze. In acest timp, tu, superpartenera care esti, mergi la job, vii acasa vesela – ca sa nu-i induci o stare de spirit proasta –, gatesti mincarurile lui preferate si te straduiesti sa arati cit mai bine… pentru el.

Dupa doua-trei luni: „Ai mai gasit ceva?” „Ni­mic. Am mai trimis citeva CV-uri pe Best jobs.” „Pe cutare l-ai sunat?” „Nu l-am sunat.” „Si cind ai de gind sa il suni?” Sesizati, va rog, ten­siunea din raspunsul ei. Avem nevoie de sfa­tul psihologului: „Nu este o perioada determinata de la momentul aflarii verdictului de nean­gajat pina la instalarea apatiei”, ne spune Gina Apolzan. „Fiecare trece prin perioada de optimism «o sa ne descurcam», urmata de zile petrecute in fata calculatorului, pe site-uri dedicate gasirii unui loc de munca sau pur si simplu jucindu-se pe calculator sau stind in fata televizorului. Nimeni nu indrazneste sa abordeze direct problema cu barbatul aflat in sufe­rinta cronica. Dupa pierderea unui loc de mun­ca, dupa aparitia depresiei mai urmeaza si o potentiala pierdere a partenerei la care nu prea se mai gindeste nimeni.”

Exact! In timp ce el isi plinge de mila, ea se da peste cap sa faca fata cerintelor propriului job, pe care nu-si permite sa il piarda tocmai acum; ajunge acasa si gaseste un couch potato, care si-a pierdut orice interes (daca a avut vreodata) pentru curatenia locuintei, gatit sau avut grija de copii. Lui i-ar placea sa iasa putin in oras, intrucit a stat toata ziua in casa, ea nu se gindeste decit la cum sa se duca mai repede la culcare. Incet-incet, lipsa job-ului devine subiect tabu in cuplu. „Cel mai des se intimpla ca partenerii sa nu discute, iar bar­batul sa abordeze cu stoicism si fara prea multe vaicareli, caci aceasta este educatia – big boys don’t cry – noul statut de somer. Bar­batul nu vorbeste despre insuccesul lui, chiar da­ca a fost concediat din motive independen­te de vointa sa, si aluneca pe panta depresiei si a solitudinii.

Inecat in propria suferinta, refuza sa mai vada eforturile partenerei de a face fata situatiei din punct de vedere material, cit si eforturile ei de a-l mai scoate din galeata cu melancolie in care se scufunda treptat. Ginduri negre de genul «nu sint bun de nimic», «tot incerc sa gasesc ceva, dar nu ma mai cauta nimeni la virsta asta sau pe specializarea mea» sint din ce in ce mai dese.” Tot psihologul vine cu o posibila solutie: „Rezolvarea consta in implicarea in activitati. Vorbeam cu un prieten care a avut la un moment dat in viata lui patru locuri de munca si il intrebam ce s-ar face daca si-ar pierde locul de munca. Mi-a raspuns ca nu s-ar vedea stind locului, ar lucra la casa, s-ar juca cu copilul, ar face curat in casa, orice numai sa nu stea sa isi plinga de mila. Prietenul meu merge la extreme, dar mi-a dat un sfat sanatos. Fiecare barbat care si-a pierdut locul de munca poate prelua din sarcinile partene­rei. Si asta nu ar insemna ca el este un fraier, ci doar un om cu o abordare sanatoasa a vietii”.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle