Imposibila iubire?

Zvonuri, soapte, ba uneori chiar voci hotarate sustin ca femeile devin tot mai greu de suportat. Ca nu mai stim sa iubim simplu si frumos, ca pe vremea bunicii. Urmarea? Barbatul sufera, cuplul agonizeaza, razboiul continua.

Imposibila iubire?

Totul a inceput cu o carte pe care mi-a imprumutat-o un bun prieten ce se afla pe-atunci intr-o perioada existentiala oarecum tulbure. Cartea se numea „Plateforme“, de Michel Houellebecq si, dupa cum aveam sa aflu ulterior, facuse ceva vilva in jurul ei. Dar sa va povestesc, pe scurt, despre ce-i vorba. Dupa moartea tatalui sau, Michel, eroul (sau, mai curind, anti-eroul) acestei carti, un barbat de patruzeci de ani, depresiv si dezabuzat, celibatar convins, duce o viata lipsita de orice stralucire. El frecventeaza cu regularitate un peep-show, se excita in fata televizorului si este mereu in cautarea unei fericiri imposibil de aflat. Intr-o zi, anti-eroul nostru se hotaraste sa-si ofere o excursie in Thailanda, pentru a iesi din aceasta monotonie. Ajuns la Bangkok, el o cunoaste pe Valérie, care lucra la o agentie de turism.

Cei doi se indragostesc si decid ca, la intoarcerea la Paris, sa locuiasca impreuna. Michel este, in sfirsit, fericit. Valérie are tot ce trebuie ca sa placa unui barbat: e frumoasa, inteligenta, educata si dotata cu un apetit sexual considerabil. Femeia ideala in vi­ziunea multora. Da, dar iata ca, intorsi in Thailanda pentru a pune pe picioare un lant de sex-cluburi, Valérie cade victima unui atentat comis de un comando musulman si moare in bratele iubitului sau. Temerile mai vechi ale lui Michel s-au adeverit: povestea lor era prea frumoasa, prea de ne­sperat ca sa poata exista. Acesta, neconsolat, esueaza la Pattaya, capitala a turismului se­xual, un fel de cloaca, un canal terminal care colecteaza rezi­duurile nevrozelor occidentale. Acolo, Michel decide sa renunte la viata si la placerile ei, asteptind moartea cu o seninatate pe care ar invidia-o chiar si un calugar budist.

Finalul eroului nostru mediocru ma duce cu gindul la Marlon Brando in „Apocalipsa acum“, intins pe salteaua lui de paie si sfirsind cu cuvintele: „oroare, oroare“. Dar nu pentru valoarea ei literara m-am hotarit sa va povestesc cartea lui Michel Houellebecq (da, Michel, ca si eroul sau), ci pentru ideea pe care o sustine autorul ei si care isi gaseste destul de multi adepti: aceea ca iubirea a devenit imposibila in societatea mo­derna. Caci, v-ati prins, sint sigura, povestea asta e de fapt o fabula.

Tot mai multi barbati sustin ideea ca viata de cuplu e in impas si ca vinovate de acest lucru sint femeile, care cer din ce in ce mai mult si ofera din ce in ce mai putin. Ei se simt inselati in asteptarile lor, dorinta moare incetul cu incetul, nu mai pot comunica cu femeile. Asadar, barbatul sufera, cuplul agonizeaza. Ei, ce parere aveti? Elucubratii dezabuzate ale unor misogini incorigibili sau lucidi­tate implacabila? Uite-asa m-am hotarit eu sa sa-mi fac de lucru si sa aflu cit mai multe despre acest subiect.

Din punctul de vedere al specialistilor (adica psihologi, socio­logi, terapeuti de cuplu), afacerea pare destul de serioasa. Unii admit faptul ca barbatii nu sint tocmai fericiti si, intr-o anumita masura, femeile ar fi responsabile de acest lucru. Un cor tot mai numeros de barbati clameaza amare esecuri sentimentale si sexuale, in special in intervalul frumoasei virste de 40-60 de ani. Ei se pling ca tovarasele lor le cer sa-si asume prea multe responsabilitati: sa reuseasca pe plan profesional, sa fie amanti perfecti, tandri si virili in acelasi timp… Astfel, ei traiesc cu teama permanenta de a nu fi la inaltime. Rezultatul? Trei sferturi dintre barbati, pur si simplu, se tem de femeile lor. Cel putin asa spun statisticile, am cercetat cu atentie!

In acelasi timp, tinerii de 20-30 de ani, ai caror tati au fost deja „castrati” de acest terorism fe­minin, cauta cu disperare un model masculin la care sa se raporteze si pe care sa-si construiasca propria virilitate. In aceste conditii nu e de mirare ca le e din ce in ce mai greu sa creada in iubire. Hm… Sa fie o teorie cam reactionara si antifeminista? „Nu neaparat“, sustine psihiatrul Petru Biolan, „dar indraznim a denunta faptul ca exista o forma de agresivitate feminina! In societatea noastra, drepturile femeii au devenit sacre, ceea ce este, pina la un punct, normal dupa secole de opresiune, dar asta nu justifica tratamentul plin de cruzime al unor femei fata de barbatii lor. Daca lucrurile vor continua asa, din ce in ce mai multi barbati vor renunta la viata de cuplu.”

Nu credeti? Iata ce mi-a zis Dan, 35 de ani: „Recunosc ca, in domeniul social, inegalitatea intre sexe persista inca, dar in viata privata femeile au luat un mare avantaj, si asta de mult timp. Inca de la inceputul relatiei cu un barbat, ele se asteapta de la acesta sa puncteze la toate capitolele: el trebuie sa fie un accesoriu social pe masura ei, cu un job, o masina, un apartament cel putin la fel de bune ca ale ei; de la el asteapta sa-i calmeze angoasele, sa-i faca un copil – asupra caruia are din ce in ce mai putine drepturi si pe care il va pierde in caz de divort –, totul fara nici o compensatie, caci in schema lor de program nu mai este loc pentru dorintele barba­tului. Cine se gindeste la frustrarea sexuala de care are parte un barbat atunci cind femeia lui nu are chef sa faca amor? Sincer, eu cred ca este imposibil sa satisfaci o femeie azi fara a te pre­face sau a te minti pe tine insuti. Unii barbati intra in acest joc, devin chiar complici, de parca s-ar simti datori sa ispaseasca pacatele generatiilor anterioare, dar eu refuz aceasta comedie. Asa ca prefer sa traiesc singur.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle