Hrana, nu alimente! (de Marius Chivu)

O istorie a lucrurilor care ne hranesc cu adevarat, asta insira Marius Chivu intr-un text care te va face sa regandesti lucrurile la inceput de an.

Hrana, nu alimente! (de Marius Chivu)

„Nu e nevoie sa ma platiti cu nimic – mi-a spus vecinul meu, nea Sandu, dupa ce mi-a schimbat incuietoarea cutiei postale –, „dar cand va intoarceti de acasa, sa-mi aduceti si mie niste tuica facuta de tatal dumneavoastra.

Si avea dreptate omul sa prefere tuica de tara, facuta la cazanul cu foc de lemne. (Cred ca acum, cu noile reglementari, e ilegala treaba asta, asa ca ma grabesc sa spun ca totul e inventat.) Caci nimic nu e mai bun decat ce-i facut in casa. Mai bun, dar si mai ieftin.

Pentru ca s-a umplut orasul de magazine cu mancare bio/ecologica, insa nejustificat de scumpe. Oare doar pentru ca e la moda? Pentru ca traim in plina ascensiune a culturii gurmande? Altfel nu-mi explic de ce un borcanel de rosii uscate e mai scump decat o sticla de vin bun.

Pe de o parte, am devenit obsedati de mancarea naturala (ca si cum nu tot noi, candva, am fi decis sa ne falsificam alimentatia si sa scoatem hrana din mancare) si suntem inspaimantati de moarte la citirea etichetelor transformate in tabloul periodic al acizilor. Pe de alta parte, am devenit specialisti in „valorile nutritionale si vorbim ca-ntr-un laborator chimic: painea nu mai e paine, ci un compus de carbohidrati.

Pentru ca acum nu ne mai hranim, acum ne asiguram „doza de proteine recomandata; nu mai gatim, procesam. Vinul are sulfiti (sau e facut din pastile), pestele – mercur, cremvurstii – prafuri, painea – gluten, sucurile – zahar etc. Avem nutritionisti, avem mai multe tipuri de veganism, avem organisme modificate genetic, avem slow food si bucatarie moleculara.

Dintr-odata pare ca s-au umplut rafturile supermarket-urilor cu produse naturale, de nu mai gasesti nimic chimic. Dar habar n-avem ce mancam, caci tot E-ul cu majuscula si arome „identic naturale il citesti pe dosul ambalajului, tot „suc natural obtinut din concentrat – continut 2% fructe, sau cum am gasit recent pe eticheta unui salam: „contine concentrat de fum. Adica nici macar fum nu-si permit fabricile de mezeluri? Pai, daca si fumul a ajuns sa fie procesat…

(Ironia e ca imi amintesc foarte bine frustrarea parintilor mei in fata salamului cu soia din comunism, un produs care astazi a devenit o delicatesa. Si, apropo, ce fericiti am fi acum daca s-ar circula, ca atunci, in functie de numerele de inmatriculare cu sot sau fara sot!)

Intorcandu-ma la tatal meu, a fost foarte ocupat luna trecuta: a devenit, in mod oficial, sacrificatorul de porci al satului. L-am vazut de multe ori in actiune si, nu ca e tatal meu, dar chiar e foarte bun. Foloseste cutite speciale, lucreaza curat, are mana sigura si blanda, pune pasiune in ceea ce face. Daca ai fi porc, ti-ai dori ca tatal meu sa fie acela care te izbaveste de foamea indurata in cotetul de ciment, trimitandu-te in paradisul porcilor, la loc noroios, unde laturile sunt fara de sfarsit.

Mi-am petrecut Craciunul cu tata la taclale in preajma unui paharel de tuica de casa si al unui tocator de lemn pe care se aflau insirate liniute de slanina, felii de muschi, carnati afumati (cu fum de lemn din padurea cu copaci crescuti din pamant), adica hrana obtinuta din porcul nostru, hranit un an intreg de mana noastra cu resturi din mancarea noastra. Si langa, fireste, o ceapa sparta cu pumnul. Asta natural!

„In ziua de azi animalele sunt industrializate. Puiul industrial traieste 42 de zile de la eclozare pana la sacrificare, pe cand puiul traditional crestea un an si jumatate de cand iesea din ou pana cand il taiai. Vedeai gaina zi de zi, vorbeai cu ea, ii impartaseai lucruri din viata ta. Gaina era prietena ta; te intelegea. Va iubeati. Ea stia ca o asteapta o viata fericita si incerca sa-ti dea ce avea ea mai bun, iar tu ii dadeai si tu ce aveai mai bun. Isi cunostea destinul, stia ca intr-o buna zi urma sa-si daruiasca viata ca sa-ti hraneasca familia. Dar va respectati unul pe altul. Gaina traia la tine acasa, o mancai la tine acasa. Acolo era vorba de divinitate, nu de utilaje, spune castilianul Ambrosio Molinos, creatorul celebrei branze Páramo de Guzmán, in cartea lui Michael Paterniti, Camera de povestit. O istorie despre iubire, tradare, razbunare si cea mai formidabila bucata de branza din lume (Editura Publica).

Excelenta carte-reportaj a lui Paterniti se citeste ca un roman politist despre o branza artizanala unica de oaie churra (maturata nu mai putin de un an de zile, in mai multe etape: in ulei extravirgin de masline, lasata la uscat intr-o pestera, apoi inchisa intr-o conserva de tabla), branza a carei reteta pierduta a fost reconstituita, in urma unor nenumarate incercari (ratate) de-a lungul mai multor ani, doar pentru a fi in cele din urma furata.

Dar cartea lui Paterniti, plecat pe urma branzei asteia de casa precum Ulise pe marea sirenelor, este o parabola despre ce spunea castilianul mai sus: divinitate, nu utilaje. Pentru ca ce e branza, daca nu saltul laptelui spre nemurire? Si ce a fost bucatica de slanina stropita cu tuica, daca nu parte din ritualul de vesnica pomenire a porcului caruia, vreme de un an de zile, tata i-a impartasit lucruri din viata lui, in timp ce fiul scria in reviste glossy la Bucuresti?

Asadar, gospodarie, nu hipermarket. Hrana, nu alimente. Acasa, nu mall. Taclale, nu social media.

Dar s-au dus sarbatorile si ne-am intors la viata noastra digitala cu E-uri, aceasta fatalitate a mileniului progresist. De aceea, daca ar fi sa va doresc ceva pentru 2016, asta ar fi: mai multa hrana naturala, ragaz, trandaveala si taclale cu ai vostri.

Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle