Huawei lansează campania Addicted To You

Care-i treaba cu dependența de tehnologie și cum o putem înlocui? Huawei și noua lor campanie - Addicted To You - vin cu soluția!

Huawei lansează campania Addicted To You

În ziua de astăzi este de prisos să afirm că telefonul este accesoriul, dacă îl putem numi așa, de care nu ne putem lipsi nicicum. Până la urmă, trăim în era tehnologiei și a vitezei, ceea ce nu e un lucru rău. Din contră! Dar, așa cum orice lucru făcut în exces dăunează (în afară de râs, cu cât mai mult, cu atât mai bine!), ei bine, și smartphone-ul tău are nevoie de o pauză și, mai important de fapt, tu ai nevoie de o pauză de la el. De ce mai exact, poate te întrebi. Pentru că suntem oameni și avem nevoie de interacțiune umană înainte de cea virtuală. Da, interacțiunea cu alții face-to-face ne este vitală. De aia suntem ființe sociale, nu?

Pun pariu că ți s-a întâmplat de multe ori să te găsești uitându-te pe ecranul smartphone-ului tău din lipsă de activitate, din plictiseală și complet inconștient. Sau, gândește-te de câte ori nu te-ai întâlnit cu grupul de prieteni iar la un moment dat stăteați toți cu nasul în telefoane în loc să împărtășiți live experiențele și poveștile. Că doar de aia ați făcut efortul de-a vă strânge în același loc, nu? Dar ni se întâmplă involuntar, nouă, tuturor. Nu e tragic, însă trebuie să conștientizezi că dependența de tehnologie poate avea urmări mai puțin fericite, atât pentru sănătatea ta fizică (ochii, capul etc), cât și pentru cea mentală și emoțională.

O campanie extrem de pozitivă vine din partea celor de la Huawei, iată, prin care își încurajează consumatorii să pună telefoanele deoparte și să interacționeze mai mult cu cei din jur. Cred că și titlul campaniei este unul deosebit ales – Addicted To You – și pe care îl putem traduce într-o notă sentimentală, umană, poate chiar romantică, dacă vrei, în ciuda prezenței cuvântului „dependent”. Vezi ce ușor este să transformi o dependență, de fapt, în ceva frumos și sănătos?

Statisticile lor (care rezultă din cercetarea realizată de către compania Ipsos ce a fost efectuată în luna ianuarie 2018 pe piețele din Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovenia și Turcia), arată că noi folosim smartphone-ul în fiecare zi de când ne trezim și până ne culcăm – literalmente! Nu cred că vine ca un șoc pentru tine, dar atunci când ești pus în fața unor cifre, lucrurile par, deodată, mult mai serioase. Așadar, am să-ți spun că 79% dintre români folosesc telefonul înainte de culcare pentru a citi mail-uri sau a verifica conturile de Social Media, în timp ce 64% fac asta când se trezesc. (Rezultate obținute de Huawei în urma sondajului „Relații Inteligente”) Asta îi include atât pe mileniali&Co – 60%), cât și pe generațiile dinainte.

Deci, probabil te întrebi ce face, mai exact, această inițiativă. Am să-ți explic: Addicted To You este o aplicație digitală prin care poți face o declarație celui drag printr-o imagine. Cât de cool este asta? Mai mult, ești și răsplătit din partea lor: premiul pentru cea mai frumoasă declarație este… un Huawei Mate 10 Pro! Probabil că simți și tu același entuziasm pe care l-am simțit și noi, iar acesta nu se termină aici! Dacă nu ai fost prin centrul vechi în ultima perioadă, află că oamenii au venit în magazinele Huawei și au scris un mesaj persoanei dragi, care a fost afișat pe magazinul Cocor. O idee grozavă, mai ales în contextul lunii iubirii în care ne aflăm.

Numeroși influencers s-au alăturat campaniei Huawei – pentru că, să recunoaștem, este super creativă și unică – iar printre ei se numără și redactorul-șef ELLE România, Roxana Voloșeniuc. Însă găsești numele sonore sunt din diverse domenii, de la blogging și mediul online (Ana Morodan, Ioana Grama, Sânziana Negru, Sweet Paprika, Super 40) și până la personalități din televiziune (Dani Oțil, Gina Pistol).

Așa că, alătură-te și tu campaniei și fă o schimbare în viața ta: înlocuiește dependența de smartphone cu una sănătoasă – cea pentru de cei dragi! Ai să-ți mulțumești pentru asta.

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle